Conferință internațională de social media, organizată într-o vilă din Bacău

Când am aflat de la Kristofer că în 2013 se organizează o conferință despre social media în Bacău aproape mi-a stat inima în loc. Uite că a ajuns și Bacăul printre orașele unde se fac conferințe legate de internet, chiar dacă conferința asta e dedicată mediului academic. După aia am ajuns pe site-ul conferinței și am rămas șocat când am văzut cum arată:

conferinta social media bacau

Totuși, am zis să nu judec cartea după copertă, deși, cum zice și Cristi, când vrei să faci o conferință legată de online ar trebui să ai și un site de prezentare modern. Poate că organizatorii conferinței știu ei mai bine ce trebuie să facă, poate că evenimentul va avea loc într-un spațiu modern, dotat cu cele necesare unei conferințe internaționale, cum ar fi Centrul de Afaceri și Marketing, care cred că e printre cele mai bine amenajate din Bacău când vine vorba de conferințe de amploare.

A nu, m-am înșelat, pe site scrie ca locația evenimentului este Vila Corola, o pensiune cu 10 camere. Cine știe, poate au o sală de conferințe imensă la subsol, sală de care nu știe nimeni și care nu apare nicăieri. Se mai întâmplă.

Dar cine organizează conferința asta internațională, cu un site de prezentare superb și o locație mirifică? Un grup de profesori din mai multe universități române, din ce scrie pe site. E și asta o explicație, dacă nu apelezi la o firmă cu experiență în organizarea de evenimente mai faci și greșeli.

Totuși, poate că au făcut investiții mai mici pentru a reduce cheltuielile de participare, sigur asta e, nu?

Stați liniștiți, costurile pentru participanți nu sunt mari, de la 200 de euro în sus, fără cazare. Nu mai zic de subiectele abordate, foarte savante și complexe. Sunt sigur că va fi folosit un limbaj accesibil și participanții internaționali vor pleca în țările lor plini de know-how despre web usability, social media marketing, online networking și alte chestii interesante.

Înțeleg că nu e conferință dedicată publicului larg, dar ceva e ciudat la evenimentul ăsta. Să fim serioși, faci o conferință internațională unde se discută despre social media, promovare online, internet 2.0, mijloace de comunicare online dar nu investești într-un site de prezentare decent și organizezi conferința la o mică pensiune?

Cred că îmi scapă ceva, să îmi spuneți voi ce.

Recomandă prietenilor!



9
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Kristofer
Vizitator

Eu cred că organizarea acestei conferințe este o simplă formalitate și o bună șansă pentru unii sau alții de a face câteva sute de euro, însă fără a comunica niște lucruri cu adevărat interesante.

Ela
Vizitator

Eu cred ca cineva isi testeaza doar o idee si daca incep sa se inscrie oamenii o sa investeasca mai mult si in site si in locatie si in tot. Daca ar fi asa atunci nu mi s-ar parea rau, doar sa fie.

Razvan
Vizitator

Initial am crezut ca e un proiect finantat de UE. Asa mai obtin si ei ceva bani. Dar se pare ca….350 de euro pentru 3 nopti? Hhhhmmm, e clar ca nu au participat la SMS ori alte evenimente de genul.

trackback

[…] academic de research, de ce iei 200 de euro pe bilet? Ca  să vadă lumea cum faci research? Într-o pensiune? E clar, au dreptate unii, sunt varză 2.0, căci nu mai înţeleg […]

trackback

[…] Marius Sescu a inceput sa dea lectii de organizare. Ca stie el ca la Centrul de Afaceri e mai mult loc si e mai bine. Cum sa se desfasoare conferinta intr-o vila? Kristofer s-a mirat si el. Chinezu plange si el cu lacrimi de crocodil ca nu e bine si ca aia de la Bacau nu stiu sa organizeze. Ati prins ideea. […]

trackback

[…] Evenimentul este denumit SMART 2013 (de la Social Media in Academia: Research and Teaching). Mai sunt chemați universitari și alți doritori, contra unei modeste contribuții de minimum 200 de euro, după cum scrie contrariat Marius Sescu. […]

unu
Vizitator
unu

Haidi, bre. Organizata de Sabin Buraga…
Cel mai bun scriitor de carti de Perl si bash si de carti de web programming mai slabe decat tutorialele anonime de pe net.
Colectionar de articole publicate in reviste obscure si de participari la simpozioane, ca mai toti din mediul academic.

trackback

[…] Conferință internațională de social media, organizată într-o vilă din Bacău […]