Te ocupi doar cu crearea de site-uri? Uite de ce nu mai ai clienți

Apropo de promovarea afacerilor locale, văd că lucrurile încep să se miște lucrurile și în orașele mai mici. Mă plângeam acum ceva ani că majoritatea afaceriștilor din afara Bucureștiului când venea vorba de online erau interesați doar să aibă un site, uneori nici din ăsta, pentru că aveau cont de Facebook (cont, nu pagină, da?).

Între timp s-a mai deșteptat lumea. Am avut zilele trecute o întâlnire cu un client potențial pentru Advertica, și e primul de până acum la nivel local care știa că vrea site responsive, vrea și SEO, și social media, și campanii de promovare online. Ne-a spus că vrea să investească în online, i se pare mai eficient decât offline-ul. Dacă auzeam așa ceva acum 3 ani cădeam de pe scaun.

Nu știu dacă va accepta oferta noastră, a durat ceva timp să îi explicăm că fiecare element al strategiei de promovare are un cost, în funcție de obiective prețurile pot urca, dar e plăcut să descopăr că oamenii de afaceri nu mai trăiesc cu impresia că un simplu site e suficient, eventual cu un design din anii 2000.

Și aici ajungem la concluzia din titlu. Din discuția cu potențialul client ne-am dat seama că a mai cerut oferte și de la alte firme sau freelanceri, dar niciunul nu a știut să îi explice corect cum stă treaba cu site-ul, ce urmează după ce îl lansezi, ce înseamnă optimizarea lui onsite și offsite, cum alegi canalele potrivite pentru a te promova online la nivel local, pe ce rețele sociale să comunici și așa mai departe.

Diferența între noi și alte agenții este că la Advertica noi nu facem doar site-uri, ci mâncăm marketing online pe pâine și ne asigurăm că clienții noștri înțeleg strategia propusă, deci oferim clientului servicii complete de promovare online, de la crearea identității până la campanii. Când începem o colaborare promovăm afacerea acelui client ca și cum ar fi a noastră, căutăm cele mai eficiente canale, nu vrem doar să îi luăm banii pentru că am terminat site-ul. Și chestia asta contează.

Pentru clienții mari e ceva obișnuit să lucreze cu mai multe agenții pentru diverse servicii: webdesign, marketing online, PR, social media. În schimb la nivel local clienții mici și mijlocii își doresc un partener care să îi ghideze prin jungla asta a promovării pe internet.

Nu am uitat ce am scris anterior despre specialiștii în marketing 5 în 1, ai mai multe șanse să îți crești veniturile dacă te specializezi într-un domeniu. Noi nu facem promovare offline, nu organizăm evenimente, lansări de produse, conferințe de presă și nici nu trimitem comunicate de presă, deși am putea. Zic doar că agențiile care fac numai site-uri nu mai sunt atât de căutate, clienții vor acum agenții care să le ofere pachetul complet.

Mă înșel?

Foto: young upset businesswoman via Shutterstock

Recomandă prietenilor!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
7 Comentarii
Ultimele
Primele Top voturi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
ZeList

Top 5 Posturi: Te ocupi doar cu crearea de site-uri? Uite de ce nu mai ai clienti (mariussescu.ro) http://t.co/Kip66X8fNF

Monica+Sibişteanu

Nu te înșeli deloc. Este super că ai avut parte de un astfel de client. Ușor-ușor oamenii încep să înțeleagă și beneficiile acestora. Un site nu mai este atât de greu de realizat, cum era în urmă cu 10 ani de exemplu. Lucrurile au evoluat și nevoile s-au schimbat.

Marius Sescu

Te ocupi doar cu crearea de site-uri? Uite de ce nu mai ai clienți – http://t.co/1pbGUQZoox

Advertica

Te ocupi doar cu crearea de site-uri? Uite de ce nu mai ai clienți http://t.co/fXq0571Q8e http://t.co/rWJEtMrSqh

VladC

Printre primele reactii negative cu care am avut de-a face acum cativa ani din partea clientilor referitor la website-uri cele mai multe au fost de genul “Dar nu imi aduce clienti”. Pe vremea aceea era nevoie sa-i explici clientului ca nu e suficient sa aiba website ca sa dea navala vizitatorii si sa curga clientii, ca ai nevoie si de SEO si promovare online pe langa. Acum nu prea mai e. Clientii stiu deja ca e nevoie de mai mult si atunci da, sa faci doar site-uri nu mai e suficient.