Este un articol în Business Insider care documentează fragmentarea rețelelor sociale și încearcă să ne explice cum acest lucru afectează utilizatorii, de ce nu e bină ca rețelele sociale să se certe între ele, în goana după utilizatori, faimă și bani. Articolul e scris de Ryan Holmes, CEO HootSuite, și e clar că încearcă să vândă produsul propriu, un tool de gestionare comună a celor mai importante rețele sociale. Totuși, eu zic că pentru utilizatorii obișnuiți chestia asta cu fragmentarea rețelelor sociale e complet irelevantă.
Pe scurt Facebook, Twitter și Google+ restricționează de ceva timp accesul utilizatorilor la unele funcții, de exemplu nu poți distribui pe Twitter fotografiile făcute pe Instagram (ce aparține Facebook), nu poți publica pe Facebook clipurile făcute cu Vine (ce aparține Twitter) sau nu mai poți posta mesajele de pe Twitter pe LinkedIn.

La prima vedere Holmes are dreptate, e o tragedie că utilizatorii nu pot posta conținutul creat într-o rețea socială în altă rețea socială, ce ne facem noi?
Totuși, eu zic că se înșeală. La cum văd eu lucrurile, fiecare rețea socială are altă funcție, alt scop, și nu are sens să amestecăm conținutul, cel puțin din punctul de vedere al utilizatorilor obișnuiți.
Eu folosesc Twitter pentru a afla nouătile din domenii legate de marketing, internet, social media, business. Sunt 100 de oameni pe care îi urmăresc acolo. Totuși, când vreau să aflu știrile de pe Twitter intru direct acolo.
Nu aș vrea să deschid Facebook și să văd știrile postate de oamenii pe care îi urmăresc pe Twitter, pentru că, ați ghicit, Facebook îl folosesc pentru a păstra legătura cu prietenii, familia, pentru chestii personale. De aia am și blocat aplicațiile care postau conținutul de pe Twitter pe Facebook, pentru că nu vreau să le amestec.
Tot de aceea nu vreau să văd fotografiile artistice făcute cu Instagram pe Facebook, pentru că dacă vreau poze cu cafeaua de dimineață intru eu direct pe Instagram.
Idem, pe LinkedIn intru când caut informații profesionale, vreau să văd cum pot ajunge la o persoană prin contactele pe care le avem în comun. De ce mi-aș dori să văd pe LinkedIn mesajele postate pe Twitter? Doar pentru a le citi de 2 ori?
În concluzie, pentru mine e chiar ok ca rețelele sociale nu mai permit preluarea conținutului dintr-o rețea în alta, asta duce la mai puțin zgomot inutil și reduce timpul pierdut în fiecare rețea citind aceleași mesaje de mai multe ori. Pentru restul necesităților legate de integrarea diverselor rețele există If This Then That.
La voi cum e, sunteți genul care postează mesajele de pe Twitter automat și pe Facebook?




„Totuși, eu zic că pentru utilizatorii obișnuiți chestia asta cu fragmentarea rețelelor sociale e complet irelevantă.”
Bine ai zis. Din punctul meu de vedere te puteai opri cu articolul fix dupa punct. Mai departe n-am mai citit :))
Eh, trebuia să detaliez, altfel puneam tot textul doar pe Twitter.
Foarte bun articol! Am cunoscut/citit mulți oameni de comunicare care se bat în argumente despre diverse chichițe legate de rețele sociale uitând că de fapt consumatorul obișnuit este la un nivel mult mai „basic” de folosire a rețelelor sociale. Probabil cei mai mulți utilizatori nici măcar nu au remarcat schimbările de care zici tu. Pentru profesioniști într-adevăr poate fi un subiect de discuție dar la nivel de consumator chiar nu cred că are prea mare importanță.
Una peste alta foarte interesantă ideea IFTTT!
Singurele persoane care trăiesc vreo dramă din cauza interdicțiilor de genul ăsta sunt cele avide de atenție și în gona după feedback la orice lucru postat online: like/retweet/reblog etc.