fbpx

Se caută donatori pentru Wild Carpathia 4

Cred că seria asta de documentare, Wild Carpathia, a făcut mai multe pentru țara asta și turismul românesc decât toate campaniile derulate de ministerul turismului în ultimii 25 de ani. Cifrele oficiale comunicate de Charlie Ottley, realizatorul seriei, într-un interviu de pe Tedoo, vorbesc de 100 de milioane de telespectatori, online și la TV. Totuși, dacă veți căuta numai pe Youtube Wild Carpathia vedeți că sunt zeci, poate chiar sute de canale care au urcat din nou clipurile, deci cred că cifrele reale sunt mai mari. Nu mai zic de multe site-uri care au urcat filmele direct pe hostingul lor.

Dacă aduni cifrele de audiență de pe site-urile unde sunt postate episoadele 1, 2 și 3 o să ajungi la un total de 3 milioane de vizionări. E imens. Și asta nu îi include pe cei care au văzut seria la televizor aici, în România, adică aproape toată lumea. Audiența cumulată în cele 110 țări în care s-au difuzat filmele se ridică la 100 de milioane de telespectatori.

Ideea e că primul episod a fost finanțat de Charlie și Fundația TENT, episoadele 2 și 3 de Guvernul României, iar al patrulea episod, despre munții Carpați pe timpul iernii, se dorește a fi unul 100% independent.

Aproape jumătate din bugetul necesar episodului 4 este acoperit de TENT și donatori din străinătate, pentru restul au demarat o campanie pe Kickstarter. S-au strâns deja 20.000 GBP din donații, mai vin încă 20.000 EUR din meciul demonstrativ al lui Horia Tecău, deci mai au nevoie de 12.000 GBP în următoarele 35 de ore. Se poate dona orice sumă.

Eu mi-aș dori să văd documentarul Wild Carpathia 4. Voi nu? Mai jos primele 3 episoade ale seriei.

Recomandă

3 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *