fbpx

Duminică Bacăul votează pentru un viitor mai bun

Sincer să fiu, sunt dezamăgit de campania electorală. Nu știu cum a fost în alte orașe, dar în Bacău accentul s-a pus pe jocuri murdare, de culise. Am fost asaltați cu cărți electorale scumpe în care ni se spuneau povești frumoase, am primit pliante peste pliante, ne-am trezit la ușă cu ziare falsificate, am citit despre scandaluri cu bannere ale unor candidați rupte noaptea pe furiș de susținătorii celorlalți candidați, am văzut autobuze întregi  colantate cu acuzații la adresa unui candidat, am văzut panouri stradale ce demascau afacerile murdare ale unui alt candidat, ce mai, au fost folosite toate metodele posibile și imposibile pentru a influența opinia alegătorilor.

Partea cea mai interesantă este că toate scandalurile astea s-au învărtit în jurul primarului actual, Stavarache, și al fostului primar, Sechelariu. Au fost atât de preocupați să arunce cu acuzații unul împotriva celuilalt, să își convingă alegătorii că ei sunt alegerea potrivită, încât un partid mai puțin cunoscut a urcat în sondaje procente bune și continue să urce. E vorba de Partidul Ecologist Român cu al săi candidați, Cristi Manolache la Primăria Bacău și Gabriel Căsăneanu la Consiliul Județean Bacău. Vorba aia, când doi se ceartă al treilea câștigă.

Poate pentru că cei care candidează din partea PER atât la Primărie, Consiliul Local cât și la Consiliul Județean sunt oameni curați, care și-au făcut banii din afaceri cinstite, nu din combinații cu instituțiile statului. Poate pentru că au o platformă realistă, fără promisiuni deșarte. Poate pentru că ating corzile sensibile ale locuitorilor din Bacău, cum ar fi dezvoltarea mediului de afaceri, a turismului și sprijinirea educației, de care orașul are nevoie. Poate tocmai pentru că e nevoie de o schimbare, de o alternativă. Cert este că PER a urcat în sondaje, iar după alegeri, când se va termina numărătoarea, s-ar putea să avem o surpriză.

Duminică o să votez. Pentru că vreau să dezvolt o afacere în Bacău și am nevoie de un oraș atractiv pentru investitori, pentru că vreau un oraș pe care să îl prezint cu mândrie prietenilor care vin in vizită, pentru că vreau să îmi duc copilul la creșă fără a fi nevoit să dau șpagă pentru a prinde un loc liber, pentru că vreau să fiu mândru de orașul meu. O să votez rațional, pe cei pe care m-au convins că pot să facă din Bacău un oraș mai bun pentru toți.

Trebuie să votez, votul meu conteazǎ doar dacǎ votez:

  • Nu o să îi votez pe cei care încearcă să ne cumpere cu un kil de orez, o șapcă ori un voucher.
  • Nu o să îi votez pe cei care s-au îmbogățit făcând afaceri cu statul și instituțiile sale.
  • Nu o să îi votez pe cei care ne privesc de sus, cei care ne promit multe și după aia nu mai vorbesc cu noi timp de 4 ani.
  • Nu o să îi votez pe cei care au afaceri falimentare, e clar că ar falimenta orașul, dacă nu știu să își administreze propria afacere.
  • Nu o să îi votez pe cei care nu sunt respectați de familie și de cei din jurul lor, pentru că nu dacă nu ai respect nu ai nici onoare.
  • Nu o să îi votez pe cei care au investit sume colosale în campania electorală, e clar că sunt disperați după putere, nu după administrarea eficientă a orașului și binele locuitorilor.
  • Nu o să îi votez pe cei cu interese ascunse.

Nu pot să vă spun pe cine să votați, fiecare e pe cont propriu în cabina de vot, dar pot să vă spun că duminică TREBUIE să mergeți la vot. Da, noi tinerii ne-am săturat de politică, nu avem chef să votăm, dar dacă nu mergem la vot și nu votăm, timp de 4 ani de zile nu avem voie să ne plângem de cei care conduc destinul orașului, de condițiile de trai, de orașul în care trăim, tocmai pentru că am lăsat pe alții să voteze în locul vostru. Votul nostru contează. Nu votezi, nu ai dreptul să te plângi.

Mergeți la vot și votați corect, în cunoștință de cauză. Votați pentru un oraș mai bun.

Voi veți merge la vot?

Recomandă

17 Comentarii

  1. Eu ma duc, tocmai pentru ce spuneai si tu, daca nu fac nimic e mai rau. Acum cativa ani credeam ca votul nul e solutia cea mai bună, acum realizez ca e o prostie, ii doare pe politicieni undeva de voturile nule. Singura solutie e sa votam. O să merg la vot, criteriile de alegere sunt oarecum similare, fara spgari si corupți. Chiar daca nu o castiga al meu, macar am incercat. E ciudat cum 30-40% din totalul unui oras alege soarta lui pe urmatorii 4 ani, pentru ca restul nu au chef sa voteze.

  2. Nu va intrebati de ce PDL-ul nu a “investit” timp, oameni, bani, in aceasta campanie!? 😉 De ce candidatul lor e doar de fatada si de’odata ecologistii au “explodat/inviat”(culmea, culoarea verde e preferata lui Udrea)! Dar fiecare e liber sa creada, sa vada, sa simta si sa actioneze cum doreste!

  3. @alina – am fost vreo săptămână prin țară, prin mai multe orașe. PDL-ul era discret peste tot, ori cu bannere în alte culori, ori deloc. USL-ul mi s-a părut cel mai prezent ca panotaj stradal, dacă e să compar cu ceilalți. Cât despre alegeri, eu zic că mai bine ar fi să ne uităm la oamenii pe care îi votăm și ce au făcut ei până acum, nu la partide.

  4. Normal ca o sa merg la vot, numai cei de joasa speta nu vor merge la vot si apoi se plang ca de ce merg lucrurile asa cum merg… Este o responsabilitate pe care toti locuitorii acestei tari ar trebui sa si-o asuma!

  5. @ar trebui, dar prezența la vot e tot mai mică, sub 50%. Bonus, în 2008 doar 15% din cei care au mers la vot aveau studii superioare conform INSOMAR, deci dacă nu mergem la vot e clar cine sunt cei care ne decid viitorul.

  6. pot sa aplic pe buletinul de vot al PER o stampila cu imaginea din parcul superecologic de pe milcov de langa ghena de gunoi cu cacat de caine, pamepersi si fara banci..? doar sunt ecologist si iubesc natura…

  7. asta incerc sa flu si eu doar candidatul e de la partidul ecologist si ppresupun ca un asemenea loc din bacau nu face parte din programul lui,nu?

  8. @Andrei-asta tine de bunul simt al celor din zona. Cateii nu fac la ghena dar gunoiul poate fi aruncat in si nu linga ghena! Indiferent de cine e primar, chestia cu 7 ani de acasa nu “ti-i mai impune” nimeni daca nu ii ai deja.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *