Creștem o generație de copii alintați?

Nu am mai scris de mult timp un articol despre parenting și simt că îmi pierd rolul de influencer pe nișa asta, deci zic să discutăm un pic despre copilăria noastră versus cea a copiilor noștri. Nope, nu o să zic că pe vremea noastră era mai frumos deoarece noi ne jucam mai mult pe afară, asta e o prostie, dacă am fi avut smartphone-uri, internet pe pâine și Youtube în anii 80 vă garantez eu că în fața blocului ar fi fost pustiu, toți am fi stat online. Cu ce sunt de acord însă e faptul că foarte mulți părinți sunt mult prea protectivi cu odraslele în zilele noastre, îi cresc închiși într-o bulă, și când ăștia mici dau piept singuri cu viața reală au un șoc. Voi ce părere aveți de faza asta?

Știți cum e, acum 20 de ani dacă îți luai o palmă ușoară de la un coleg din școală sau te împingea un copil se chema că ai o problemă și trebuie să o rezolvi singur, cu prietenii, părinții sau profesorii, fiecare cum se descurca. Acum se numește bullying și facem campanii pentru asta. Nu vreau să iau în derâdere fenomenul, că sunt și mulți copii chinuiți serios de colegi, și nu e o problemă ce poate fi ignorată, dar am sentimentul că de multe ori toate plângerile astea pleacă și de la părinți care evită să le spună copiilor că în viață vor avea și probleme, dezamăgiri, situații în care trebuie să caute soluții. Sunt părinții care se bagă mereu în viețile copiilor, care le pun totul pe tavă, care rezolvă totul pentru ei, și după aceea se întreabă de ce la 35 de ani copilul nu e în stare să se descurce singur și nu pleacă de acasă….

Eu mi-am învățat lecția, dacă fetele mele de exemplu au probleme cu alți copii încerc să le las în primul rând să le rezolve singure. Le-am explicat că nu e frumos să lovești, că nu e ok să îi jignești pe ceilalți, dar și că trebuie să se descurce când apar probleme, să caute soluții, să nu se lase călcate în picioare. Nu de alta, dar ca părinte e cea mai stupidă idee să te cerți cu alt părinte pentru copilul tău, mai ales dacă vorbim de fleacuri. Copiii se împacă după 5 minute, adulții rămân certați pe viață, că noi nu mai știm să relaționăm așa de frumos ca cei mici, societatea ne-a tâmpit.

Doi la mână, jucatul pe afară și descoperitul de chestii de către copii. Vorbeam cu copii destul de mari ce nu știau cum arată un cartof scos din pământ, o vacă, de unde vine laptele, cum se pot cățăra într-un copac, copii ce erau mereu controlați de părinți. Știți tipul de părinte superprotectiv, sunt mai ales acele mame, dar uneori și tați, care stau mereu după fundul copiilor, nu îi lasă să se împiedice, să facă un pas fără a îi atenționa. Aceiași părinți se întreabă peste 20 de ani, când copiii sunt mari, de ce nu iau decizii singuri…

Trei la mână, părinții nu mai știu să spună nu, îi oferă copilului orice cere, pentru a înlocui faptul că ei bagă 14 ore pe zi la job și nu apucă să petreacă timp împreună. E o încercare patetică de a cumpăra dragostea copiilor, nu funcționează, dar unii atâta știu. Am văzut copii din gimnaziu cu ultimul model de iPhone, rucsacuri ce costă jumătate de salariu și haine de firmă, dar fără zâmbet în priviri. Când vor crește mari copiii aceia vor realiza că le lipsește ceva în viață, da nu vor știi ce. O familie, amintiri cu cei dragi, sentimentul de siguranță, de apartenență.

Patru la mână, copiii nu mai sunt puși să facă diverse activități, ca să învețe și ei tocmai ce spuneam la punctul anterior, în viață trebuie să tragi, să muncești, pentru a avea o situație bună. Ok, nu trebuie să lucreze copilul cu jumătate de normă în casă, dar de la 6-7 ani trebuie să învețe să își facă singur patul, să își aleagă singur niște haine, să și le strângă, să își facă un sandvis, să strângă farfuria după ce a mâncat, să își ordoneze jucăriile. În timp trecem și la chestii hardcore sper, gen ce sunt facturile, ce sunt banii, de ce trebuie să muncim, de ce nu e ok să cheltuim banii pe care nu îi avem și alte din astea.

Nu am o direcție clară cu articolul, știu doar că sunt prea mulți părinți ce își protejează exagerat de mult copiii, ce nu îi lasă să gândească deloc singuri, să ia decizii, să învețe din greșeli.

Nu zic acum că trebuie să îi lași copilului libertate deplină, că nu e adult, dar dacă nu se lovește de probleme și învață să le rezolve ușor ușor acum, cât e mic, începând de de la chestiile simple, cum credeți că se va descurca el în viață, când va fi pe cont propriu?

Recomandă prietenilor!



4
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Cata
Vizitator
Cata

Nu stiu …. cred ca pt mine ramane o dilema. Sar putin de la subiect cu o alta intrebare, un caz real cu care m.am confruntat recent in Romanica noastra. Intrebarea este: De ce la noi in farmaciile noastre o injectie cu acid hialuronic fabricat de Ropharma Bucuresti este 600lei iar la o farmacie mare din Ungheni R.Moldova am gasit.o cu aproximativ 330 lei(aproape la jumatate de pret? am fost acolo si am cumparat.o). Garantez ca e acelasi produs pt ca anul trecut mi.am facut aceeasi injectie la pretul din Romania. Oare diferenta sa fie bagata in buzunar de catre… Citește tot »

Calin
Vizitator

Am întâlnit multe familii unde problema ridicată de tine este o preocupare, să știi că sunt mulți cei care își pun problema asta. Ai mei sunt foarte independenți. Cel mare de 10 ani merge si vine singur de la școală de vreo 3 ani, la fel și la antrenamente. Au responsabilități, cad, îi doare, se lovesc, plâng, asta e, nu trebuie neapărat pus o palmă sub fundul fiecărui copil să nu simtă vreodată vreun disconfort. La noi în casă online-ul începe la 8 si se termină la 16:00 odată cu programul de muncă, lucrând amândoi pe această nișă. În rest,… Citește tot »