
Bogații nu știu de ce toată lumea îi urăște în perioada asta
E un articol destul de lung pe tema asta, lumea nu prea mai înghite afișarea ostentativă a bogăției, și asta se vede inclusiv prin campaniile de marketing, nici măcar brandurile de lux nu mai comunică ostentativ, comunicarea e cu bun simț, cu optimism, cu valori comune pentru toată lumea. Să fie bine, ca să nu fie rău. Prin țările civilizate, unde există oameni cu bani de câteva generații, e de bun simț să nu epatezi, bogații nu simt nevoia să arate că își permit chestii, sunt șanse mari să fie chiar mai discreți decât cei din clasa medie, care încearcă să pretindă că o duc mai bine decât în realitate. Nu de alta, dar s-au fript și ei de-a lungul timpului, și au descoperit că e mai bine să te integrezi în mulțime, în afară de invidie și probleme nu câștigi foarte mult când exagerezi cu afișatul averii. Prin țările în curs de dezvoltare, unde suntem și noi ca mentalitate, chiar dacă unele statistici zic că am ajuns deja în lumea bună, încă se simte dorința de a epata, de a arăta că îți permiți chestii, indiferent că ai bani sau nu. Și asta nu pică prea bine în perioada asta, când tuturor li se spune că trebuie să strângă cureaua, dar cei care spun asta se duc numai prin vacanțe scumpe și se afișează cu mașini cât salariul unui om normal pe o viață. Și politicienii, și vedetele, și influencerii, și unii antreprenori care anunță concedieri și a doua…






