Scriu rândurile astea de acasă, unde e cald și bine. E seară, eu stau într-un fotoliu, cu laptopul în brațe. Aia mică aleargă prin casă dintr-o cameră în alta, cu jucăriile în mână, rostind cuvinte pe care numai ea le înțelege, deși sunt sigur că în curând o vom corupe și o vom face să vorbească în limba noastră. E sănătoasă, veselă și neastâmpărată, probabil cel mai energic copil pe care îl știu. Normal, că doar e al meu. Într-un cuvânt, suntem bine, cu micile bucurii zilnice ale unei familii obișnuite, ceea ce vă doresc și vouă. Ceea ce v-am descris mai sus sunt lucruri banale, pe care nu le apreciem până când nu ne dăm seama că alții nu au parte de ele. Nu toți copii au parte de familii cu o situație materială bună, de părinți înțelegători care să le asigure o copilărie senină, fericită. Unii nu au de ales și au parte de o copilărie plină de lipsuri, cu probleme acasă sau și mai grav, fără ambii părinți. Cei mai norocoși dintre copii cu probleme ajung să fie crescuți în case de copii unde primesc tot ceea ce le lipsește acasă: haine, mâncare, un adăpost, educație și cel mai important lucru, un strop de dragoste. Casa de copii “Sf. Maria” din Barați (aproape de Bacău) e un astfel de loc, o șansă pentru copii din familiile cu probleme. Îl știu de câțiva ani, de când am fost prima dată acolo, într-o iarnă. La Sfânta Maria ajung copiii orfani (de…
