Dragostea și parolele de la conturile online

Până unde merge dragostea în societatea de azi, când ne petrecem o mare parte a timpului pe internet? Ați fi dispuși să faceți schimb de parole cu persoana iubită, pentru a demonstra că aveți încredere în ea? Citeam un articol din Times referitor la schimbul de parole pentru conturile online între adolescenți, ca dovadă de dragoste. În urma unui studiu a reieșit că 30% dintre adolescenți sunt dispuși să facă schimb de parolă pentru conturile de email sau de Facebok cu prietenul ori prietena, chiar dacă au avut de suferit în trecut în urma unor schimburi de genul ăsta. Procentul fetelor e de două ori mai mare ca al băieților. Înțeleg eu că în dragoste totul e permis, dar parcă s-a ajuns prea departe. Poate are sens ca soția sau soțul să știe parola ta de email să zic, în cazul în care apare o urgență și trebuie să acceseze emailul tău urgent, dar să dai parola de email sau de la contul de Facebook unei persoane cu care nu știi dacă vei avea un viitor mi se pare stupid. De fapt, chiar și schimbul de parole cu soțul sau soția poate fi o idee proastă. Cu puțin timp în urmă o amică și-a creat un cont nou pe Facebook, deși primul ei cont era creat doar cu 2-3 luni în urmă. După aceea am aflat că fostul ei soț, de care divorțase de curând, îi știa parola de email și cea de Facebook și îi  promisese că o să…

Citește mai departeDragostea și parolele de la conturile online

V-ați săturat de cozile din benzinării? Alimentați la benzinăria automatizată.

Pentru mine cel mai enervant lucru când merg la benzinărie e statul la coadă. Și dacă ar fi doar statul la coadă ca să alimentez ar fi ok, să spunem că în 10 minute scap, dar după ce am alimentat mai trebuie să stau la coadă și înăuntru ca să plătesc. Până se decid cei din fața mea ce fel de energizant și sandviș vor, până caută casiera țigările UltraLight și până schimbă rola la casa de marcat mai trec 10 minute. Pentru a evita aglomerația eu prefer să alimentez mașina noaptea, când nu sunt cozi și e liniște. Teoretic noaptea scapi mult mai ușor, dacă nu ai ghinion și prinzi schimbul de tură, cum am pățit eu ultimele două ori când am alimentat. Chiar acum 4 zile a fost ultima întâmplare de acest gen. Era 8 seara, eu stăteam lângă pompă și tipul de la benzinărie îmi spunea să aștept, că durează vreo 10 minute până se schimbă tura. Cele 10 minute au fost de fapt 15, iar afară erau tot 15 grade. CU MINUS. În timp ce așteptam în mașină ca să dea drumul la pompă mă gândeam ce bine ar fi dacă ar exista benzinării automatizate, unde să nu mai fiu nevoit să stau la atâtea cozi. Pe scurt, o benzinărie unde să plătesc, să alimentez și să plec rapid, fără timp pierdut inutil. Nu ar fi grozav să scoatem factorul uman din ecuație? Coincidența face că stațiile de carburant automatizate există și la noi, doar că…

Citește mai departeV-ați săturat de cozile din benzinării? Alimentați la benzinăria automatizată.

S-a lansat Google Chrome pentru Android, în versiune beta

Dacă folosiți Google Chrome ca browser default pe calculator atunci vestea asta s-ar putea să vă fie pe plac. Google Chrome este disponibil acum și pentru telefoanele sau tabletele cu Android, partea proastă este că funcționează doar pe smartphone-urile și tabletele cu ultima versiune Android 4.0, sau Ice Cream Sandwich cum i se mai zice. Avantajele browserului: paginile se încarcă mai repede, poți sincroniza bookmarks între telefon și calculator, poți deschide tab-urile lăsate deschise în ultima sesiune pe calculator, plus modul incognito pentru navigare fără urme. Mai multe detalii. Dacă aveți un smartphone cu Android 4.0 puteți descărca Chrome pentru el de aici. Să îmi spuneți și mie cum vi se pare, momentan LG-ul meu încă nu a primit upgrade-ul la ultima versiune Android.

Citește mai departeS-a lansat Google Chrome pentru Android, în versiune beta

Chrysler: It’s Halftime in America, probabil cea mai bună reclamă de la Super Bowl 2012

Spotul nu are cele mai multe efecte speciale, nici cele mai tari gagici sau cele mai amuzante poante. În schimb are o poveste și a atins o coardă sensibilă, vremurile dificile prin care trecem cu toții, nu doar americani, și pe care vrem să le depășim. Speranța că vor veni zile mai bune, luminița de la capătul tunelului, chestii de genul ăsta. Clint Eastwood are un discurs motivațional emoționant și acesta e probabil unul din motivele pentru care reclama a strâns deja peste 4 milioane de vizionări pe Youtube. Sunt sigur că multor americani reclama le-a atins coarda sensibilă. Cum vi se pare discursul lui Eastwood?

Citește mai departeChrysler: It’s Halftime in America, probabil cea mai bună reclamă de la Super Bowl 2012

Pinterest. Mai avem nevoie de încă o rețea socială?

Ultima platformă despre care se discută afară este Pinterest, un panou virtual unde puteți agăța fotografii sau clipuri video pe care le găsiți online, iar cei care vă urmăresc le pot vedea și le pot adăuga la rândul lor în propriul panou. Practic e un fel de bookmarking la nivel vizual al lucrurilor care vă plac online. Momentan accesul e doar pe bază de invitație. Pinterest is a virtual pinboard. Pinterest allows you to organize and share all the beautiful things you find on the web. You can browse pinboards created by other people to discover new things and get inspiration from people who share your interests. People use pinboards to plan their weddings, decorate their homes, and share their favorite recipes. Pinterest a crescut în popularitate anul trecut ușor dar sigur. Din ianuarie, când Shareaholic a lansat un raport din care reiesea că Pinterest generează mai mult trafic decât Google Plus, LinkedIn și YouTube la un loc traficul a explodat, atât utilizatorii cât și brandurile vrând să vadă ce e cu această platformă online. Utilizatorii de curiozitate, brandurile din dorința de a genera trafic pentru site-urile proprii. Momentan nu îi găsesc o utilitate practică, poate că e amuzant să vezi ce le-a mai plăcut altora pe net, dar consumă și timp, din care avem tot mai puțin, zic eu. Chiar mă gândeam la asta când citeam la Cristi că folosește Pinterest pentru hobby-uri. Ok, e o platformă care arată foarte bine vizual, dar avem nevoie neapărat de ea? Ca simpli utilizatori…

Citește mai departePinterest. Mai avem nevoie de încă o rețea socială?

Ceasul care funcționează cu apă

Am primit așa ceva cadou de la Romtelecom de sărbători. Instrucțiunile spuneau că după ce umplu cele 3 eprubete cu apă de la robinet ceasul va funcționa timp de 6 săptămâni, după care trebuie alimentat din nou. Nu puneți apă minerală în el, cică nu ar fi bună. Am așteptat ca să scriu pe blog, nu eram sigur că e chiar așa de simplu. Au trecut deja 5 săptămâni și ceasul merge în continuare, iar deocamdată nu dă semne de oboseală, adică cifrele nu sunt șterse. Din ce am înțeles energia este obținută cu ajutorul electrozilor care reacționează cu apa, sunt niște reacții chimice acolo cu care nu mi-am bătut capul prea mult. Am văzut că pe net se găsesc mai multe modele, prețul e undeva în jur de 50 de lei. Poate fi o idee faină dacă vreți să oferiți un cadou, mai ales dacă aveți prieteni eco, preocupați de mediu, sau dacă vreți să mai eliminați din ceasurile cu baterii de prin casă.

Citește mai departeCeasul care funcționează cu apă

Le poți cere bani celor care nu se prezintă la un eveniment de pe Facebook? Unii cred că da.

Ah, evenimentele de pe Facebook, această sursă de stres datorată unor prieteni care au impresia că vrei să participi la orice mizerie organizată de ei. Nu sunt contra evenimentelor de pe Facebook, am și explicat cum se poate realiza un astfel de eveniment, cred că uneori pot fi utile dacă sunt organizate în grupuri de prieteni care se cunosc între ei, de exemplu eu foloseam funcția asta oferită de Facebook pentru a ne aduna în fiecare marți seară la un fotbal cu alți bloggeri, pentru a avea o evidență și a ne organiza mai ușor. Problema cu evenimentele astea apare când trimiți invitații la sute de persoane pe care nu le cunoști prea bine, ba mai mult, când îți iei angajamente față de alți oameni și firme pe baza unui număr de persoane care au dat attending, au zis că vin. Să fim serioși, trebuie să fii rupt de realitate ca să crezi că într-adevăr toți cei care dau attending și au zis că vin la un eveniment de pe Facebook chiar vor veni. Cu cât sunt mai mulți care zic că vin, cu atât procentul real scade, cred că din 100 de oameni care zic că vin dacă în final se adună 20 e bine. Caz concret.

Citește mai departeLe poți cere bani celor care nu se prezintă la un eveniment de pe Facebook? Unii cred că da.