Eu sunt genul de persoană pasionată de dezvoltarea personală, dar când zic asta nu mă refer la articolele pline de SF-uri pe care le mai găsești uneori pe internet, chiar și la noi, ci la chestiile reale, principii și sfaturi utile, care te pot ajuta să muncești mai eficient, să comunici mai ușor cu ceilalți și în general să fii o persoană mai bună. Am citit cărți, am completat cunoștințele adunate cu articole online și acum zic că stau destul de ok la capitolul ăsta.
De asta când am auzit pentru prima dată de PCM sau Process Communication Model am strâmbat puțin din nas, crezând că e un alt curs apărut recent prin care se ambalează aceleași truisme despre dezvoltarea personală sub altă formă. După aceea am aflat că e vorba de un training intensiv de 3 zile în urma căruia ajungi să înțelegi diferitele tipuri de personalități și felul în care poți comunica eficient cu cei din jurul tău, dar și ce butoane trebuie să apeși pentru a motiva diferitele tipuri de personalități. E util atât pentru managementul stresului, cât și pentru impulsionarea angajaților, colaboratorilor, partenerilor. Nu e ceva nou, din contră, și o mulțime de vedete, CEO, CFO și manageri de top au urmat cursul ăsta.
Pe scurt se pleacă de la un test al personalității, care a fost dezvoltat prin 1970 de psihologul Taibi Kahler, iar pe parcursul celor 3 zile afli cum poți relaționa corect cu cei din jurul tău. Process Communication Model e util dacă lucrezi în management, comunicare, vânzări, negocieri, marketing, PR, dar și pentru părinți, deoarece îi ajută să comunice mai bine cu odraslele, și știm cu toții că asta e o provocare, mai ales în anumite etape de creștere.
Asta am aflat atât din prezentarea trainingului Process Communication Model, dar și de la mai multe persoane care au participat și îl recomandă călduros, deși nu e chiar ieftin. Am tot căutat pe net informații despre el, opiniile celor care au mers la curs, toți zic că e super tare, inclusiv Bill Clinton. Nu am găsit nici măcar o singură recenzie negativă, un articol critic pe un blog, nimic. Chiar așa de mulțumiți sunt cei care participă?
Încă nu sunt 100% convins de tot ceea ce promite cursul, dar am fost invitat la un training PCM pentru grup deschis în perioada 17-19 octombrie în București, deci vă voi spune în curând cât de eficient este, din punctul meu de vedere. Trainingul este organizat de cei de la DC Catalyst, mai multe informații despre el puteți găsi pe blogul lor. Între timp eu aștept testul de personalitate, din care cică voi afla multe lucruri noi despre mine, care s-ar putea să mă surprindă.
Vă las cu prezentarea trainingului. Între timp, dacă ați participat la un training Process Communication Model sau știți pe cineva care a participat să îmi spuneți și mie dacă e chiar atât de tare pe cât se spune.
Eu nu am participat, dar aveam un amic care parcă a fost la un curs din ăsta, îl întreb dacă era PCM și revin cu ce zice tipul.
Care e faza cu Process Communication Model? – http://t.co/488NJPfuCD
Si cat costa cursul? Nu de alta, dar teste de personalitate sunt destule pe net, chiar moca, si articole despre tipurile de personalitati sunt garla.
Depinde în funcție de tipul de grup, cel mai bine e să vorbești direct cu cei de la DC-Catalyst.
[…] dar am aflat mai multe despre mine dintr-un profil psihologic primit pentru că particip la cursul Process Communication Model, care va avea loc în weekendul ăsta în București, organizat de către cei de la DC […]
Eu voi participa in Ianuarie la un astfel de curs. Revin cu un feedback.