fbpx

Programarea de Stories pe Facebook și Instagram

Vestea că Facebook permite acum programarea de stories pe Facebook și Instagram din aplicația Business Suite a umplut de bucurie social media managerii și fashionistele, lumea e bucuroasă că nu trebuie să mai folosească tot felul de tertipuri pentru a programa azi conținutul efemer care va dispare mâine seară.

Nu neg că e utilă opțiunea, dacă folosești mult Stories, dar mă fascinează cât de mult se acordă importanță creării de conținut care dispare de la o zi la alta, conținut care este ignorat de foarte mulți dintre fani sau urmăritori.

Știu de ce Facebook face asta, că au nevoie să crească timpul petrecut de utilizatori în aplicațiile lor, deci au convins brandurile și creatorii de conținut că asta vrea lumea, postarea de poze 24/7 cu tot felul de nimicuri, un stream continuu de informații. Întrebarea e câți dintre utilizatori chiar se uită la Stories, mai ales cele postate de branduri?

Nu sunt complet împotriva conceptului de Stories, înțeleg de unde a plecat. La început ideea era faină, uneori ai o poză interesantă, dar nu suficient de bună să o pui în feed, nu îți dorești să rămână mereu vizibilă, deci o pui ca Story. Avea sens mai ales pentru utilizatorii simpli, vedeai instantanee din viața prietenilor. Avea sens și pentru unele branduri, mai vedeai uneori ce se întâmplă în spate, cum se fabrică un produs, cum se filmează o reclamă etc. Doar că acum se exagerează mult.

Văd branduri ce postează zilnic zeci de Stories pe Instagram, și mai interesant e că nu se uită nimeni la ele, au 2-3 vizualizări. Cui ajută, care e finalitatea? Nu îi pasă nimănui așa de tare de un brand, să fie interesat de el zi și noapte.

Am căutat si cifre despre impactul stories, și chiar și astea mi se par optimiste:

Handles with less than 10,000 followers have a reach rate of about 9%, which is almost double than of accounts with between 10,000 and 100,000 followers that get no more than 5% average reach rate.
Accounts with relatively more followers tend to reach a lower percentage of their followers with their Stories. Brands that have more than 100,000 followers have a lower reach rate around 5%.

De aici.

Reclamele din Stories funcționează, mai ales cele video, mai ales pe zona de fashion, amenajări interioare etc. Asta nu înseamnă că trebuie să alocăm zeci de ore pentru a crea zilnic conținut efemer și inutil, dacă nu ajută brandul. Părerea mea. O variantă mai bună ar fi adaptarea conținutului folosit deja în alte locuri, platforme, aplicații, pentru a da bine și în Stories, unde e posibil și funcționează.

Recomandă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *