Etichetă eveniment

Lansarea iPhone 5 la Cosmote în imagini

Recunosc, lansarea iPhone 5 la Cosmote de aseară a fost primul eveniment de genul ăsta la care am mers. Nu știam la ce să mă aștept, în afară de mulțimea de fani și utilizatori care vor sta la coadă pentru a vedea, testa și cumpăra noul iPhone. Din punctul de vedere al unui om de marketing merită analizat fenomenul, cum reușește iPhone să aducă atâția oameni dispuși să stea la coadă, chiar și în ploaie, frig, pentru a vedea/cumpăra gadgetul. Nu știu alte device-uri cu efectul ăsta asupra oamenilor, vorba lui Vlad Petreanu.

Prețurile pentru iPhone 5 erau deja anunțate pe site-ul Cosmote, de la 999 lei pentru abonamentul Smart XXL, cu 500 minute naționale, 3000 minute în rețea, 2,5 Gb trafic și multe sms-uri, mms-uri și minute Romtelecom. Mă gândeam înainte de lansare că nu știu prea mulți care au nevoie de un abonament cu așa de multe opțiuni, eu folosesc 100 de minute naționale, 600 în rețea și maxim 300 mb lunar , dar aseară am văzut vreo 4 oameni care și-au făcut abonamentul ăsta, deci cerere există. Oricum, pentru un smartphone, indiferent de model, ai nevoie de trafic de date, altfel e doar o jucărie frumoasă. Epoca în care foloseam telefoanele mobile doar pentru apeluri a trecut, cel puțin pentru mine.

Am ajuns în magazinul Cosmote de pe Magheru printre primii, pe la 20:00, deși pe hashtagul #iCosmote era deja agitație. În magazin lucrurile erau destul de liniștite:

Totuși, afară se formase deja coada. Puncte bonus pentru Cosmote, a distribuit ceai și cafea fierbinte celor care așteptau:

Bloggerii s-au apucat de testat și fotografiat noul iPhone:

Pe la 9 a început evenimentul, cu Smiley ca prezentator, care pe lângă crearea atmosferei, pozele cu fanii și glumite a avut timp să testeze și noul model Apple:

Când s-au deschis ușile magazinului acesta s-a umplut instant. Ziarul Financiar spune că au fost sute de persoane aseară la lansare, eu pot doar să zic că s-au vândut câteva zeci de iPhone-uri cât am stat eu acolo, preț de vreo 3-4 ore.  Unul dintre primii clienți, poate chiar primul:

Aris Karousos, directorul de retail al Cosmote şi Germanos, a vorbit vreo 5 minute despre importanța iPhone 5 pentru Cosmote, previziunile de vânzări (câteva mii de bucăți până la sfârșitul anului), dar și despre apetitul românilor pentru telefonia mobilă.

Mulțimea din magazin:

Am testat și eu telefonul. Pe lângă specificații și funcționalități care sunt prezentate detaliat pe site-ul Apple, ca feeling mi s-a părut mai ușor de manevrat decât modelul anterior, mai rapid. Am încercat să îl blochez deschizând și închizând rapid aplicații, emailuri, jocuri, camera foto, filmând, navigând pe internet. Nu am reușit, se mișcă foarte bine, unul din avantajele principale ale faptului că Apple controlează tot sistemul, hardware plus software.

Jumătate din prietenii posesori de smartphone-uri au iPhone, modele mai noi sau mai vechi. Presimt că mulți vor face upgrade, mai devreme sau mai târziu.

Galeria foto completă – lansare iPhone 5 la Cosmote:

Update – Răzvan a realizat și un clip video

Au mai scris despre lansare: Corina, Alex, Oltea, Robert, Vlad.

La final o întrebare pentru fanii iPhone? Cum vi se pare noul model? Sunt curios de opinii personale, recenzii online găsim destule.

Citește mai departeLansarea iPhone 5 la Cosmote în imagini

Business Days la Iași pe 3-4 octombrie. Probabil cel mai important eveniment de afaceri din zona Moldovei în 2012.

Afirmațiile de genul cel mai … sunt de regulă exagerate, dar după ce am primit comunicatul de presă despre Business Days Iasi  am verificat istoricul evenimentelor organizate sub numele Business Days, ce s-a întâmplat în cadrul edițiilor din celelalte orașe și linia de speakeri. Ținând cont și de evenimentele organizate până acum la Iași cred că evenimentul ăsta va fi cel mai important atât pentru comunitatea de afaceri din Iași cât și pentru cea din zona Moldovei. Organizatorii se așteaptă la peste 500 de participanți în cele două zile ale evenimentului, atât la conferințe cât și la workshop-uri.

Nu o să zic prea multe cuvinte pompoase, e suficient să știți că Iași Business Days este cel de-al treilea din acest an și este dedicat antreprenorilor, managerilor, și întregii comunități de afaceri locale și regionale, fiind precedat de două alte ediții în Timișoara (martie 2012) și Cluj-Napoca (iunie 2012), ediții ce au adunat peste 800 de participanți.

Citește mai departeBusiness Days la Iași pe 3-4 octombrie. Probabil cel mai important eveniment de afaceri din zona Moldovei în 2012.

Cum a fost la spectacolul lui Horia Brenciu din Office Aqua Lounge Iași. Bonus foto și video

Aveam câteva rețineri legate de spectacolul de aseară din Office Aqua Lounge, unde am fost invitat alături de mai mulți bloggeri din Iași. Toți mi-au zis că Horia Brenciu face un show extraordinar, se implică trup și suflet, dar eu parcă nu eram convins. Acum nu mai am nimic de obiectat. Timp de 2 ore Horia a electrizat publicul, care a cântat și a dansat cu el, melodie după melodie.

E altceva când îl vezi live, cântând chiar lângă tine, când vezi câtă pasiune pune în interpretări, indiferent că e vorba de melodiile proprii sau alte melodii faimoase. Nici trupa lui nu e mai prejos, sunt niște voci extraordinare, pe care din fericire Horia le scoate în evidență, nu are nici o problemă să adune laolaltă artiști cu o voce la fel de bună ca a lui.

Horia Brenciu are un brand foarte bun, distinct pe piața muzicală din România, și acum înțeleg de ce. Își iubește fanii, comunică cu ei, se implică complet pe scenă.

Clubul Office Aqua Lounge a fost arhiplin, cred că erau peste 700 de oameni care se distrau în locația foarte bine aleasă, pe malul Ciricului. Mi-a plăcut sonorizarea impecabilă din club, amenajarea foarte bună care a permis un spectacol de calitate și faptul că aerul era respirabil, deși era foarte aglomerat în interior.  A fost mai greu cu găsirea unui loc de parcare, dar cred că e normal când are loc un asemenea concert, la care toți vor să meargă.

Fotografii din cadrul concertului de la Office Aqua Lounge:

Citește mai departeCum a fost la spectacolul lui Horia Brenciu din Office Aqua Lounge Iași. Bonus foto și video

Dragă Horia Brenciu, sper că vei face show vineri în Iași, la Office Aqua Lounge

Recunosc Horia, nu prea mi-a plăcut de tine prima dată când te-am văzut la televizor. Era prin anii ’90, tu prezentai RoBingo și eu aveam impresia că ești prea arogant în timpul emisiunii. Totuși, tu erai tânăr, eu eram foarte foarte tânăr, deci e posibil să mă fi înșelat.
În timp am văzut că ai evoluat, de fapt ce zic, te-ai schimbat și reinventat complet, de la un prezentator de televiziune la un cântăreț care electrizează publicul în concertele lui din țară. Nu aș fi crezut asta, dar am văzut niște clipuri din concerte, cum ar fi ăsta, care m-au convins că faci show pe bune. Plus că mi-au zis niște amici care au fost la concertele tale că dacă ai publicul de partea ta, uiți să mai cobori de pe scenă, cânți și dansezi până la epuizare, ore în șir.
Asta e bine, în termeni de marketing pot zice că ți-ai făcut un rebranding de succes, ți-ai creat o audiență targetată și o bază de fani care te adoră. Acum, că tot vorbim de fani, soția mea vroia neapărat să meargă la un concert de-al tău, dar până acum nu a reușit. Uite de aia când am primit invitația de la Office Aqua Lounge pentru concertul tău de vineri, 17 august, din Iași, am acceptat.
Citește mai departeDragă Horia Brenciu, sper că vei face show vineri în Iași, la Office Aqua Lounge

Poze Romanian Top Hits 2012 – ziua 2

A doua zi de Romanian Top Hits la Bacău, mult mai nebună ca prima. Publicul și mai numeros, ba chiar a fost și o mireasă care a venit la eveniment, cu mirele după ea. O lume nebună nebună nebună.

Câteva observații:

  • Legitimațiile pentru presă ce asigurau accesul în spatele scenei au putut fi falsificate ușor, când am ajuns eu în backstage era plin de copii ce vroiau autografe. Ori asta, ori media de vârstă a jurnaliștilor și bloggerilor a coborât pe la 12 ani.
  • E trist să vezi cum artiști care au apărut de 1-2 ani sunt asaltați de fani pentru poze și autografe, doar pentru că piesele lor sunt comerciale, iar formații cu greutate, cu o carieră de 30 de ani în spate, cum este Iris, sunt ignorate. Era coadă la Anda Adam pentru poze, iar cei de la Iris așteptau cuminți pe trepte să intre și foarte rar venea cineva la ei pentru un autograf. Bine, nici Cristi Minculescu nu părea foarte dornic de discuții, deși am văzut că dacă cineva vroia să se pozeze cu el nu refuza.
  • Media de vârstă a publicului cred că a fost pe la 15-16 ani, de unde și succesul trupelor comerciale. Pâine și circ, poporul se mulțumește cu puțin.
  • Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost pe scenă pentru a acorda un premiu. La auzul numelui său publicul a început să huiduie. Mi se pare jenant să îl huidui pe omul datorită căruia tu ai parte de concerte gratuite cu artiștii momentului, chiar în orașul tău. Și nu de unul, ci de 6 ani, de când se organizează Romanian Top Hits la Bacău, finanțat de primărie. Nu o fi primarul perfect, dar merita niște aplauze măcar pentru faptul că a finanțat evenimentul, din respect pentru lucrul ăsta. Dar așa suntem noi românii, scuipăm de unde am mâncat.
  • Ștefan Mihalache sau Connect-R, dacă ne luăm după numele de scenă, cred că a fost cel mai arogant dintre artiștii invitați la Romanian Top Hits 2012. Arogant pentru că nu a făcut poze cu niciun fan. Anda Adam, Antonia, Raluka, Corina, Fly Project, Deepside Deejays au zâmbit, au pozat, au dat autografe, au făcut băi de mulțime, și-au mulțumit fanii. Connect-R a repetat pe scenă de vreo 30 de ori că își iubește fanii din Bacău, dar în culise s-a înconjurat de jandarmi și a plecat rapid, deși erau vreo 30 de persoane care ar fi vrut o poză cu el. Nu cunosc omul din spatele brandului Connect-R, dar știu că un artist fără fani e un artist inexistent, la fel cum un brand fără clienți e un brand mort. Fanii îți cumpără albumele, plătesc bilete la concerte, îți pun o pâine pe masă într-un fel sau altul. Dacă tu îți ignori fanii, oare ei cum vor reacționa? Se pare că unora celebritatea li se urcă la cap și uită că fără fani nu ar fi nimic.
Poze din ziua a doua de Romanian Top Hits 2012 mai jos:

Pozele din prima zi de Romanian Top Hits 2012.

Citește mai departePoze Romanian Top Hits 2012 – ziua 2

Poze Romanian Top Hits 2012 – ziua 1

Nu mi-a venit să cred când am văzut ce aglomerație era în fața scenei la ediția de anul ăsta a Romanian Top Hits, și e doar prima zi, toți spun că a doua zi e cea mai tare. Oricum, dacă e gratis poporul vine, în fond e o distracție. Recunosc că am avut ceva dificultăți să recunosc toate vedetele de pe acolo, de obicei îți dădeai seama după copiii care fugeau pentru autografe și poze că s-ar putea să fie o cântăreață sau un cântăreț persoana respectivă.

Câteva poze de la Romanian Top Hits 2012 mai jos. Cred că putem juca un joc, Recunoașteți vedeta. Dacă nu nimeriți măcar 2 probabil aveți peste 30 de ani.

 

Citește mai departePoze Romanian Top Hits 2012 – ziua 1

Romanian Top Hits 2012 începe diseară la Bacău. Pozele mai târziu.

Update cu pozele: ziua 1, ziua 2.

Recunosc, nu prea am dat importanță evenimentului până acum pentru că de regulă atunci când avea loc gala premiilor muzicale eu eram plecat. Totuși, anul ăsta sunt în Bacău, ba chiar voi acea acces în backstage la Romanian Top Hits 2012, deci s-ar putea să revin cu niște fotografii.

Romanian Top Hits, deși a fost criticat de mulți, e un eveniment important pentru oraș deoarece timp de 2 zile, 3 și 4 august mai exact, atenția presei și a celor pasionați de muzica din topurile actuale se mută asupra Bacăului. Crește numărul de vizitatori, turiști, articole în presă și online unde este menționat Bacăul, ceea ce duce la mult PR pentru oraș. Cred că e printre singurele evenimente organizate în Bacău ce beneficiază de acoperire națională în presă.

Citește mai departeRomanian Top Hits 2012 începe diseară la Bacău. Pozele mai târziu.