Etichetă Facebook

Facebook, acum și pe lenjeria intimă

Probabil vă întrebați ce ar mai putea apare în materie de modă și trenduri, după rochia Facebook. Răspunsul e simplu, chiloții Facebook pentru adolescente. Îi găsiți la doar 6 lei în Carrefour. Sunt curios, la ce s-au gândit producătorii când textul cu Click me pe lenjeria intimă? Oare chiar îi cumpără vreo puștoaică sau vreun părinte? De ce?

chiloti Facebook

Citește mai departeFacebook, acum și pe lenjeria intimă

Cum foloseşte IKEA puterea Like-ului

Când am fost în Bucureşti ultima dată am tras o fugă şi la IKEA. Au preţuri mari la mobilier dacă mă întrebaţi pe mine, dar găseşti multe accesorii utile pentru casă. În plus mi-a plăcut modul de aranjare al camerelor, care chiar crează impresia de natural, de locuinţă în care te-ai muta de mâine. IKEA a găsit o metodă de a se folosi de Like-urile de pe Facebook pentru a oferi reduceri la mobilierul din cele mai „plăcute camere „.

Strategia e bună, să oferi reduceri la produsele care sunt foarte apreciate de clienţii tăi. Generezi şi buzz şi vânzări.

Citește mai departeCum foloseşte IKEA puterea Like-ului

Facebook Messenger

Tocmai a fost lansat ca aplicaţie separată atât pentru iPhone cât şi pentru smartphone-urile cu Android. Principalele facilităţi: trimiterea de mesaje către prieteni şi grupuri de prieteni, inclusiv cu fotografii, plus localizarea acestora pe hartă.

facebook messenger

– Message friends, groups of friends or anyone in your mobile contacts
– Map your location, find your friends and make plans on the go
– Get mobile notifications so you never miss a message
– Include photos so friends can see what you’re doing

Nu ştiu ce faceţi voi pe Facebook, dar eu nu foloseam până acum prea des sistemul de mesagerie, care a fost încorporat în noua aplicaţie, şi nici chatul lor. Presimt însă că o aplicaţie dedicată pentru a trimite mesaje prietenilor de pe Facebook va prinde la public în România, unde Yahoo messenger e foarte folosit de tineri (deci messengerul e apreciat ca sistem de comunicare rapidă), iar Facebook e cea mai utilizată reţea socială.

Citește mai departeFacebook Messenger

Cum sa updatezi o pagină de Facebook trimiţând emailuri de pe telefonul mobil

Mulţi nu ştiu că pentru a publica mesaje sau fotografii pe o pagină de Facebook de pe telefonul mobil nu trebuie neapărat să intri pe site în browser, ci poţi face asta şi prin trimiterea de emailuri, SMS-uri sau cu ajutorul unor aplicaţii pentru mobil. Fiecare pagină de Facebook are o adresă de email proprie unde poţi trimite mesajele care vor fi adăugate automat pe pagină.

Pentru a activa opţiunile mergeţi la Edit page – Mobile, unde se află şi adresa de email a paginii de facebook. E interesant că pentru a trimite update-uri prin SMS către o pagină de Facebook în România ai la dispoziţie doar Cosmote.

Prezentarea de mai jos cred că e utilă pentru toţi cei care lucrează în agenţii, sunt mereu pe drumuri dar vor sau trebuie să updateze frecvent pagina de Facebook a brandului pentru care lucrează.

Poate fi şi o modalitate bună pentru artişti de a menţine legătura cu fanii, în fond e mai uşor să faci o fotografie, sa scrii un mesajşi să le trimiţi printr-un email decât să te intri în browser de pe telefon, să cauţi pagina ta, să te conectezi şi să publici mesajul.

Citește mai departeCum sa updatezi o pagină de Facebook trimiţând emailuri de pe telefonul mobil

Câți vizitatori aduc Twitter și Facebook pe blog?

Un comentator îmi spunea zilele trecute că degeaba vorbesc eu despre social media și cum te poate ajuta în atragerea de cititori pe blog, dacă nu dau exemple concrete. Așadar azi lăsăm teoria la o parte și trecem la practică. Voi folosi ca exemplu blogul personal, pentru că îmi vine și cel mai ușor să analizez datele deoarece am acces la ele. 🙂

Am un cont pe Twitter unde sunt urmărit de 2300 de persoane. Am un cont personal de Facebook unde am 640 de prieteni, iar regula acolo este să adaug oameni pe care îi cunosc de undeva sau cu care am schimbat măcar un email.

Mai am și o pagina de Facebook cu 225 de oameni abonați la noutăți, adică persoane care au dat Like. Pe contul de Twitter și pe profilul personal de pe Facebook nu postez chiar toate articolele de pe blog, ci doar cele care sunt relevante (sau cel puțin așa cred eu). Oricum, le postez manual, cu mesaje personalizate, deoarece am constatat că lumea reacționează mai bine așa decât la mesaje postate automat. Logic, nu?

Pe pagina de Facebook apar automat toate articolele de pe blog, dar mai postez acolo cu mânuța mea si linkuri catre articole despre marketing, branding, PR, reclame, social media si alte informatii din online. Cu alte cuvinte, încerc să adun acolo informații oarecum nișate pentru cei care sunt interesați de pagina respectivă. Nu promovez pagina agresiv, doar am inserat un box cu ea in sidebarul blogului.

De la datele astea plecăm – 2300 followeri pe Twitter, 640 de prieteni pe Facebook și 225 de oameni abonați la pagina de Facebook.

Pe blog am instalat Google Analytics, iar dacă analizez situația vizitelor în ultima lună de pe Facebook si Twitter am asta: 955 vizite de pe Facebook, 448 de pe Twitter.

google analytics iunie

Mulți probabil vor spune că e un număr mic de vizite, dar țineți cont de faptul că nu pun link de mai multe ori pe zi către același articol și nici nu pun link către toate articolele, cum se mai procedează prin blogosferă. 1500 de vizite lunare nu sunt deloc de neglijat, dacă vreți mai mulți vizitatori pe site, mai ales că majoritatea vizualizeaza 2 pagini. Adăugați la asta cei 950 de abonați la feedul RSS, cititorii care intră direct pe blog, cei care ajung din Google, linkurile de pe alte siteuri și obțineți o cifră frumoasă.

Bonus, pe Facebook am și statistici pentru pagina dedicată blogului, tot pentru luna trecută: 12.868 de vizualizări ale mesajelor postate pe pagina de Facebook. Un motiv destul de puternic pentru a îi contrazice pe cei care spun că nu are sens să îți faci pagină de Facebook pentru blog. Motivul – mesajele nu sunt vizualizate doar de cei care au dat Like, ci de toți cei care se uită pe Wall-ul lor.

fan page stats

În concluzie, merită să te ocupi de promovarea blogului în rețelele sociale? Eu zic că da, cât timp faci asta natural, fără a forța nota, fără a-ți stresa prietenii sau followerii în mod repetat. Conținut bun, un mesaj de înștiințare din când în când și numărul de vizitatori pe blog va crește cu siguranță.

Și pentru că sunt și alți bloggeri prin zonă, sunt curios, ce spun statisticile voastre despre traficul din rețelele sociale?

Citește mai departeCâți vizitatori aduc Twitter și Facebook pe blog?