fbpx

Etichetă Orata

Pensiunea Viorica Pomohaci-Orata, Fundu Moldovei

Adresa: comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava, chiar langa Manastirea Orata.
Telefon: 0727442670

Cum ajungi acolo?
Mergand inspre Botus faci la stanga pe un drum de tara, mai parcurgi vreo 4 km (pe jos sau cu masina) si ajungi la manastirea Orata. Chiar inainte de manastire vezi in dreapta o casa, la vreo 500 metri de drumul principal. Acolo locuieste Viorica Phomohaci impreuna cu Dana Pomohaci si sotul ei. Practic te aflii in creierii muntilor, unde aerul e curat, linistea e liniste iar natura te inconjoara din toate partile.

Din ce am inteles, pensiunea a fost amenajata cu ajutorul Fundatiei, care actioneaza in zona Fundu Moldovei pentru dezvoltarea turismului local.

Facilitati
Impreuna au amenajat o casa primitoare de oaspeti, care imbina traditia locului cu comfortul modern. La etajul casei sunt 4 camere, fiecare cu o baie proprie, unde pot locui opt oameni. La parter este „livingul”, cu bucataria si locul de luat masa.

La exterior sunt mese din lemn, un loc de joaca pentru copii, in spatele casei se afla un bazin pentru cresterea pestilor iar de jur imprejurul casei gasesti multa verdeata si multe, multe flori.

Tarife
Dana mi-a povestit ca 100 lei de persoana/zi sunt suficienti nu doar pentru a dormi, ci si pentru a mananca si bea dupa pofta inimii, oaspetii find rasfatati cu paine de casa, sirop de brad si preparate traditionale.

„Ideea e ca oamenii sa afle si sa inteleaga ce facem. Noi nu vrem sa facem pensiuni cu aspect traditional. Noi facem case de oaspeti si vrem sa recuperam tot ce tine de lumea veche, dar sa avem si confortul lumii de azi, discret mascat: centrale termice, electricitate, apa calda. Si se poate! Cine vine la noi, doarme in lenjerie tesuta la razboi, este servit cu dulceata de prune cu nuci si sirop de brad, mananca paine coapta in cuptor traditional. Cine vine la noi e oaspete, nu client. Intra ca intr-o casa taraneasca autentica, in care omu’ da ce are mai bun. Ca asa e pe la noi.”

(Dana Pomohaci, 25 de ani)
Sursa citatului

Recomand pensiunea pentru cei care vor sa scape de grija orasului, de stresul cotidian, pentru cei care vor sa redescopere natura. Casa arata la exterior mai degraba ca un muzeu, gazdele sunt primitoare iar ambianta generala te indeamna sa gasesti motive pentru a ramane cat mai mult acolo, intre munti, departe de agitatia cotidiana. Cat despre peisaje, va las pe voi sa le descoperiti!

Fotografii pensiune Orata

Video

Localizare pe harta

View Pensiunea Viorica Pomohaci-Orata in a larger map

Citește mai departePensiunea Viorica Pomohaci-Orata, Fundu Moldovei

Manastirea Orata, Fundu Moldovei

Adresa
Manastirea Orata (Adormirea Maicii Domnului): comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava.

Localizare

La intrarea in satul Botus, care merita si el vizitat pentru peisaje, faceti la stanga si mai mergeti vreo 4 kilometri pe un drum de tara, pe care insa se poate circula acceptabil si cu o masina normala, cel putin asa era cand am fost noi in august. Drumul poate fi facut si pe jos, peisajele pana la manastire merita admirate – munte, padure, campie, izvoare.

Numele Orata este preluat de la afluentul raului Moldova care curge prin spatele manastirii.

Istoric
Manastirea Orata a fost terminata in 1953, fiind ridicata de Traian Pomohaci in amintirea sotiei sale care a murit tanara. In 1975 a fost restaurata, dupa ce a fost afectata de un fulger in 1973. In 1982 a fost terminata pictura interioara, realizata de Vasile Bargovan la doar 17 ani. Asta explica probabil si stilul din interior, diferit de bisericile ortodoxe. Unele picturi par a fi pictate de copii.

Din cate am inteles exista langa manastire si un corp de chilii pentru pelerini, pe langa locuintele destinate maicilor. Fotografii de la manastire veti vedea mai jos, are o istorie destul de interesanta.

Eu recomand daca ajungeti prin Fundu Moldovei sa treceti si pe la manastire pentru ca drumul pana acolo e superb, cu paduri, campii si case din alta vreme, aerul de munte este extraordinar, iar peisajele de langa manastire sunt si ele mirifice. In plus daca ajungeti in zona va puteti caza la pensiunea Vioricai Pomohaci, aflata tot in Orata, chiar langa manastire.

Fotografii Manastirea Orata

Video Manastirea Orata

Localizare pe harta

View Manastirea Orata in a larger map

Citește mai departeManastirea Orata, Fundu Moldovei