În zilele astea când toată lumea e cu ochii în telefon jumătate din traficul unui site vine de pe smartphone-uri și tablete. În condițiile astea, e vital ca site-ul să se încarce rapid și să arate bine pe orice dispozitiv. Test My Site de la Google oferă informații despre timpul de încărcare, procentul de vizitatori pierduți datorită lipsei optimizării, dar și sugestii de îmbunătățire.
Etichetă site
Ce punem pe prima pagină a unui site
Dacă lucrați la realizarea unui site pentru afacerea voastră și nu știți ce elemente ar trebui să includeți pe prima pagină, prezentarea de mai jos vă oferă sugestii utile, cu explicații pentru fiecare element. Evident, prima pagină nu trebuie să conțină de toate pentru toți, că așa vrea șeful, tendința este less is more, deci luați în calcul doar ceea ce este necesar și util pentru clienți.
Cum se promovează reducerile online în China
Ce faci când vine sezonul reducerilor și știi că toți concurenții tăi se vor întrece în discounturi, reale sau false? E simplu, faci ceva pentru a ieși în evidență, pentru a te diferenția. Guerilla marketing adaptată la mediul online.
De exemplu, dacă ești un magazin online poți lăsa impresia că social media managerul a luat-o razna și postează caractere ciudate în mesajele din rețelele sociale, iar pe site prețurile produselor sunt date peste cap. La chinezi funcționează, mai ales când social media managerul e de fapt câinele mascotă. 🙂
Cât de lungă poate să fie adresa unui site?
Răspunsul simplu este că adresa unui site ar trebui să fie cât mai scurtă posibil, pentru a fi ușor de reținut. Dacă firma ta se numește Grup de Construcții și Amenajări Beton Prodcom Impex S.R.L nu îți iei site-ul www.grup-constructii-amenajari-beton-prodcom-impex.ro, pentru că sunt slabe șanse ca cineva să rețină adresa site-ului atunci când i-o spui, iar dacă trebuie să o mai și noteze deja lumea se plictisește.