Au trecut deja 20 de ani de când Uniunea Europeană a început extinderea spre Est. În primul val din 2004 au intrat Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, noi am intrat în 2007 alături de Bulgaria, că știți cum e, de ce să ne grăbim noi să ne fie bine dacă se poate să nu.
Orlando are o postare bună cu cifre despre ce s-a întâmplat din 2007 până acum, era păcat să se piardă pe Facebook:
– România a primit peste 95 de miliarde de euro și a contribuit aproape 30 de miliarde de euro –> beneficiu net de 65 miliarde euro.
– PIB-ul României a crescut de la 124 miliarde euro, cât era în 2007, la 323 miliarde euro anul trecut, cel mai mare din istoria țării.
– Salariile nominale din România au avut cea mai mare creștere, fiind cu 225% mai mari.
– Salariul mediu net a depășit pentru prima oară 1000 euro.
– PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat la Paritatea Prețurilor de Cumpărare (PPC), s-a dublat în România.
– Rezervele valutare de la BNR au crescut de la 25+ miliarde euro la 69+ de miliarde euro.
– România a depășit, anul trecut, Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor (raportat la Paritatea Puterii de Cumpărare), ajungând la 78% din media UE27. România s-a apropiat de Polonia, care se situează la 80% față de media UE.
– La începutul negocierilor de aderare, România avea cel mai scăzut nivel al PIB pe locuitor în termeni de paritate a puterii de cumpărare: 26% din nivelul mediu al UE. În 2023, stăm de trei ori mai bine – aproape 77% din nivelul mediu al UE.
Faza e asta, oricâte argumente cu cifre ai aduce despre schimbarea nivelului de trai și calitatea vieții în România înainte și după aderare mereu se va găsi cineva care care să o bage pe aia cu înainte era mai bine, acum suntem sclavii UE, nu mai suntem suverani și alte prostii de genul ăsta. Partea cea mai ciudată e că cei invocă argumentele astea sunt de obicei tinerii care nu au prins deloc comunismul sau triștii ani ai perioadei de tranziție, ori seniorii care o duceau bine pe vremea lui Ceaușescu și nu s-au adaptat deloc la societatea actuală.
Nu am întâlnit pe nimeni între 30 și 50 de ani, care lucrează într-o firmă privată și trage tare pentru o viață mai bună, să îmi zică că intrarea în Uniune a fost o idee proastă.
