Etichetă video

Wild Carpathia – cel mai frumos film despre România

Când a fost ultima dată când ați făcut un tur turistic al României? În 2009 am avut parte de unul din cele mai faine concedii pe care mi le amintesc. M-am plimbat peste 2500 de kilometri prin țară cu mașina. Am vizitat Maramuresul, Sighetul Marmației, Sapanța, Baile Felix, Baile 1 Mai, Baile Herculane, Portile de Fier 1, Curtea de Arges, Transfăgărasanul, Praidul cu salina de acolo, Pestera Ursilor, Pestera Muierilor, Pestera Scarisoara si multe alte obiective turistice de pe traseu. M-am întors cu amintiri cât pentru un an întreg , și abia aștept să plec iar într-un traseu similar, cel mai probabil la vară. România merită vizitată înainte de a pleca afară în city-break-uri, chiar aveți ce vedea.

Referitor la filmul de mai jos, cu titlul ăsta apare pe Youtube, cel mai frumos film despre România. Cred că am văzut prima dată clipul la Zoso, dar eram prea ocupat în ziua aia și am uitat de el. Ieri m-am lovit din nou de film pe Twitter, azi iar l-a recomandat cineva pe Facebook. Am reușit să mă uit la el și da, parcă îmi place și mai mult România și tot ceea ce poți vizita în țara asta. Îmi place mai mult țara, nu locuitorii, că aici ar fi multe de povestit și de schimbat. Sper să apuc la anul să termine de vizitat și aceea parte a României care mi-a scăpat până acum, Dobrogea și Delta Dunării. Poate și Transalpina.

Cât despre voi,poate că data viitoare când un prieten din străinătate vă va întreba cum e România, în loc să le spuneți că Romania sucks pentru că nu avem aia și cealaltă le veți trimite link către filmul de mai jos. Imaginea României depinde de noi toți.

Enjoy!

Documentarul prezintă, din viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă, dar şi în încercarea de a-i face pe români să conştientizeze „comoara nepreţuită” de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.

Vizionează şi trimite mai departe. Scopul este de a promova ţara noastră prin mijloace simple si eficiente. Fără Ministerul dezvoltării regionale şi turismului şi fără Elena Udrea. Odată ajuns la 1 milion de vizionări acest film va face mai mult
pentru România noastră decât campaniile de milioane de euro irosite in zadar de guvernul lacom şi corupt al lui Traian Băsescu.

Citește mai departeWild Carpathia – cel mai frumos film despre România

60% din utilizatorii de smartphone-uri le folosesc când merg la baie

Asta și alte date interesante despre rețelele sociale, în clipul de mai jos. Datele sunt updatate la zi, deci e ok pentru că ne împrospătăm memoria cu ultimele cifre despre rețelele sociale la sfârșit de an.

  • Facebook e cel mai vizitat site de pe glob, 11% din populație având un cont creat;
  • Pe Twitter se postează 1736 de tweeturi pe secundă;
  • 36% dintre utilizatorii LinkedIn au vârsta cuprinsă între 25 – 34 de ani;
  • Youtube are 490 milioane de vizitatori lunar;
  • Google+ a depășit 50 de milioane de utilizatori;
  • Utilizatorii de smartphone-uri sunt de 2 ori mai activi în social media decât cei care au un telefon normal;

Citește mai departe60% din utilizatorii de smartphone-uri le folosesc când merg la baie

Kindle Fire la eMag

Prima tabletă lansată de Amazon e disponibilă de azi și la Emag, la prețul de 1099 lei.

Kindle Fire e o tabletă de 7 inchi cu sistem de operare Android customizat de către Amazon, procesor dual-core la 1 GHz, 512 MB RAM și memorie internă de 8 GB. Prețul e ok, păcat că tableta nu e dotată cu cameră web, care probabil va fi inclusă în versiunea următoare. Ar fi făcut tableta și mai atractivă.

O prezentare a Kindle Fire mai jos:

Cum vi se pare jucăria lansată de Amazon?

Citește mai departeKindle Fire la eMag

Aakash, cea mai ieftină tabletă din lume

Aakash sau Ubislate 7, denumirea comercială, e realizată de compania DataWind din Anglia pentru guvernul indian, fiind dezvoltată de Institutul indian de tehnologie. Prețul ei e de fapt 60 de dolari în comerț, dar guvernul indian a plătit mai puțin pentru ea, 35 de dolari mai exact pe bucată, datorită cantităților mari cumpărate. Scopul guvernului indian este să distribuie tableta studenților pentru a facilita accesul la informație și internet. Bravo lor.

cea mai ieftina tableta din lume

Specificațiile tabletei?  Ecran de 7 inchi cu o rezoluție de 800×480, GPRS, Wi-Fi, 2 porturi USB, port microSD, 256 MB memorie RAM, 2 GB memorie flash, ține până la 3 ore pe baterie și are Android 2.2 ca sistem de operare. Mai multe detalii pe site-ul dedicat. Nu are difuzor sau cameră web pentru conferințe, dar totuși, e doar 60 de dolari, nu poți cere prea multe la prețul ăsta. E un gadget ok pentru cineva care nu a mai avut un alt calculator, dar comparațiile cu alte tablete nu își au sensul.

Între timp producătorul lucrează deja la o nouă versiune a tabletei, cu specificații mai bune, la un preț puțin mai ridicat. Găsiți un articol interesant despre ea aici, eu am menționat tableta pentru că mi se pare fascinant cât de mult au scăzut prețurile pentru gadgeturile care ne pot ajuta să navigăm pe internet, să trimitem emailuri, să citim cărți în format electronic și multe alte activități asemănătoare.

Un clip de prezentare al tabletei:

Citește mai departeAakash, cea mai ieftină tabletă din lume