fbpx

Tehnologia e prea complicată pentru cei în vârstă

Zilele trecute am ajutat prin telefon pe cineva din familie să își facă cont pe Ghișeul.ro și să achite o taxă. Cu toate cunoștințele și bunăvoința mea, după 40 de minute de explicat și trimis screenshots, soluția a fost cea pe care o știți cu toții, am cerut toate datele de conectare, inclusiv de la card, am făcut eu contul și am achitat taxele.

Și cam asta e situația tehnologiei ușor de folosit de către oricine, teoretic există, avem internetul în buzunar, practic totul a ajuns așa de complicat încât mă tem că dacă nu țin pasul, în 20 de ani și eu s-ar putea să nu mă descurc și să mă plâng că pe vremea mea totul era mai bun, mai simplu.

Nu e vorba neapărat de Ghișeul.ro, ci de cum sunt gândite platformele, aplicațiile, de protocoalele de securitate și regulile stupide, de cât de intuitive ar trebui să fie toate etapele și nu sunt.

Vrei să faci cont pe Ghișeul.ro? Ok, fă rost de o adresă de email (înveți să îți creezi una, altă distracție, altă oră pierdută dacă nu știi ce și cum), fă rost de datele cardului de debit (dacă nu știi cum să le completezi ai pus-o, până vorbești cu robotul Maria de la bancă să îți explice), fă rost de codul de verificare trimis prin SMS, dă-ți seama că ai și un cod de verificare cu caractere greu de deslușit pe care trebuie să îl introduci (ce e aia recaptcha?) și nu uita că emailul final de activare cont îți poate intra în spam (ce chestie, să vrei să primești emailuri dar ele să nu apară în căsuța ta de email).

Vrei să faci și o plată cu cardul pe internet? E posibil să rămâi blocat la codul 3D Secure cerut de bancă, care poate că îți vine prin SMS prin telefon, poate că de fapt e o confirmare din aplicația băncii, sau poate ai nevoie pe lângă codul din SMS și de parola pentru plăți definită prin Cretacic, atunci când ai fost la bancă și ți-ai făcut contul bancar. Dacă ai noroc poate ai deja o parolă definită automat după reguli clare, gen ultimele 6 cifre din CNP și grupa sanguină a străbunicii tatălui tău.

Dacă mai ai norocul și îți crapă și aplicația băncii de la un update, fix când faci plata, ajungi să crezi că internetul are ceva cu tine.

Aproape pe toate astea le-am pățit când mă chinuiam să creez un cont amărât și să fac o plată. Știam cum se rezolvă că am mai trecut prin ele de atâtea ori, dar puneți-vă în locul cuiva din generația a treia, cum e?

Gândiți-vă că nu ați crescut cu telefonul în mână de la 3 ani, dar aveți smartphone, card bancar și vreți să faceți plăți pe internet. Vi se mai pare simplă tehnologia? Mie nu prea. Noi am crescut cu cele de mai sus, ne-am obișnuit cu ele și poate ni se pare normal să introducem 3 coduri pentru a crea un cont sau a face o plată online, să apăsăm pe butoane, să căutăm prin emailuri și sms-uri, dar nu e.

Promisiunea aia că tehnologia ne va face viața mai bună nu a funcționat, totul a ajuns un mare haos în care ai nevoie de tutoriale detaliate pentru a face o plată pe internet sau a crea un cont la un furnizor de servicii. Ne trebuie platforme mai simple, reguli mai clare și interfețe mai ușor de folosit pentru chestiile astea, care ar trebui să fie banale.

Recomandă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *