fbpx

Televiziunile, aceasta oaza de educatie si cultura

Frunzaream site-urile ca orice om care isi vegheaza noaptea bebelusul sa doarma si am dat peste articolul asta:

Televiziunile generaliste vor fi obligate sa difuzeze saptamanal cel putin 120 de minute de emisiuni culturale sau educative, iar posturile de stiri trebuie sa transmita in fiecare saptamana 30 de minute de astfel de programe, potrivit unui proiect legislativ initiat de deputatul PNL Mirel Talos.

M-a apucat rasul instantaneu. In momentul de fata nu am deschis televizorul de 2 saptamani. Am incercat acum 2 zile sa gasesc ceva interesant la TV, dar am vazut doar reclame, muzica proasta, emisiuni de divertisment grotesc, teleshopping si filme aparute cu multi ani in urma. As renunta si la abonamentul TV, dar Mihaela spune sa il pastram, cine stie cand avem nevoie de el. Poate pentru Discovery, AXN si National Geografic, in rest nu stiu pentru de ce.

De ce rad? Eu cred ca sansele ca un proiect de genul asta sa fie aprobat sunt minime. Totusi, prin absurd, daca chiar ar fi aprobata legea asta si toate televiziunile vor avea emisiuni care sa promoveze cultura si educatia, oare cum vor arata ele?

Vi-l imaginati pe Dan Diaconescu intr-o emisiune in care sa faca recenzii la piesele de teatru din stagiunea actuala? Va asteptati sa auziti pe Taraf TV o emisiune despre cultura? O vom vedea pe Gabriela Cristea pe Kanal D in rol de mediatoare a unor discutii ample despre sistemul educational din Romania? Ma indoiesc. Completati voi cu televiziunile romanesti si ce emisiuni culturale ar putea apare in grila de programe,

Totusi, e ceva care merita remarcat la proiectul asta de lege. Faptul ca s-a ajuns intr-un asemenea hal incat e nevoie de un proiect de lege pentru a obliga televiziunile sa mai difuzeze si altceva in afara de emisiuni care indobitocesc populatia ne arata ca am ajuns rau, rau de tot.
Nu spun acum ca toti romanii ar trebui sa musteasca de cultura, sa fie cei mai educati dintre pamanteni, dar realitatea din jurul nostru e deprimanta: ascultati un pic cum vorbesc tinerii pe strada, iesiti la geam si auziti injuraturile cum zboara prin cartier de parca ar fi un lucru firesc, urcati intr-un autobuz si vedeti cum toti cocalarii isi pornesc telefoanele cu mp3-player pentru a ne delecta cu …manele, iesiti pe strazi noaptea…daca aveti tupeu.

Avem nevoie de educatie si cultura, iar daca e nevoie de o lege pentru a educa si culturaliza romani (merita incercarea), ma rog ca ea sa fie aprobata. Poate ca va fi primul pas spre o societate civilizata, spre o tara din care sa nu fuga toti cu prima ocazie! Pentru ca asta se intampla acum, pleaca din tara oamenii pregatiti, capabili, competenti, oamenii care au renuntat sa mai creada ca Romania le poate oferi un viitor decent!

Deci, voi ce spuneti de proiectul asta? E nevoie de o lege pentru a avea mai multe emisiuni de calitate la TV?

Recomandă

4 Comentarii

  1. in cazul meu sotia (tot Mihaela 🙂 ) a fost repede de acord sa renuntam la cablu TV … asta s-a intamplat de la 1 noiembrie … intre timp am scapat si de LCD-ul care prindea praf pe masuta

    recomand din tot sufletul acest exercitiu … nu se simte absolut deloc lipsa televizorului in casa

    exista destule alternative pe net:
    pentru seriale (streaming) – tvshack.cc
    pentru documentare – Google Video si YouTube
    pentru stiri non-stop – france24.com (in engleza si franceza)

    + ted.com + stumbleupon/video pentru divertisment

  2. Acest proiect de lege mi se pare nedemocratic. E inacceptabil ca statul sa intervina in agendele televiziunilor private. TVR-ul, fiind finantat din bani publici, ar trebui sa impuna un standard de calitate prin emisiunile pe care le difuzeaza (uite cum face BBC-ul).

  3. o sa se aprobe niste ore de cultura obligatorie si automat vor fi suplinite de inca juma’ de ora de stiri violente sau ceva emisiuni “educative” cu Tociu si Palade. Ieri am urmarit 2 minute un canal TV de-al nostru si pe la ora 6 seara difuza imagini cu una de isi dadea foc intr-o benzinarie.

  4. 30 de minute de cultura in 7 zile x 24 de ore fiecare? E o chestie tare! Cred ca ne-am culturaliza automat! Eu cred ca ar trebui sa se impuna si obligativitatea urmaririi acestor programe! Care, oricum, ar fi puse la niste ore in care ti-e imposibil sa deschizi televizorul…
    Evident, glumesc. Dar gluma e amara. Mai puneti mana pe-o carte, domnilor alesi! Si bucurati-va ca marea masa nu mai pune de mult timp mana pe-o carte… ca altfel n-ati fi fost la conducere sau in opozitie – visand la ciolan!
    Nu cred ca impunerea unor programe tv e cheia. O Lege a Educatiei normala, respectul pentru istorie, traditie – ne-ar mai putea ajuta. Investitii pentru ca biserici, muzee, statui si strazi sa nu devina ruine – ar mai fi un pas. Sprijinirea tinerilor dotati si sustinerea lor ca sa-si continuie viata in Romania… Cate, dar cate nu sunt de facut??

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *