fbpx

The Walking Dead, probabil cea mai bună campanie de PR făcută de National Rifle Association of America

Cu vreo lună în urmă nu aveam somn noaptea și butonam Disney Plus, dacă tot am cont. Văd o recomandare pentru The Walking Dead, despre care auzisem că ar fi ceva de capul lui, un serial decent cu zombi. În sinea mea știam că nu există așa ceva, dar am decis să mă uit, oricum mai erau câteva ore până se făcea dimineață. Mare greșeală am făcut, când am realizat că are 11 sezoane, majoritatea cu peste 20 de episoade. De 12 ani tot se filma la serial, ultimul episod a apărut chiar luna asta.

Au lungit producătorii serialul ăsta de zici că e Game of Thrones. Și sunt mult mai răi decât cei care au realizat Game of Thrones, măcar acolo murea câte un personaj principal pe sezon, hai, poate 2 personaje. În The Walking Dead schimbă ăștia personajele principale de zici că sunt șosete, puțini dintre cei care au apărut în primul sezon au ajuns în sezonul 11. Foarte puțini, dar vă zic doar atât, în cazul în care nu l-ați văzut.

Primele 5-6 sezoane au fost decente, după aceea au început să îl lungească de parcă nu mai aveau nimic altceva de difuzat pe AMC. Totuși, pentru un serial cu zombi a fost decent, deși se vede că și-a pierdut suflul inițial, în ultimele 2 sezoane nici măcar actorii nu mai aveau chef să joace.

Dar altceva voiam să spun, am impresia că serialul ăsta a fost sponsorizat de NRA, National Rifle Association of America. Atâtea arme au apărut în serial și așa de mult se împușcau și se aruncau în aer toate grupurile de pe acolo, în goana după mâncare, benzină și alte chestii necesare supraviețuirii, încât la un moment dat mă gândeam că e ceva normal să ai niște arme prin casă, nu se știe când îți bate vecinul la ușă și poate vrei să îl saluți cum se cuvine.

Partea proastă? După o lună de zile și multe nopți nedormite am reușit să termin toate episoadele și ziceam că gata, am scăpat. Am aflat abia la final că mai sunt încă 6 seriale spin offs, cu diverși actori care au apărut și în primul serial. Unele deja se difuzează, altele sunt în lucru. Mă cam tem să mă apuc de ele, că mă prinde pensia până le termin, dacă le lungesc la fel de mult.

Voi ce mai vizionați?

Recomandă

7 Comentarii

  1. Primele serii chiar au fost ok( au generat și un fenomen de masă ) dar începând cu seria a noua au lălăit-o penibil . Le-am văzut dar mai mult de plictiseală și forțat de pandemie .Am ajuns la seria 11 ep 21 , mă mai gândesc dacă le văd și pe celelalte 3 până la 24 ( oricum e capătul de drum oficial a serialului) . Când despre celălalte variante ,sunt de tot rahatul.

    • Mie după sezonul 6 mi se pare că au rămas în criză de idei și tot reciclau conflicte. M-aș uita la serialul cu Maggie, dar parcă am rămas cu o impresie okish despre ea, nu aș vrea să mi-o stric.

  2. Eu n-am reușit să termin sezonul 8 sau 9 când a apărut, a fost groaznic. Am văzut recent că se termină și am zis să îi mai dau o șansă direct din sezonul 10. A fost mai decent decât mă așteptam finalul serialului, se anunța dezastruos.
    Îmi amintesc că a fost nebunie la început, era și un joc. Rămâne serialul cu zombi de referință.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *