În urmă cu câteva zile mă întrebau fetele dacă e greu să produci muzică în 2024. Le-am zis că e mai simplu decât în urmă cu 20-30 de ani, sunt o mulțime de programe de calculator ce te pot ajuta pe partea de producție, dar tot ai nevoie de cunoștințe muzicale, de ureche muzicală, trebuie să scrii versuri bune, să combini sample-uri, sau să găsești oameni care să te ajute cu toate astea, cum fac multe dintre vedetele pop ce cumpără piese făcute pentru ele.
Totuși, s-ar putea ca și în domeniul ăsta lucrurile să se schimbe rapid. Știam că sunt încercări de a genera melodii cu ajutorul inteligenței artificiale, dar rezultatele erau slabe. Lucrurile par să se schimbe odată cu Suno, aplicație despre care am citit în Civilization. E suficient să îți faci cont, să scrii în engleză despre ce vrei să fie piesa, să spui ce stil muzical preferi și într-un minut ai cântecul.
De exemplu uite ce a scos aplicația după ce i-am scris 3 rânduri despre Amalia. Practic avem un vers și un refren în 30 de secunde, și sună decent, pop.
Cum poți crea o piesă completă e prezentat în clipul de mai jos. Mă aștept ca aplicația asta și altele similare să fie folosite intens de artiști pe viitor, chiar și de producători, mai ales la crearea de remixuri sau a unor idei de melodii. Un lucru e sigur, și crearea de muzică va fi influențată mult de inteligența artificială.
Păreri?
Manele scoase cu AI, mă i-a cu fiori,brrr…
Ioi, la astea nu m-am gândit, dar dacă scot un AI localizat da, e grele….
la noi ceva pe stil etno si popular ar merge generat cu ai, chiar is curios