28_

Nu mă simt de 28. Poate de 22, hai 23 de ani. De fapt, dacă mă uit în urmă, nu ştiu când au trecut ultimii 8 ani. Am senzaţia că m-am oprit pe la 20 de ani şi nu vreau să las aceea vârstă. Forever young, cu toții ne dorim asta.

Totuşi, e bine să privim înainte, nu înapoi. E bine să evoluăm (măcar să încercăm), să devenim mai buni, să cerem mai mult şi de la noi, nu doar de la alţii. Trecând peste discursul motivațional și revenind cu picioarele pe pământ, îmi dau totuși seama că de la 27 până acum am realizat multe schimbări în viaţa mea. A fost un an încărcat, dar în sensul bun al cuvântului.

A apărut Diana în familia noastră, mi-am schimbat stilul de viață, fac mai mult sport, mănânc mai sănătos, am mai puţine vicii şi privesc viitorul cu alţi ochi. Bonus, am învățat și să fac economii, nu doar să cheltui banii. Criza? Criza e o opțiune personală, cine își dorește cu adevărat să muncească nu va duce lipsă de nimic.

Prietenii au rămas aceeaşi, puţini dar buni. Blogul o duce bine, în ultimul an am făcut bani, am cunoscut mulți oameni noi și am avut parte de multe oportunități și colaborări pe plan profesional datorită bloggingului. Nici cu jobul nu mă plâng. Să nu uit de voi, cititorii fideli, care intrați pe aici și lăsați comentarii. Mulțumesc.

Obiectivele până la 29 de ani? Şi mai mult sport în viaţa mea, mai mult timp liber făcând ceea ce îmi place şi privind cerul senin, mai multe clipe petrecute în familie şi poate mai multe drumeţii prin ţară, pe poteci de munte, departe de agitaţia oraşului. Nu îmi plac cifrele și obiectivele exacte, cred că e mai bine să îți stabilești o direcție și să decizi pe parcurs cum vrei să ajungi acolo.

În rest noi să fim sănătoşi, restul dorințelor le rezolvăm din mers.

Mulţumesc anticipat tuturor pentru urările de bine pe care le voi primi pe diverse canale de comunicație!

Recomandă prietenilor!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
12 Comentarii
Ultimele
Primele Top voturi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Brindushi

La multi ani sanatosi, frumosi, voiosi! putere de munca si restul vine de la sine!

acsel

LMA! 🙂

Roxana

Happy one more birthday!
Felicitări pentru realizări şi păstrează atitudinea!

N-am să dau aici copy/paste la celelalte urări clasice.

Îţi spun doar atât: să nu crezi că dacă ai 28 de ani, o să fim mai blânzi cu tine la baschet. 😀

p.s. Schimbă-ţi vârsta la “Despre mine”. Ai 28!

Paul

La multi ani dragul nostru!!!

ines

La mulți ani, Marius!

IASIVEZI

LA MULTI ANI MARIUS!!! SA NE TRAIESTI…

Dan C

LMA si de la Oradea!

anda_elena

Un sac de sanatate, zambet si credinta! In rest, putere si dorinta ca toate bunele sa ti se implineasca!
La multi ani!

Mihaela

La multi ani!

Marian Calinescu

La Multi Ani si Sanatate tinere! :))

cipoc

ai sarit peste fotbalul de saptamana asta..asa e miscarea ta?:))