Bloggingul s-a schimbat mult în ultimii ani. Dacă la început era oarecum simplu să fii blogger, îți deschideai un blog (eventual pe un hosting gratuit) și te apucai de scris, acum, dacă vrei să fii pro blogger trebuie să faci mult mai multe lucruri. Trebuie să scrii bine, să ai un blog cu o temă personalizată (unică dacă se poate), să știi să te promovezi folosind social media, iar dacă mai vrei să scoți și bani de pe urma bloggingului, trebuie să știi să vinzi spațiul pentru reclamă, să negociezi contracte, să emiți facturi, să cunoști termeni juridici etc.
Normal, sunt lucruri pe care le poți externaliza. De la un nivel în sus poți externaliza partea de vânzare a reclamei pe blog către o agenție specializată, poți colabora cu specialiști pentru detaliile tehnice și designul blogului, dar de scrisul articolelor, de optimizarea lor tot tu trebuie să te ocupi, și adevărul e că sunt multe lucruri legate de scrisul unui articol pe blog care pot fi îmbunătățite. Lucruri mici, pe care le facem de fiecare dată când intrăm în interfața de administrare și când scriem, care nu ne ocupă mult timp, dar adunate pe parcursul unui an de zile se simt.
Vă recomand câteva pluginuri care vă pot ajuta să vă optimizați activitatea și să eliminați acțiunile repetitive, pentru a vă concentra asupra celui mai important lucru, scrisul. Smart blogging, cum ar veni.
Open external links in a new window – dacă nu aveți chef să specificați pentru fiecare link inserat în articole că trebuie deschis într-o nouă fereastră, pluginul face asta automat.
Ozh Admin Drop Down Menu – mie nu mi-a plăcut niciodată interfața de administrare WordPress, cu meniul amplasat în dreapta. Am impresia că pierd prea mult timp căutând submeniurile, plus că meniul ocupă din spațiul vizual prea mult. Ozh Admin mută meniul din WordPress îm partea de sus a interfeței de administrare, pe orizontală. Pe mine mă ajută să umblu mai rapid în setările din WordPress și am mai mult spațiu la dispoziție pentru scris articolele. Folosesc pluginul de vreo 3 ani.
SEO Internal Links – plugin ce vă ajută să asociați unor cuvinte anumite linkuri de pe site-ul propriu (sau alt site), util dacă inserați des în articole linkuri către categorii, etichete, articole specifice. E suficient să specificați în setările pluginului cuvintele și linkurile asociate lor iar pluginul va insera automat linkurile pe cuvinte în noile articole publicate. Puteți limita și numărul de linkuri pentru fiecare articol, ca să nu enervați cititorii. Da, e util și pentru SEO pe blog.
Video Thumbnails – dacă aveți articole ce conțin doar clipuri video, fără alte imagini, știți că e important ca ele să aibă un thumbnail setat pentru ca atunci când sunt distribuite în rețelele sociale să atragă atenția. Video Thumbnails generează automat thumbnailuri pentru clipurile de pe Youtube și Vimeo. Util și pentru temele de blog care afișează thumbnailuri pe homepage.
Auto Schedule Posts – plugin foarte util dacă vă ocupați de un blog unde se publică multe articole zilnic și vreți să le programați să apară într-un anumit interval orar. E suficient să activați pluginul, să setați orele între care vreți ca articolele să apară pe blog (de exemplu dimineața, între 7-9) și să publicați articolele așa cum făceați și până acum. Ele vor apare efectiv doar în intervalul specificat de voi.
Voi ce pluginuri smart recomandați?
Eu mai folosesc si Viva Thumb-Zoom, W3 Total Cache (creste viteza de incarcare a blogului), respectiv SEO Friendly Images (SEO pentru imagini)
W3 e ok, dar doar dacă ai de la câteva mii de vizitatori pe blog, pentru sub 1000 de vizitatori nu se simt diferențele. Seo Friendly Images e bun dacă nu setezi nume la fotografii atunci când le urci.
Disqus.
Disqus e ok, dar eu am dileme legate de salvarea comentariilor. Nu l-am mai folosit de mult, dar din ce știam eu comentariile sunt salvate în baza lor de date, iar dacă te decizi să renunți la plugin rămâi fără comentarii. În al doilea rând, deși afară Disqus e foarte folosit, la noi am remarcat că blogurile care au renunțat la comentariile WordPress în favoarea Disqus primesc mai puține comentarii acum. Poate mi se pare mie.
5 pluginuri pentru blogging eficient: http://t.co/U2UlMR43