Mi-a plăcut Ricky Gervais cu Humanity pe Netflix, un stand-up comedy cu umor negru și observații acide despre vedete, moarte și oamenii care se iau prea în serios. Așa am ajuns să urmăresc After Life, când abia se lansase. Între timp a ajuns cel mai urmărit serial TV britanic, ambele sezoane apărute sunt pe Netfix, iar Ricky filmează zilele astea sezonul 3, care va fi și ultimul.
Vă recomand serialul dacă vreți umor britanic, glume seci dar și povești care te pun pe gânduri. După ce soția lui Tony moare pe neașteptate, tipul amabil și plin de viață se transformă într-o persoană antipatică, arțăgoasă, fără chef de viață, iar primele două sezoane ne arată evoluția lui și cum își regăsește sensul vieții. After Life e cu râs, cu plâns, cu drame, cu filozofie pe înțelesul tuturor, perfect pentru niște zile când vrei să stai în casă, dar fără siropoșenii cum suntem obișnuiți prin serialele americane. Dacă mai știți seriale similare lăsați un comentariu.
Apare sezonul 3 curând, în ianuarie. Yay!
Bine că mi-ai amintit. 🙂