fbpx

Ai bani? Îți vom vinde timp…și liniște

Când suntem tineri nu avem prea mulți bani, de regulă, dar avem mult timp de omorât, timp pe care adesea îl pierdem aiurea, în loc să facem lucruri utile.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, începem să avem mai tot mulți bani, dar tot mai puțin timp. Și ajungem într-o situație paradoxală, avem bani, dar nu avem timp să îi cheltuim, sau lucrurile pe care ne cheltuim banii nu ne sunt cu adevărat utile, ci doar pastile care ne amețesc și ne fac să credem că avem o viață faină. Și marile companii știu asta, și se folosesc de ea în campaniile de marketing și lansarea de produse noi.

Ultimul trend e vânzarea de chestii care să ne ajute în a obține timp. Chiar și ceasurile inteligente sunt promovate tot pe ideea asta, deși nu direct. Ești dependent de telefon, îți verifici mereu notificările? Cumpără un smartwathch, vei economisi niște timp. Pentru că în final, poți produce mai mulți bani, dar nu poți face rost de mai mult timp. Timpul e cel mai valoros.

Și mai e liniștea. Suntem asaltați cu peste 5000 de mesaje publicitare în fiecare zi, iar marile companii încep să taxeze liniștea, sau să o ofere ca pe un lux, ca pe un beneficiu. Vrei să te relaxezi într-un salon de lux cât timp aștepți avionul? Te costă. Vrei o cină romantică într-un restaurant unde mesele nu sunt îngrămădite, muzica e discretă și chelnerii nu țipă la tine sau unii la alții? Plătește dublu. Vrei să te uiți la filme sau seriale fără reclame TV? Fă-ți un abonament separat la Netflix.

Vrei prețuri mai mici? Păi atunci stai în sala mare a aeroportului unde e un zgomot infernal și sunt o grămadă de reclame, mergi la restaurantele cu muzică zgomotoasă, păstrează-ți abonamentul standard la cablu cu filme întrerupte din 15 în 15 minute de reclame și așa mai departe.

E ciudat cum 2 lucruri pentru care în mod normal nu ar trebui să plătim nimic, adică timpul și liniștea noastră, au ajuns să valoreze atât de mult.

Recomandă

2 Comentarii

  1. Singurul dezavantaj pe Netflix ar fi acela ca au filme ceva mai vechi. Am scris si eu despre el acum ceva saptamani, articol in care am pomenit despre extensia Hola si despre filmele care sunt disponibile doar pe teritoriul SUA. Urmaresc si cateva site-uri care publica tot ce s-a urcat nou pe Netflix, altfel n-ai cum sa-ti dai seama. Intr-adevar, n-ai reclame acolo, dar cat va mai dura asa? 😀

    As fi dispus sa dau mai mult pe luna, dar sa am parte de cele mai noi filme care sunt si in cinematografe. Astia de la Kinepolis s-au luat sa serveasca incredibil de multe reclame pe 10€ cat costa sa vad un film.

    Pe net nu am probleme cu reclamele. Si nici nu traiesc in New York sa nu vad pe unde merg din cauza lor :).

    Insa, da, as da ceva bani sa am mai mult timp. Dorm maxim 6 ore in fiecare noapte, iar in weekend cate 7 sau 8, dar degeaba. N-am timp sa fac tot ceea ce vreau. Si nici macar nu sunt incurcat de reclame :).

    • Păi nu vor afișa reclame, cât timp iau banii pe abonamente. Hulu de exemplu avea un abonament gratuit, dar cu reclame. Filme noi nu vei vedea prea curând, cinematografele sunt în continuare vacile de muls când vine vorba de lansarea de filme. Pentru somn cică nu contează doar timpul, ci și patul, calitatea saltelei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *