fbpx

Cum e Bitdefender Total Security 2020

Anul ăsta e  al optulea în care folosesc Bitdefender pe calculatoare, și acasă, și la birou. Țin minte că atunci când l-am instalat prima dată nu avea multe funcții în plus față de restul programelor de pe piață, dar îmi plăcea că era foarte silențios. Între timp au ajuns să joace la alt nivel, cred că e cel mai complet antivirus, atât datorită facilităților pentru familie cât și opțiunilor de securitate utile pentru afaceri. Nu degeaba spun ei că Bitdefender 2020 e alegerea experților, noua gamă a fost lansată recent.

Bitdefender Total Security 2020 vine cu extra funcții, cum ar fi microphone monitor, ca să știi dacă un program folosește microfonul calculatorului (camera web o monitoriza deja de anul trecut), anti-tracker, util pentru a nu mai fi urmărit pe internet, sau evaluare securității Wi-Fi acasă și la birou, îți spune cât de sigură e rețeaua pe care stai și parola utilizată.

Programul se instalează rapid, dacă faceți upgrade de la ediția 2019 aveți aici un articol care să vă ajute.

La mine a durat cam 5 minute plus un restart, 3 bife de pus, și singura chestie care m-a deranjat e că la prima rulare a blocat un program de pe laptop pe care îl considera virus, deși marcasem deja anul trecut softul acela ca fiind o excepție. În rest totul e ok, e silențios, consumă cam 1% din procesor și 100 MB memorie, când rulează în fundal.

Bitdefender 2020 aduce nou un modul anti-tracking pentru Windows și Mac OSx, care notifică utilizatorul despre instrumentele de monitorizare din spatele fiecărei pagini vizitate și îl ajută să controleze informațiile personale compilate de către companii. Astfel, site-urile nu vor mai putea afișa către utilizatori reclame concepute pornind de la datele personale sau istoricul de navigare. Modulul este disponibil pentru Google Chrome, Mozilla Firefox și Internet Explorer.

Noua funcționalitate de monitorizare a microfonului se alătură celei de protecție a camerei video și va notifica utilizatorul despre orice încercare de acces neautorizat al unor aplicații sau programe la funcția de înregistrare audio, folosită adeseori în scopuri de spionaj. Aplicațiile nu sunt blocate, dar îți apare o notificare când un program accesează microfonul, și tu decizi dacă îi permiți.

Motoarele de detecție a amenințărilor informatice sunt capabile să oprească cele mai noi variante ale amenințărilor informatice actuale, precum ransomware și minerii de monedă virtuală. 

Bitdefender 2020 introduce în premieră și protecția în timp real pentru dispozitive cu iOS față de tentative de înșelătorie. Indiferent de browser, noul feature va bloca orice încercare de sustragere a datelor de card sau altor date personale de către o pagină de internet frauduloasă.

Alte module utile:

  • VPN – pentru trafic securitat,
  • Criptare fișiere – pentru a proteja fișierele de pe dispozitiv,
  • Portofel Bitdefender – pentru a salva parolele și datele cardurilor bancare
  • Control Parental –  fost îmbunătățit, pentru ca cei mici să navigheze în siguranță pe internet.
  • Bonus, poți monitoriza locația copilului, să știi pe unde este, fără ca să îl suni sau să îi trimiți mereu mesaje.

Eu vă recomand Bitdefender Total Security 2020 deoarece oferă tot ce aveți nevoie pentru protejarea dispozitivelor cu Windows, Mac, iOS sau Android.

Știu, sigur va spune cineva că el nu are nici un antivirus pe calculator și nu a avut niciodată probleme. Mulți spun asta, până când se trezesc cu conturile din rețelele sparte sau calculatorul virusat, și după aceea o bagă pe aia clasică, cu Nu știu ce s-a întâmplat, doar am avut grijă pe unde umblu.

Recomandă

6 Comentarii

  1. Versiunea free cum ti se pare? Vreau sa pun pe calculatorul parintilor un antivirus si parca nu as da bani, la cat de putin il folosesc ei.

        • La Avast eu nu am avut decât varianta gratuită pe un calculator, știu că mânca resurse, deci pe ideea asta e mai ok Bitdefender. În versiunile premium nu am comparat, dar au o mulțime de teste independente care zic că e cel mai bun.

          • Da asa stiu si eu ca e bun Avast(e drept ca si eu doar versiunea free o folosesc) cele premium parca mi se pare ca un un pic cam piperat preturile la licente :p

          • Eu mă refeream la teste independente pentru Bitdefender varianta plătită. Pentru antivirus gratuit mulți zic că Avast e la egalitate cu Bitdefender și Kaskersky, dar depinde și ce cauți. https://www.tomsguide.com/us/best-free-antivirus,review-6003.html

            Bitdefender Antivirus Free Edition continues to be the best set-it-and-forget option among free antivirus products.

            Kaspersky Free Antivirus delivers excellent protection with a moderate performance impact, but it has few extra features.

            Avast Free Antivirus offers lots of extra features, but its malware protection is mediocre and it may collect your browsing history.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *