De citit: The Subtle Art of Not Giving a F*ck, Mark Manson

Dacă vreți să citiți o carte motivațională, din asta de self-help, dar nu vă place limbajul plin de bullshit-uri al cărților din domeniu încercați The Subtle Art of Not Giving a F*ck, sau Arta subtilă a nepăsarii, cum a fost tradusă la noi, avem un fragment din ea chiar pe site-ul autorului. Mark Manson ne încurajează în carte să ne concentrăm pe lucrurile importante cu adevărat pentru noi și să limităm atenția acordată opiniilor emise de ceilalți, tragediil create din nimicuri, fix ce ziceam și eu mai demult. Bonus, vine cu limbaj licențios, Fuck apare cam la fiecare 3 paragrafe, dar are și glumițe, veți avea multe momente când vă treziți cu un zâmbet tâmp pe față. Dacă citiți versiunea în română nu știu cum e, eu prefer engleza.

1. Ca societate o ducem prea bine, ajungem să ne creăm probleme și drame din orice.
2. Retelele sociale și televiziunea deformeaza realitatea. Acolo vedem doar sclipiciul, lucrurile frumoase, și ajungem să credem că viața noastră e un dezastru, raportat la ce vedem.
3. Ne pasă prea mult de opinia celorlalti despre orice, în loc să ne concentrăm pe chestiile ce contează cu adevărat pentru noi. Nobody gives a fuck.

Am furat câteva idei din carte mai jos, e un fel de carte de dezvoltare personală pentru cei care urăsc cărțile de dezvoltare personală. Asta e și farmecul ei, că nu vine cu idei expirate ca Poți reuși, cheia e în tine, trebuie să fii mai bun, mai darnic, să gândești pozitiv.

Nope, tipul le zice pe bune, Viața e nasoală, dacă îți va păsa de orice mizerie care ți se întâmplă, de opinia fiecărui anonim, atunci nu vei reuși decât să te simți mizerabil. Ignoră haterii, nu te mai agita din orice, vezi ce contează pentru tine și treci la treabă.

We joke online about “first-world problems,” but we really have become victims of our own success. Stress-related health issues, anxiety disorders, and cases of depression have skyrocketed over the past thirty years, despite the fact that everyone has a flat-screen TV and can have their groceries delivered.

Our crisis is no longer material; it’s existential, it’s spiritual. We have so much fucking stuff and so many opportunities that we don’t even know what to give a fuck about anymore.
Because there’s an infinite amount of things we can now see or know, there are also an infinite number of ways we can discover that we don’t measure up, that we’re not good enough, that things aren’t as great as they could be. And this rips us apart inside.

Because when we give too many fucks, when we choose to give a fuck about everything, then we feel as though we are perpetually entitled to feel comfortable and happy at all times, that’s when life fucks us.

When we’re young, we have tons of energy. Everything is new and exciting. And everything seems to matter so much. Therefore, we give tons of fucks. We give a fuck about everything and everyone — about what people are saying about us, about whether that cute boy/girl called us back or not, about whether our socks match or not or what color our birthday balloon is.

As we get older, we gain experience and begin to notice that most of these things have little lasting impact on our lives. Those people’s opinions we cared about so much before have long been removed from our lives. We’ve found the love we need and so those embarrassing romantic rejections cease to mean much anymore. We realize how little people pay attention to the superficial details about us and we focus on doing things more for ourselves rather than for others.

Essentially, we become more selective about the fucks we’re willing to give. This is something called ‘maturity.’ It’s nice, you should try it sometime. Maturity is what happens when one learns to only give a fuck about what’s truly fuckworthy.

Then, as we grow older and enter middle age, something else begins to change. Our energy levels drop. Our identities solidify. We know who we are and we no longer have a desire to change what now seems inevitable in our lives.

And in a strange way, this is liberating. We no longer need to give a fuck about everything. Life is just what it is. We accept it, warts and all. We realize that we’re never going to cure cancer or go to the moon or feel Jennifer Aniston’s tits. And that’s OK. Life fucking goes on. We now reserve our ever-dwindling fucks only for the most truly fuckworthy parts of our lives: our families, our best friends, our golf swing. And to our astonishment, this is enough. This simplification actually makes us really fucking happy.