fbpx

Căști wireless ieftine și bune? Tronsmart Onyx Ace

Luna trecută mi-au decedat căștile Plantronics, și căutam niște căști wireless, rezistente la transpirație. Cu câteva zile în urmă mi-au trimis cei de la Tronsmart o pereche de căști wireless Onyx Ace,  sunt fix ce trebuie: au anularea zgomotului de fundal, stau bine în ureche, sunt rezistente la transpirație, ușoare, bateria căștilor ține până la 5 ore, plus încă 4 încărcări folosind cutiuța pentru transport.

Designul deja știți de unde este inspirat, deci dacă vă plac AirPods dar nu și prețul lor merită să luați în considerație căștile astea. Știu că sunt multe căști wireless ieftine, dar majoritatea sunt de proastă calitate. Tronsmart produce gadgeturi bune, mai am o boxă waterproof de la ei, foarte mulțumit și de ea.

La noi am găsit căștile pe PC Garage la 169 de lei, dar vedeți că sunt la promoție pe Geekbuying. Nouă ne-au plăcut atât de mult cum se comportă încât fetele mi-au dat din pușculița lor bani să le cumpăr și lor – am plătit 123 de lei bucata, plus 28 lei transportul cu DHL, ar trebui să ajungă în 2-3 zile acasă.

În pachet sunt căștile, cutiuța de încărcare/transport cu conector usb tip C, cablul USB pentru încărcare și manualul cu instrucțiuni. Căștile sunt foarte ușoare, cutiuța e magnetică, capacul de plastic pare un pic cam fragil, dar vedem în timp cum se comportă.

Avantajele Tronsmart Onyx Ace:

  • Calitate foarte bună a sunetului, cu anulare zgomot de fundal și bass puternic, mai ales la volum maxim. Chiar am fost impresionat, la banii ăștia nu mă așteptam. De vină e cipul Qualcomm cu tehnologie aptX pentru sunet curat, cu bass.
  • Sunetul se transmite în timp real, fără lag, dacă vă uitați la un video pe Youtube de exemplu veți sesiza că nu există întârzieri între imagine și sunet, cum se mai întâmplă la alte căști wireless ieftine. Bluetooth 5.0.
  • Încărcarea e rapidă și se face prin USB tip C, aveți până la 24 de ore folosind cutia cu baterie inclusă. Cutia are leduri ce indică capacitatea bateriei. Pe mine m-au ținut cam 4 ore căștile cu o singură încărcare, cu volumul la maxim. Nu știu exact cât a durat să se încarce complet cutia, producătorul spune că 15 minute de încărcare sunt suficiente pentru 3 ore de ascultat muzică, dar cred că maxim o oră.
  • Sunt rezistente la transpirație și stropi – IPX5, deci le puteți folosi și la alergat.
  • Sunetul e ok în convorbiri, nu la fel de bun ca atunci când ascultați muzică, dar vocile se aud clar. Fiecare cască are două microfoane, practic și atunci când vorbiți folosiți modul stereo bidirecțional.
  • Puteți folosi și o singură cască pentru apeluri telefonice și ascultat muzică, de exemplu în mașină, lăsând casca stângă în cutie și folosind doar casca dreaptă în modul mono.
  • Controlul e foarte simplu, cu o singură apăsare pe casca dreaptă sau stângă, în funcție de comandă.

Clipul de prezentare oficial e mai jos, căștile au fost lansate în iunie.

Cei de la Mobilissimo.ro au făcut o recenzie video bună în limba română, nu mai avea sens să le filmez și eu.

Eu abia aștept să ajungă și căștile fetelor. Și pentru că m-au întrebat mai mulți, nu, nu le văd ca pe o alternativă la AirPods, că nu sunt din aceeași ligă, dar au o calitate foarte bună a sunetului, pe  PC Garage costă 169 de lei. Dacă vreți căști bune cu buget redus sau vreți să scăpați de căștile cu fir își merită banii.

Au ajuns și cele pe negru, comandate.


Recomandă

5 Comentarii

  1. Calitatea sunetului este foarte proasta,nu, nu le compar cu Airpods.
    Inteleg pretul mic, dar chiar si asa, sunetul nu este tocmai ok.

    • Vezi că ai două profile, mono și stereo, cel mono e mai slab la muzică, e gândit doar pentru apeluri, dacă asculți muzică cu el da, e aiurea. Profilul stereo e ok.

      Cu ce le-ai comparat? Eu le-am comparat cu ce căști bluetooth mai aveam la prețuri similare prin casă, niște Plantronics de acum 3 ani, plus niște căști over the ear cu fir de la Sony, și au fost mult peste ele. Sau poate ai avut ghinion să fie fix căștile tale cu probleme, eu am trei perechi comandate, două merg perfect. Una s-a defectat, mai mergea doar casca dreaptă, am discutat la Geekbuying și mi-au făcut refund la bani.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *