Pentru cei care nu au auzit de ea, Instagram e o aplicație ce permite aplicarea unor efecte fotografiilor realizate cu smartphone-ul din dotare și publicarea lor online. Linkuri de download: iPhone și Android.
Până de curând fotografiile puteau fi vizibile doar de pe mobil sau trebuia să folosești o altă aplicație web pentru a vedea de pe desktop ce fotografii mai publică utilizatorii, acum au lansat și profilele web, destul de sărace în funcționalitate dar similare cu profilul de Facebook ca design. Nu degeaba a dat Facebook mulți mulți bani pentru a o cumpăra, acum au o jucărie nouă cu care pot face orice își doresc pe zona de fotografie mobilă.
Ca marketer ce folosește online-ul constant în promovarea clienților, sunt atent la cum pot fi utilizate aplicațiile mobile și rețelele sociale noi pentru a aduce un plus brandurilor. Mă uitam în ultimele zile la entuziasmul de pe blogurile românești legat de lansarea profilelor web Instagram și cred că se exagerează, dacă ne gândim strict la utilitatea lor pentru companii. În primul rând, nu știm exact câți utilizatori de Instagram sunt în România. Probabil câteva mii. Oricum, numărul lor e prea mic pentru a derula o campanie de succes pe Instagram, o campanie care chiar să ajute compania în privința vânzărilor.
Chiar și ca simplu utilizator nu am fost prins prea mult de microbul Instagram. Nu sunt genul care să aplic efecte fotografiilor, le prefer pe cele naturale. Iar dacă tot vreau să urc o fotografie făcută cu telefonul într-o rețea socială, de ce aș pune-o pe Instagram și nu pe Facebook, unde se află deja toți prietenii mei?
Ca brand poți face o campanie de imagine pe Instagram, un concurs pentru creșterea notorietății, dar nu trebuie să ai așteptări prea mari. Dacă vrei ca brandul tău să fie perceput ca unul cool, mișto, la curent cu ultimele tendințe, go for it. Dacă vrei vânzări, trebuie să mergi după masa mare de utilizatori.
Eu încerc să ies din peisajul ăsta, să îmi amintesc cum arată social media văzută de dincolo de gard, când mai citesc câte un articol despre cât de tare e o nouă rețea sau aplicație. Poate ajuta Instagram un brand din România să își crească vânzările, să atragă mai mulți clienți? În momentul de față eu zic că nu, Instagram nu ajută prea mult un brand.
Voi ce spuneți?
Farmec tocmai a avut o campanie desfasurata pe Instagram, #spiritulfarmec. Ar fi interesant sa aflam care au fost rezultatele si efectele campaniei si cum au fost influentate ele de folosirea Instagram si nu a unui alt canal.
Chiar, o să vb cu ei.
[…] acum 2 zile că nu consider Instagram un mediu foarte util în promovarea unui brand, strict pe România. Nu îți crește vânzările, nu te umple de […]
[…] mai ales de tineri. A ajuns la peste 100 de milioane de utilizatori în mai puțin de 2 ani. La noi succesul ei e discutabil zic eu, nu există statistici oficiale despre numărul de utilizatori, dar există branduri care […]