fbpx

Cum a fost prima zi din Siemens Race

Joi a fost o zi încărcată, plină de experienţe inedite în Siemens Race. De dimineață am vizitat sediul Fan Courier din București, unde Siemens a dezvoltat şi instalat prima bandă automată ce sortează coletele venite din toată ţara. E interesant să vezi cum a evoluat un serviciu de curierat, care se făcea pe vremuri cu un microbuz, până la nivelul ăsta, unde totul e sortat și controlat de un sistem automatizat. Tot aici a trebuit să rezolvăm primul quiz, cu ajutorul prietenilor de pe Facebook. Eu şi Andrei ne-am clasat pe locul 2, asta fiindcă am avut probleme cu internetul.

Pe la prânz am ajuns şi la depoul Griviţa, unde ni s-a prezentat tehnologia Siemens implementată pe trenurile Săgeata Albastră ce permite optimizarea consumului de combustibil şi al acceleraţiei. Trenurile sunt asamblate la Sibiu cu piese ce provin de la furnizorii Siemens din toată lumea. Am avut şi aici un mic test cu găsirea unei machete de locomotivă ascunsă prin garniturile de tren. Ne-am clasat pe locul 3.

La Craiova am vizitat Spitalul Filantropia, unde funcţionează din 1987 un echipament medical Siemens de diagnostic cu ultrasunete. Tot în Craiova am vizitat și un cabinet particular unde se află un echipament Siemens de diagnosticare cu ultrasunete în 3D, o minunăție în valoare de vreo 280.0000 euro ce permite realizarea unor scanări deosebit de detaliate, utile pentru detectarea cancerului de sân și a altor tumori în stadi incipiente. Sunt doar două aparate în România, destul de puține și în Europa. Am mai făcut și aici un mic test în care eu și Andrei am construit o pereche de ochelari 3D, clasându-ne onorabil pe locul întâi.

În final după prima zi de Siemens Race clasamentul arată așa: Artistii (Alex Mazilu & Razvan Baciu) – 34p, CrivaSescu (Andrei Crivat & Marius Sescu) – 28p, Castigatoarele (Cristina Bazavan &Cristina Chipurici) – 17p, Relaxatii (Alex Negrea & Adrian Ciubotaru) – 15p si Ciresarii (Dan Dragomir si Razvan Pascu) – 11p.

Câteva fotografii din Siemens Race:

Acuși plecăm la drum spre Govora, azi se anunţă o nouă zi în care vom descoperi tehnologiile Siemens ce ne îmbunătăţesc viaţa. Nu uitaţi să ne urmăriţi pe mine şi Andrei pe Facebook, vom avea în continuare nevoie de ajutorul vostru pentru întrebări, ca să ajungem pe primul loc. Bicicleta abia așteaptă să ajungă la cel mai activ susținător.

Pe 11 mai, adică azi, quiz-ul ar trebui să fie între 17:30 – 18:30, tot pe contul lui Andrei.

P.S: am apărut într-o reclamă pe fațada Cocor.

Alte poze la Alex via blog.

Recomandă

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *