Dacă locuiți în România cu siguranță iubiți începutul de an, când toți își amintesc că românii sunt plini de bani după atâtea sărbători și ar fi bine să fie taxați.
Astfel, după ce în decembrie ne-am cheltuit banii pe cadouri și pe excursii, că doar o dată sunt sărbătorile de iarnă, în ianuarie încep să apară alte bucurii: plata impozitelor pe casă, mașină și ce alte posesiuni mai avem, a simbriei la biserică dacă suntem religioși, a asigurării obligatorii auto dacă avem mașină, a rovignetei dacă avem mașină și ne permitem să o scoatem din parcare și așa mai departe, lista poate continua, cred că pentru ianuarie trebuie să ai puse vreo 2 salarii deoparte pentru a plăti toate astea.
Totuși, există și români norocoși, care nu doar plătesc taxele obligatorii la stat, ci își mai fac și planuri de viitor, cum ar fi construcția unei căsuțe. Un prieten a început să se intereseze de actele necesare pentru obținerea autorizației de construcție, pentru că vrea să își construiască casa în regie proprie. Printre alte acte necesare a aflat un zvon cum că la final ar avea nevoie și de un certificat energetic, practic un document care în funcție de materialele folosite la construirea casei îi atribuie un grad de eficiență energetică, cel mai bun fiind gradul A, desigur.
Conform legii 372/2005, începand cu 1 ianuarie 2011 ai nevoie de un certificat energetic pentru orice tranzacție de vânzare-cumparare, închiriere sau recepționare a unei clădiri noi, fie ea cu destinație rezidențială, clădire de birouri sau depozit. Există peste 1200 de auditori energetici în România care realizează acest audit energetic, dar când vine vorba de aplicarea legii lucrurile se complică.
Pentru apartamentele vechi notarii fac actele de vânzare cumpărare și fără certificat energetic, atât timp cât cumpărătorul consimte în faţa notarului public să dobândească proprietatea sau folosinţa imobilului respectiv, pe riscul lui. Adică dacă cumpărătorul e de acord să cumpere un apartament vechi fără certificat încă se poate, deși când vede certificatul cumpărătorul poate să își dea seama mai repede de defectele ascunse ale unei locuințe.
Însă când vine vorba de un apartament nou, de un ansamblu rezidențial sau de clădiri comerciale noi e nevoie de certificatul energetic, mai ales pentru apartamentele din programul Prima Casă, la care băncile nu acordă credite fără certificat.
Casele construite în regie proprie. Unele primării cer certificatul ăsta energetic la construirea unei case, altele nu. Iar prietenul meu se gândește serios dacă să se mai apuce de casă sau să rămână la bloc, la ce harababură e cu aplicarea legilor pe la noi.
Casele eficiente din punct de vedere energetic consumă mult mai puţin, iar la poli în bucureşti s-a dovedit că se pot construii case care nu consumă ci chiar produc. Mai multe pe siteul facultăţii de enrgetică…
Cum stă treaba cu certificatele energetice pentru locuințe http://t.co/Q8qrMq0t via @mariussescu
o porcarie certifiatele astea energetice, impuse. Pentru prima casa ai nevoie cel putin de D(sau C nu tin minte exact, dar nu ma jos de D sigur), se calculeaza in fuctie de multi factori, inclusiv pozitionarea geamurilor imobilului (N, S, E, V), sunt multe calcule frumoase in certificatul ala in urma carora rezulta exact de ce ai nevoie, nu situatia reala, cel putin asa a fost in cazul meu.
Si eu care credeam ca numai grecilor le-a putut veni ideea asta in minte, sa mai scoata bani de la populatie. Cand colo…, hop si noi, romanii! Cel putin grecii au conturi in Elvetia, dar romanul nostru, cu salariu de 200 de euro? Of, Romanie, cand o sa scapi de saracie?
Statul , s-a gandit si el un pic, daca nu mai vin bani asa de multi din transcrieri s-au documentat de la alte tari si au introdus aceasta lege. Totul in favoarea noastra, nu?:)
De fapt legea e din 2005, dar nu a fost pusă în aplicare pentru că se spunea că va descuraja și mai mult piața imobiliară.