fbpx

De ce e bine sa platesti pentru articole sponsorizate pe bloguri

Daca le dai bani bloggerilor imaginea companiei tale va fi afectata? Bloggerii care scriu articole sponsorizate nu vor mai fi la fel de credibili in fata cititorilor? Care e de fapt adevarul? Adevarul e ca nu toate produsele si serviciile se preteaza pentru campanii de promovare pe bloguri.

Insa un produs bun combinat cu o campanie de promovare pe bloguri bine gandita pot avea un succes urias, chiar daca bugetul campaniei este echivalent difuzarii unui spot TV in prime time.

Am citit recent doua articole legate de promovarea prin intermediul blogurilor.

Primul articol e scris de Andy Sernovitz, care afirma ca promovarea pe bloguri prin articole sponsorizate (platite) e daunatoare companiei si brandului, daca bloggerii nu mentioneaza clar ca articolul e sponsorizat. Totusi, chiar daca bloggerul mentioneaza asta, e posibil ca mentiunea sponsorizarii articolului sa dispara daca articolul se propaga pe Internet, in alte retele, bloguri, forumuri de discutii etc. In concluzie, Andy sustine ca pe bloguri e bine sa te promovezi doar prin metodele clasice, adica bannere, pentru ca atunci e clar ca platesti pentru promovare si nu incerci “sa vinzi” pe ascuns.

Al doilea articol e scris de Chris Brogan. El considera ca articolele sponsorizate sunt ok, fiind o evolutie fireasca a metodelor de promovare in mediul online.

Textul de mai jos e scris atat din perspectiva unui advertiser, cat si a unui blogger. Am fost in ambele situatii, am vazut ambele fete ale problemei, am cateva idei despre avantajele si dezavantajele promovarii prin bloguri. E posibil sa ma insel, nu cred ca stiu tot ce e de stiut despre relatia advertiser – blogger – cititor, dar e un inceput.

Sunt mai multe aspecte legate de articolele sponsorizate pe bloguri, articole care de obicei sunt realizate in cadrul unei campanii de promovare. Aspecte care ar trebui sa conteze atat pentru bloggeri care accepta sa scrie acele articole sponsorizate, cat si pentru companiile care aleg sa se promoveze astfel in mediul online.

1. Bloggerii implicati in campanie.

Pentru advertiseri: Pe cine alegeti cand demarati o campanie in blogosfera?

Ar trebui ca articolele sponsorizate sa apara pe bloguri influente si credibile, unde scriu oameni pasionati de produsul/serviciul promovat pentru a genera reactii in online si implicit a creste popularitatea produsului sau serviciului promovat.

Blogerii trebuie alesi si in functie de produs, de publicul tinta, de tipul campaniei. O campanie de promovare a unui soft nou de exemplu va avea mai mult impact daca va fi realizata pe 10 bloguri mici,  dar nisate pe domeniul respectiv, decat daca va apare pe 5 bloguri mari, dar care sunt despre filme, muzica, vedete, politica.

Pentru bloggeri: daca scrieti pe blog despre orice, de la telescopul Hubble pana la Sexy Braileanca, e clar ca nu veti deveni relevanti, nici pentru cititori, nici pentru advertiseri. Sau poate veti deveni, dar pana la un anumit punct. Nu trebuie neaparat sa aveti un blog de nisa, dar nici nu trebuie sa scrieti despre orice, mai ales daca nu aveti nici o legatura cu domeniul respectiv.

In plus, daca toate posturile de pe blog sunt poze, linkuri sau citate gen ” X a zis, Y a facut…”, iar voi nu ati scris in viata voastra un articol care sa aduca un plus de informatie cititorilor, cum credeti ca veti fi remarcati de catre advertiseri? Advertiserii vor sa se promoveze prin bloggeri care au opinii, idei, care creeaza continut, care pot influenta cititorii, care ii pot determina pe acestia sa incerce produse/servicii noi. Aveti cititori fideli? Ii influentati?

2. Produsul/serviciul promovat.

Pentru advertiseri: Daca opinia generala asupra unui produs e negativa, merita sa il promovezi pe bloguri, unde intri “direct in gura lupului”?

Uneori da, alteori nu, depinde de strategia campaniei de promovare. Daca vei alege 10 bloggeri si le vei spune “uite 100 euro, scrie un articol despre Geoana si spune ca tipul va fi cel mai bun presedinte al Romaniei”, campania va fi un esec total, iar efectele vor fi negative.

In schimb daca ai imbunatatit un produs sau serviciu, dar totusi lumea a ramas cu aceeasi mentalitate de produs slab, bloggerii te pot ajuta in schimbarea acestei mentalitati. Totul e ca mesajul transmis prin intermediul blogurilor sa fie veridic.

Pentru bloggeri: alegeti sa scrieti articole sponsorizate doar despre produsele/serviciile care au legatura cu blogul vostru, cu voi si asupra carora va puteti pronunta, in baza experientei acumulate. Nu scrieti despre produse/servicii fara nici o tangenta cu voi sau blogul vostru. In Romania de exemplu toti ne pricepem la politica si la fotbal. Eu recunosc sincer, nu ma pricep la fotbal, de aia nici nu scriu despre el. Cat despre politica, mi-am dat seama ca nu se pricepe nimeni, nici macar politicieni.

3. Corectitudinea articolului sponsorizat.

Reflecta acesta realitatea, prezinta produsul/serviciul asa cum este el de fapt, sau e “indulcit”?

Pentru advertiseri: nu va apucati de campanii gen ” avem 1000 euro, luam 10 bloggeri cu trafic, la spunem sa scrie ca produsul nostru e cel mai bun si gata, vanzarile vor exploda”. Cel mai probabil se va intampla chiar contrariul.

Bloggerii au stilul lor, au publicul lor obisnuit cu acel stil, public care va realiza daca ceva nu e in regula. Nu fortati bloggerul sa scrie exact ce vreti voi. Important e ca el sa stie ce doriti sa comunicati publicului si ce vreti sa obtineti in urma campaniei: trafic pe site, vizitatori in magazin, inscrieri la un newsletter etc. Mai interesant ar fi ca mecanismul campaniei sa nu fie unul clasic. O testare a unui produs, un concurs interactiv pot avea rezultate mult mai benefice decat un simplu articol.

Pentru bloggeri: nu va mintiti cititorii. Va vor crede o data, de doua ori, a treia oara isi vor da seama ca au fost inselati si vor pleca. Nu vreti asta. Nu le spuneti cititorilor ca Schlossgold e cea mai buna bere fara alcool, cand de fapt voi credeti ca are gust de pipi si beti Stella Artois fara alcool. Nu le spuneti sa isi cumpere Windows Vista, cand voi nu renuntati la XP sau mai grav, folositi Ubuntu. Cititorii fideli sunt cei care conteaza, nu un articol pentru un produs in care nu credeti. Ei va cunosc deja, au incredere in voi. Sper.

4. Acest articol este sponsorizat de…..

Este neaparat necesar ca bloggerii sa mentioneze ca articolul este sponsorizat? Nu e mai bine sa fie secret? ( “Ramane intre noi doi si restul internetului”)

Pentru advertiseri: in ziare aparea acel celebru P. La televizor e PUBLICITATE. In online sunt bannerele. Pe bloguri e un pic altfel, cand vine vorba de scris articole. Bloggerul respectiv nu va inchiriaza doar spatiul de pe blog, el devine un mesager al brandului vostru. Ar fi corect ca bloggerul sa mentioneze ca articolul este sponsorizat, dar nu neaparat cu aceste cuvinte si in aceasta forma. Depinde de ideea din spatele campaniei de promovare, de stilul de scris al bloggerului, de multe…

Daca dai o masina unor bloggeri si ei scriu un review e clar ca vor mentiona de unde au primit masina si e de ajuns. Daca faci un concurs cu premii si il promovezi prin bloguri e clar ca ei te vor indica ca sursa concursului si e de ajuns. Daca faci un spot video extraordinar si il postezi pe bloguri e clar ca vei fi mentionat si tu, e destul. Cititorii fideli ai acelui blog, cunoscatorii, recunosc oricum articolele sponsorizate. Nu le pasa insa, daca subiectul postului e interesant, daca mecanismul campaniei de promovare e atractiv. Conteaza doar sa gandesti “out of the box”, sa incerci sa vii cu ceva diferit.

Pentru bloggeri: personal consider ca nu trebuie neaparat sa apara “acest articol este sponsorizat de firma de pompe funegre “Ingropatu S.R.L“.

Intr-o perioada credeam ca trebuie mentionat acest lucru, dar adevarul e ca nu asta conteaza. Zilnic suntem manipulati prin toate mijloacele de comunicare posibile, ni se baga pe gat produse, servicii, multe dintre ele jalnice. Daca prezentati un review obiectic al unui telefon mobil, cu plusuri si minusuri, cui ii pasa daca l-ati scris pe bani sau din placere. Daca incercati o bere noua si spuneti celor 10.000 de cititori ai blogului ca v-a placut cu adevarat, de ce sa nu primiti bani pentru asta?

De aceea e important sa aveti un stil personal, sincer. Pentru a va diferentia de restul, pentru ca mesajul vostru sa fie distinct, nu doar o alta voce pierduta in multime. Pentru ca lumea sa aibe incredere in voi.

Concluzia?

In final conteaza mai putin daca un articol a aparut pe un blog la initiativa bloggerului sau sponsorizat de catre o companie. Important e ca el sa nu induca in eroare si sa fie util cititorului. Ca fapt divers, cel mai bine apreciezi succesul unei campanii pe bloguri  dupa efectul asupra cititorilor! Daca alti bloggeri incep sa scrie despre subiectul campaniei fara a fi platiti,  cu linkuri catre articolele sponsorizate scrise initial, daca cititorii comenteaza si sunt curiosi in legatura cu produsul sau serviciul promovat, daca mentalitatea incepe sa se schimbe, atunci campania a avut succes.

Campaniile pe bloguri sunt campanii de impact, cu bugete mici in comparatie cu alternativele clasice, dar cu un potential enorm. Important e ca bloggerii sa fie alesi bine, mesajul campaniei sa fie bun, iar produsul sa se ridice la inaltimea asteptarilor. Sa nu uit

Cel mai bun articol sponsorizat este acel articol despre care nu iti dai seama ca e sponsorizat. Il citesti, iti place, il dai mai departe.

Recomandă

5 Comentarii

  1. arhi glumeşte desigur.
    Un articol excelent, bun atât pentru advertiseri cât şi pentru bloggeri.
    Acum, mă duc să scot de pe blog articolele despre sexy brăileanca, naomy şi becali.

  2. O sa aveti surpriza ca anumite campanii bine gandite sa fie un esec general pe bloguri. Oameni suntem cu totii si in primul rand suntem consumatori. Nu conteaza blogul, sau bloggerul. Important e sa ai trafic, sa fie scris corect si totul sa se reduca la concluzia ta “Cel mai bun articol sponsorizat este acel articol despre care nu iti dai seama ca e sponsorizat. Il citesti, iti place, il dai mai departe.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *