Dezastrul de ieri ne arată cât de importantă este educația financiară

Adevărul e că dacă nu gândești prea mult pe cont propriu e ușor să pui botul la ce zice propaganda de partid, indiferent de partid. Am tras o raită prin toate bulele, să văd care mai e discursul. PSD încă o arde cu creșterea pensiilor, ajutorarea săracilor și pedepsirea străinilor cei răi care au investit la noi, USR PLUS Cioloș (mișto ce am făcut, nu?) ne explică cum taxele anunțate din scurt de guvern au prăbușit deja bursa, alungă investitorii, destabilizează economia românească și ne afectează direct în anul ce urmează. Fiecare își susține ideile, că cifre poți găsi rapid, în funcție de ce ai nevoie. Totuși, ce pot remarca este că avem la guvernare oameni cărora le lipsesc noțiuni elementare de economie, și partea mai tristă e că mare parte din populație e la fel, crede în conspirații în loc să înțeleagă cum funcționează economia…

Radu a scris deja despre dezastrul de ieri și a explicat care e faza cu ROBOR, Pilonul 2 de pensii, Bursa sau plafonarea prețurilor la gaze și energie sau taxe mai mari pentru diverse companii. Faza e că toate astea au o strânsă legătură între ele, și să crezi, ca simplu consumator, că vei avea parte de prețuri mai mici pentru că așa decide statul e prostie pură. Toate taxele alea vor ajunge tot pe facturile noastre, și dacă situația devine mai nasoală dispar multe companii de pe piață și ghici ce, cele care rămân impun prețuri mai mari. Statul încă nu a înțeles că nu poți să intri cu bocancii în economia privată, nu poți să anunți  taxe și impozite pe sectoare strategice ale economiei, cu două săptămâni înainte de începerea anului..

Drept dovadă, ce s-a întâmplat ieri la bursă. După ce au anunțat din scurt noi taxe pe 2019 chiar și statul a pierdut 2 miliarde la bursă, prin companiile unde era acționar, practic s-a împuscat singur în picior. Nu mai zic de restul investitorilor privați, am înțeles că s-a trecut de 3 miliarde pierderi. Nu e conspirație, nu a făcut nimeni o combinație să cumpere acțiuni ieftine, statul a debitat tâmpenii pe bandă ca de obicei, investitorii s-au panicat, încrederea în companii a picat și bursa a scăzut cu 11%, practic toată creșterea pe 2018 e anulată, a fost cea mai mare scădere din 2009 încoace.

Și nu fiți naivi să credeți că nu vă afectează. Dacă aveți sau vreți să luați credite vă afectează, dacă plătiți facturi la utilități vă afectează, dacă vă bucurați că avem internet ieftin acum și cartele cu internet nelimitat vă afectează, și se va simți asta din plin în 2019. Nu zic acum că trebuie să fim toți doctori în economie, dar e important să avem educație financiară, să știm cum funcționează economia, cum statul poate ajuta sau distruge mediul privat, ce sunt termenii ăștia uzuali, cum ne afectează pe noi ce face statul.

Revenind la bulele noastre, hai să spunem că toți vor să te manipuleze, dar poți să te întrebi, ca mine:

  • Am muncit mai mult în 2018? Da, chiar dublu.
  • Mi-au crescut veniturile proporțional cu munca depusă? Nu prea, am verificat chiar azi portofelul.
  • Trebuie să scot din buzunar mai mulți bani pentru mâncare, utilități, carburanți, taxe, impozite, traiul de zi cu zi? Hell yes, cu 20-30% mai mult ca anul trecut, zic eu.
  • Sunt încrezător în ce va aduce 2019, am speranțe că vor veni companii să investească în România, că se vor construi autostrăzi, spitale, că vom avea un învățământ mai bun? Hell no.
  • Am impresia că politicienii se preocupă de bunul mers al țării? Nu, de 2 ani discută doar despre grațiere, amnistie și cum să scape corupții de pușcărie, iar tăierile de taxe de fapt sunt creșteri, toată clasa medie e taxată mai mult.

Și așa, dragii mei, ne dăm singuri răspunsul, când nu știm care dintre bule ne minte și care spune adevărul.

Voi trăiți mai bine acum față de 2016? Aveți mai mulți bani? Sunteți mai încrezători în viitor?

Recomandă prietenilor!



Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
Notify of