Povesteam despre mizeria care a devenit #Facebook pentru utilizatori – am bifat să îmi ascundă niste reclame stupide, la detox, MLM, cursuri motivaționale și alte asemenea.
Știți ce a zis Facebook? F**k you, ți le afisăm în continuare, că nouă ne pasă doar de profit. Pe Instagram e la fel, au stricat tot ce era bun în aplicația aia, au umplut-o de reclame, au alungat toți fotografii care puneau poze faine și au încurajat pipițele care își afișează pielea pentru reach.
Dar Facebook nu își bate joc doar de utilizatori, ci și de parteneri, colaboratori și nu în ultimul rând, de angajați.
Zuck a postat recent un mesaj în care bate câmpii cu grație despre orientarea companiei spre Metaverse, și cum filozofia lor continuă să fie Move fast, break things, sub scuza că inovează, că e pentru binele utilizatorilor, că îi va conduce spre un viitor luminos bla bla.
Ar trebui să nu îmi pese prea mult de Facebook, dar are aproape 3 miliarde de utilizatori, iar Facebook și Instagram sunt principalele canale pe care clienții se promovează, când vine vorba de social media marketing.
Zilnic ne lovim de tâmpeniile făcute de ei, și nu mă refer la feed-ul personal, ci la toate produsele lor, care funcționează tot mai greu de la o zi la alta.
Au amestecat toate aplicațiile, au făcut o varză cu Creator Studio, Facebook Business și aplicațiile business de pe mobil, recent au stricat și audiențele custom eliminând o mulțime de interese, ca să programezi niște postări banale trebuie să umbli în 3 locuri, iar noi ar trebui să aplaudăm ca focile când șeful lor postează de pe norișorul lui, unde totul e roz?
Move Fast helps us to build and learn faster than anyone else. This means acting with urgency and not waiting until next week to do something you could do today. At our scale, this also means continuously working to increase the velocity of our highest priority initiatives by methodically removing barriers that get in the way. It’s about moving fast together – in one direction as a company, not just as individuals…
Build Awesome Things pushes us to ship things that are not just good, but also awe-inspiring. We’ve already built products that are useful to billions of people, but in our next chapter we’ll focus more on inspiring people as well…
Meta, Metamates, Me is about being good stewards of our company and mission…
Evident că nu a zis nimic despre propagarea Fake News la care Facebook a contribuit din plin, despre încurajarea extremismului, a dezinformării, despre profilurile false, despre bullying, despre faptul că sunt blocate aiurea conturile utilizatorilor obișnuiți dar spammeri și escrocii o duc bine merci. Nope, totul e perfect, doar că nu e.
Apropo, el visează că angajații Facebook își vor zice între ei Metamates. Presupun că utilizatorilor le va zice Metards.🙁
Am putea zice ca Facebook isi bate joc de Facebook. 😀
Facebook e scăpat de sub orice gestiune. Să-și facă birouri in Europa și România, cu angajați (neafiliați politic) sa poți sa vorbești cu oameni nu doar cu roboti și algoritmi arunci când sunt probleme cu conturi blocate luni sau ani de zile.
Au birouri și în Europa, Dublin și Londra. Au chiar și angajați români acolo, dar sunt pentru companiile care alocă bugete de reclame consistente, nu pentru muritorii de rând. Suportul e aproape tot în India.
Eu nu bag cine știe ce buget în facebook ads și am primit „șansa” să mă consilieze un angajat de prin Londra.
O pierdere de timp.
Cred că dacă bagi bani mai mulți primești un consultant mai competent :))
Scopul lor e să te facă să crești bugetele, să aloci mai mult pentru Facebook Ads și mai puțin pe Google. Dar poți afla și chestii utile, poți optimiza unele conturi, depinde cât de multă experiență ai.
Facebook e in drumul spre irelevanta, ca si rețelele sociale de dinaintea lui. Ca si companie a încercat de toate, de la monetizare mai agresiva si pana la copiat sau cumpărat competitorii, fără prea mult succes. Singurul lucru care le-a adus ceva câștig e ca au copiat conceptul de “stories” de la Snap.
Dincolo de business, motivul real pentru care Facebook si alte rețele sociale sunt mizerabile e ca sunt oglinda umanității (cel puțin aceea care e conectata la Internet). Ne place sau nu, așa e omenirea, așa se manifesta ea. E valabil atat pentru operatorii rețelei cât si pentru utilizatorii ei de toate felurile, de la oamenii de rând si pana la cei care bagă bani serioși in infrastructura de servit reclame.
Tot ce face Zuckerberg acum e sa controleze declinul companiei, și sa mențină moralul cu discursul lui tipic in care încearcă sa convingă angajații ca sunt intr-o misiune nobilă. Probabil va dura mulți ani până se va stinge, pentru ca Facebook/Meta e o companie care a investit si investește in continuare in infrastructura Internetului, iar cufărul cu bani e imens.
Vor cumpăra alte aplicații, asta e partea mai tristă, că au bani și distrug tot ce ating, ei nu inovează, ci sugrumă.
Sad but true.
Tocmai au stricat și instagramul rău. Îmi apar in feed numai posturi de la persoane pe care nu le urmăresc. Because you liked a post from xxx. Am făcut o statistică și din 100 postări, doar 20% sunt chestii care mă interesează.
Nu uita de 33% reclame.
[…] dacă oprești un gen de reclamă pe Facebook, vei primi înzecit pe aceeași temă; […]