fbpx

Părinții noștri au crescut într-o epocă în care lucrai o viață și ieșeai la pensie de la aceeași întreprindere, chiar dacă majoritatea erau de stat. Cumva au încercat să ne insufle aceeași mentalitate, că trebuie să tragi tare, să fii devotat firmei, să nu comentezi, să pleci capul. Evident, era alt sistem, statul asigura tot, de la masă la casă.

Realitatea cotidiană s-a schimbat mult în 25 de ani, acum firmele schimbă angajații des, ba chiar și angajații pleacă frecvent, ori pentru că prind oportunități mai bune, ori pentru că au parte de manageri incompetenți. Mai ales printre tineri se zice că dacă ai stat mai mult de 2-3 ani la aceeași companie deja ceva nu e în regulă cu tine.

Până la urmă e vorba de cerere și ofertă, piața se reglează de la sine. Dar nu asta mi se pare mie grav, ci modul în care angajații români se autopercep. Mai ales prin corporațiile mari, mulți ajung să se identifice prea mult cu ceea ce prestează, să uite că sunt și oameni, nu doar angajați.

Te întâlnești pe stradă după ceva ani cu Gabi, colegul tău de bancă din a 8-a, dar el nu îți mai vorbește de viață, vise și aspirații, ci doar despre cât de important e jobul lui, prin ce țări faine a ajuns cu jobul, la ce teambuilding-uri tari a participat, ce proiecte inovative a făcut.

Și e ok, până când afli peste 1 an că Gabi și-a pierdut jobul și e distrus, nu știe ce să mai facă cu viața lui, pentru că el mânca cu firma, dormea cu firma, muncea cu firma, se distra cu firma, iar colegii lui erau singurii lui prieteni, că oricum nu mai avea timp de alții noi. Viața personală nu prea mai exista.

Asta e partea tristă, că la noi prea mulți oameni se identifică cu jobul lor. S-a dus jobul, brusc nu mai știu cine sunt, care e scopul lor în viață. Ideea e simplă, tu ești mai mult decât funcția pe care o ai într-o firmă.

Nu zic acum că jobul nu e important, că nu trebuie să pui suflet în ceea ce faci, din contră. Contează foarte mult să te implici, trebuie să fii conștient de faptul că dacă firma în care lucrezi o duce bine, și ție îți merge bine.

Totuși, e nevoie de echilibru între muncă și viața personală, mai ales când lucrezi într-o firmă ce are tendința să acapareze tot timpul pe care îl ai.

Ai nevoie și de prieteni, nu doar de colegi. Ai nevoie și de hobby-uri, nu doar de proiecte și obiective. Ai nevoie și de călătorii pentru a te descoperi pe tine, nu doar de teambuilding-uri. Trebuie și să trăiești, nu doar să muncești.

Greșesc?

RECOMANDĂ
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
Abonează-te
Anunță-mă
guest
3 comentarii. Tu ce părere ai?
Ultimele
Primele Top voturi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Dragos
21 septembrie 2015 08:07

RT : Joburi: tu ești mai mult decât funcția pe care o ai într-o firmă http://t.co/5YUEM0JcNC http://t.co/x0ZlITDa7y

Robert.C
21 septembrie 2015 08:27

RT : Joburi: tu ești mai mult decât funcția pe care o ai într-o firmă http://t.co/5YUEM0JcNC http://t.co/x0ZlITDa7y

Pana Bogdan
21 septembrie 2015 22:14

“Joburi: tu ești mai mult decât funcția pe care o ai într-o firmă” http://t.co/uyONnPvmIM #blogsmarketing ro #feedly

3
0
Lasă un comentariux
()
x