fbpx

Hrana pentru creier

In fiecare zi mâncăm pentru că organismul ne cere asta, dacă nu consumăm alimente ne este foame şi ne simţim rău. Totuşi, dacă stomacul ne avertizează, nu acelaşi lucru se întâmplă cu creierul. Creierul nu ne poate spune că trebuie şi el hrănit.

hrana pentru creierSursa foto

Cât timp mergem la şcoală (şcoala generală, liceu, facultate, master, ce mai vreţi voi) hrană pentru creier e asigurată, cel puţin o parte din ea. Profesorii au grijă să ne recomande cărţi pe care să le citim, materiale pe care să le studiem, ba chiar ne impun asta, ne motivează. Însă după ce termină procesul educaţional majoritatea aruncă cărţile, renunţă la citit şi au impresia că nu mai au nevoie să mai înveţe nimic în viaţă.

Am tocit destul până la 25 de ani, nu ajunge?
Nu, nu ajunge.

După ce am terminat facultatea am luat şi eu o pauză din studiat, nu m-am stresat să mai învăţ lucruri noi. Asta până când am realizat că dacă nu îmi alimentez creierul la fel ca şi trupul, dacă nu învăţ mereu ceva nou voi rămâne în urmă. Cheia spre o viaţă mai bună este să înveţi tot timpul, să evoluezi, să investeşti mereu în educaţia ta, să aspiri la mai mult, mai bine, mai frumos.

Nu, dacă te uiţi la televizor 8 ore pe zi, citeşti tabloide şi te joci nu ştiu ce joc online încă 2 ore nu înseamnă că ţi-ai hrănit creierul, ci doar că te transformi într-o legumă, o persoană care consuma ceea ce îi oferă mass-media fără să gândească pe cont propriu.

După aia te plângi că ai ajuns la 35 de ani cu un job nasol, o viaţă de rahat şi fără perspective. Când a trecut viaţa pe lângă tine? Nimeni nu e vinovat în afară de tine de faptul că ai dat-o în bară, pentru că ţi-ai neglijat dezvoltarea intelectuală , pentru că ai incetat să vrei mai mult de la viaţă.

E surprinzător câte persoane sunt dispuse să arunce 500 de euro pe ultimul gadget apărut pe piaţă, dar când trebuie să dea 50 de lei pe o carte sau 100 de lei pentru a participa la un training spun NU pentru că li pare scump.

Cum îţi poţi hrăni constant creierul? Câteva idei:

  • Citeşte cărţi (de specialitate, de cultură generală);
  • Ascultă audiobook-uri când eşti pe drumuri şi nu ai timp de citit;
  • Participă la seminarii, conferinţe, traininguri;
  • Foloseşte televizorul pentru a te uită la documentare, nu emisiuni cu vedete şi ştiri senzaţionale.
  • Nu uită de jocurile care îţi antrenează mintea;

Suntem obişnuiţi să investim în lucruri, în posesiuni materiale, dar uităm să investim în cea mai preţioasă de care dispunem, adică în NOI! Mă înşel?

Recomandă

4 Comentarii

  1. Din pacate putini oameni realizeaza acest lucru.
    Am 42 de ani. Am constatat ca cea mai buna hrana pentru creierul meu este programarea. Nu am ramas la cele invatate in facultate (Pascal, FoxPro, C, etc) ci am trecut la PHP, JavaScript, CSS, PHP obiectual, jQuery, etc.

  2. Nu stiu cate vizionari ai avut la postul asta, Marius, dar dupa numarul de comentarii cred ca ai gasit deja raspunsul la intrebarea ta ” Ma insel?”. Nu-i mai bine si comod sa stai pe 3 bloguri si sa injuri de mama focului cand altul are opinie diferita de a ta sau sa te uiti pe tabloide online si sa-ti reversi toata ”cultura” in comentariile tale? Sa-ti tocesti coatele pe carti si pe seminarii despre SEO, de exemplu, e plictisitor si nefolositor creierului.
    Aaa, sa nu uit: sunt sarcastica!

  3. Am descoperit un mod foarte usor si eficient de a citi cel putin o carte la doua saptamani, mi-am facut abonament la biblioteca judeteana si de 6 luni incoace citesc pe banda rulanta carti de dezvoltare personala, biografii, carti de management si marketing.
    Secretul e ca de fiecare data cand returnez cartile sa iau altele, astfel am mereu carti noi de citit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *