După două săptămâni de testat Huawei P30 PRO înclin să cred că ăsta va fi următorul meu telefon, dacă nu rezist până în toamnă, când va fi lansat Mate 30 PRO. Luna trecută credeam că voi face trecerea pe S10 Plus, aproape mă convinsese Samsung, dar e 2019, telefoanele au început să semene tot mai mult ca design și hardware, și în final camerele sunt cele care fac diferența, iar pentru mine contează mult să am un telefon ce face poze superbe în orice condiții. În ultimii 3 ani am început să plec prin vacanțe doar cu telefonul și un GoPro, și cu noile funcții de pe P30 s-ar putea să renunț și la GoPro, mai ales pentru pozele panoramice.
Telefonul e primit de la Orange prin programul Smartphone Tester, vedeți că până pe 15 mai la toate modelele Huawei P30 beneficiați de asigurare Premium gratuită timp de un an de zile.
În plus, dacă mergeți în magazinele Orange cu un telefon Huawei vechi, dar funcțional, primiți un voucher de 100 euro pe care îl puteți folosi la cumpărarea noului Huawei P30 sau P30 PRO, dacă activați sau prelungiți un abonament de minim 5 euro.
Am făcut deja unboxing și am scris despre specificațiile P30 PRO:
Poze făcute cu telefonul plus câteva videoclipuri găsiți mai jos, sau pe contul meu de Instagram:
Ce să aleg, Huawei P30 PRO sau Samsung Galaxy S10 Plus?
Revenind la smartphone-uri de top, să nu credeți că Samsung Galaxy S10 Plus e mult mai slab ca Huawei P30 PRO, sunt cam pe acolo, dar dacă lași la o parte preferințele legate de design și ții cont de faptul că au specificațiile similare, mai rămân diferențele între camerele foto. Ambele fac fotografii superbe, doar că pentru mine P30 PRO dă un pic cu plus.
Dacă e să le iau la rece, Samsung Galaxy S10 Plus are cel mai bun ecran pe un telefon, hardware de top, camere foarte bune și mufa jack, unii încă apreciază asta. În schimb e mai scump ca modelele de la concurență, iar bateria ține mai puțin, comparativ cu P30 PRO.
Huawei P30 PRO are cele mai bune sistem de camere foto, specificații de top, face poze faine inclusiv cu 10X zoom, face poze faine noaptea, bateria ține mai mult și se încarcă un pic mai repede. În plus mai are câteva inovații, de exemplu microfonul încorporat în ecran. Minusul ar fi senzorul de amprentă încorporat în ecran, am senzația că uneori e cam încet. Dacă contează și banii merită spus că P30 PRO e mai ieftin decât S10 PLus, la Orange diferența e în jur de 100 euro.
Au fost multe discuții în ultima perioadă pe Facebook despre camerele foto din telefoane, mulți zic că sunt enervați de insistența cu care Huawei a împins noile modele P30 și P30 PRO, mulți au zis că se exagerează, că nu ar trebui să fie totul despre camere și cum face telefonul poze. Eu zic că doar asta mai face diferența, asta mai atrage atenția.
De ce toți producătorii de smartphone-uri pun acum accentul pe camerele foto
- Designul telefoanelor premium este similar, în afară de variațiile de culoare cam toate au partea din față acoperită complet de ecran, spatele e tot din sticlă, iar rama din aluminiu. Sigur, mai diferă butoanele, senzorul de amprentă, dar în principiu toate sunt la fel, până și logo-ul a ajuns să fie amplasat discret undeva pe spate, dacă te uiți pe un birou nu deosebești un iPhone de un Huawei sau un Samsung. Am ajuns să ne certăm pe amplasarea camerei, dacă e mai ok să punem un moț la telefon pentru a băga camera sau să decupăm ecranul pentru cameră.
- Softul se duce și el în aceeași direcție, iOS și Android devin tot mai similare ca grafică, funcționalități, gesturi. Producătorii de telefoane cu Android vin cu interfața proprie, dar și acestea încep să semene între ele, accentul e pus mai mult pe optimizarea pentru rapiditate și baterie.
- La specificații hardware s-au cam atins limitele tehnologiei actuale, avem procesoare cu 8 nuclee, 8 GB de RAM, memorie internă de jumătate de TB, ecrane cu rezoluție 4K, tot felul de senzori interni ce măsoară cam tot ceea ce facem și pe unde mergem.
Singurul element cu adevărat diferențiator a mai rămas camera, mă rog, sistemul de camere, că am ajuns să avem minim 4 sau 5 camere pe telefon, cine are mai puțin de 3 camere pe spate și 2 pe față e sărac. Zic asta la mișto, deoarece sunt puțini producătorii ce integrează mai multe camere doar pentru marketing, fără un scop precis (Hello Nokia 9), majoritatea fac asta pentru a rezolva diverse probleme: telecameră pentru zoom, cameră dedicată pentru portrete, cameră pentru poze mai bune pe întuneric etc.
Și camera a ajuns să conteze așa de mult din cauza ascensiunii aplicațiilor și rețelelor sociale, trăim în epoca selfie, toți ne facem poze, toți le punem pe internet, doar nu o să cari DSLR-ul după tine în vacanță, nu? Ai nevoie de cel mai bun telefon, cu cea mai bună cameră, pentru a obține poze bune rapid, oriunde ar fi. De asta producătorii trag tare de camerele foto, știu că e ultima redută, singura chestie la care oamenii se mai uită când cumpără un telefon nou și scump.
Am testat o mulțime de telefoane în ultimii ani, niciodată când vede cineva ultimul model de telefon, proaspăt lansat, nu mă întreabă de procesor sau de RAM sau de spațiul de stocare, astea sunt deja banalități. Toți vor să testeze camera, să vadă cum face poze, cum e cu zoom-ul, cu stabilizarea, cu filmarea.
În concluzie, dacă vreți telefonul care face cele mai faine poze acum mergeți pe Huawei P30 PRO. Dacă sunteți fani Samsung luați S10 PLus, seria Galaxy e cunoscută pentru fiabilitate, iar S10 Plus face și el poze superbe.
Dacă sunteți cu iPhone-ul de mici e cam greu să vă conving, deși din punctul meu de vedere Apple începe să încarce prețurile cam mult, și ceilalți producători de telefoane oferă mai mult, la un preț mai mic.
Păcat de filmarea praf, care nu e nici măcar la nivelul lui P20 Pro.
Eu am filmat ziua, mi s-a părut ok. https://www.youtube.com/watch?v=0dpq_Qvc830
Și noaptea se adaptează repede la trecerea de la lumină la întuneric. https://www.facebook.com/mariussescu/videos/10217050905599236/?story_fbid=10217050909159325&id=1065788335
Nu am apucat să filmez sub apă cu el, că nu am mai ajuns la o piscină închisă în perioada asta.
Intr-o lume in care social media este totul, automat camera devine de fapt elementul cel mai de baza.
Exact.
[…] dacă vrei un telefon de top – Huawei P30 PRO. Anul trecut în primăvară am testat atât modelul ăsta de la Huawei cât și Samsung Galaxy S10 Plus. Am scris de pe atunci că unul dintre ele va fi următorul meu […]