fbpx

Inflația reală în România pe 2023?

O știre care a trecut neobservată zilele trecute este despre inflația din România în septembrie 2023, care ar fi coborât la la 8,8%, de la 9,4% în august. Desigur, vorbim de ce este raportat de Institutul Naţional de Statistică, nu de ce și cum simțim noi în buzunarele proprii când plătim.

La nivelul Uniunii Europene situația pare a fi și mai roză, inflația anuală ar trebui să fie 4,3% în septembrie, de la 5,2% în august.

Dar Marius, prețurile au crescut mult mai mult în ultimul an față de cât zic ăștia.

Adevărul e că depinde mult de ce consumăm în familie, de exemplu dacă zburai mult cu avionul sau consumai mult alcool și țigări inflația te-a afectat mult mai mult anul ăsta decât pe cei care merg cu bicicleta peste tot și consumă doar apă plată cu lămâie.

Definiția inflației – Inflația se manifestă atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor, nu doar ale unor articole specifice, ceea ce înseamnă că astăzi poți cumpăra cu un euro mai puțin decât ai putut cumpăra ieri. Cu alte cuvinte, inflația reduce valoarea monedei în timp.

La calcularea creșterii medii a prețurilor, se alocă o pondere mai mare prețurilor produselor pentru care cheltuim mai mult, cum ar fi electricitatea, decât celor ale produselor pentru care cheltuim mai puțin, cum ar fi zahărul sau timbrele poștale.

De exemplu, tot din articolul de mai sus în septembrie am avut creșterile astea:

În luna septembrie a acestui an, tarifele pentru transportul aerian au fost cu 24,32% mai mari comparativ cu septembrie 2022, preţul energiei termice a urcat cu 23,82%, iar cel al detergenţilor cu 23,68%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 10,36% comparativ cu septembrie 2022. Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la peşte proaspăt (17,65%), bere (17,34%) şi margarină (17,28%).

Ieftiniri au fost consemnate la ulei comestibil (-23,57%), făină (-16,26%) şi mălai (-5,97%).

Faţă de luna august a acestui an, cel mai mult s-au scumpit cartofii (+6,73%), alte legume şi conserve din legume (+3,05%), citrice şi fructe meridionale (+2,62%).

Pe de altă parte, fructele proaspete au fost mai ieftine cu 7,18% în septembrie faţă de august 2023, făina cu 3,3% şi uleiul comestibil cu 2,36%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, plus 23,82%, detergenţii, cu 23,68%, şi articolele de igienă şi cosmetice, cu 17,45%. În schimb, energia electrică s-a ieftinit cu 8,01%, iar combustibilii cu 0,51%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale – plus 7,51%, apă, canal şi salubritate – plus 3% şi transport aerian – plus 2,78.

La plata cazării în unităţile hoteliere, tarifele au scăzut uşor, cu 0,07%, iar la alte servicii cu 0,84%.

Trecând peste glumele proaste ale lui Ciolacu cu … Am fost în piață și cu 100 de lei mi-am cumpărat de toate, sunt curios cum simțiți voi inflația reală, pe la cât credeți că este anul ăsta?

Eu m-am uitat la media cheltuielilor pe care le făceam lunar pentru alimente și utilități anul trecut, versus anul ăsta, inflația pentru noi e pe la 25%, poate chiar un pic mai mult. Voi?

Recomandă

2 Comentarii

  1. In primul rand,
    Inflatia si crizele economice ii afecteaza doar pe saraci care se concentreaza pe cresterea economiilor, nu pe oamenii prosperi care se concentreaza pe cresterea si diversificarea veniturilor. E la mintea cocosului ca daca castigi 100 de euro, chiar daca dormi pe marginea santului si mananci iarba si frunze, niciodata nu vei avea mai mult de 100 de euro.

    In al doilea rand,
    Lasa definitiile astora, ca nu stiu pe ce lume traiesc.
    Cateva articole care sa-ti lamureasca niste chestiuni de baza:
    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/economics-what-does-the-term-imply/
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/govt-incompetence/the-paradox-of-cash/
    https://www.armstrongeconomics.com/international-news/revolution/the-rise-fall-of-empires-nations-city-states-has-been-going-on-for-thousands-of-years-its-just-our-turn/

    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/inflation/inflation-comes-when-people-see-it-is-cheaper-to-buy-today-than-tomorrow/
    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/opinion/biden-inflation-risk-to-national-security/
    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/understanding-inflation-chicken-or-the-egg/

    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/economics/crisis-of-the-70s-compared-to-the-20s/
    https://www.armstrongeconomics.com/armstrongeconomics101/inflation/shrinkflation/
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/sovereign-debt-crisis/the-true-story-of-hyperinflation/

    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/corruption/understanding-the-persecution-of-john-law/
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/cryptocurrency/cbdc-the-fall-of-western-society/

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *