Apropo de discuția despre nivelul taxelor pe firmă din diverse țări, cam la aceeași concluzie am ajuns și eu.
Așa mizerabile cum sunt modificările pe care vor să le treacă ai noștri guvernanți, după ce au promis de vreo 2 ori ca anul ăsta nu cresc taxele, calculele sunt tot pe acolo, cât timp reușești să scoți bani legal dintr-o firmă plătind statului maxim 20-25% impozite (impozit venit, impozit dividende, CASS, alte cheltuieli) încă ești ok, chiar și în România, pe afară treci de 30-35%.
Desigur, ar trebui să avem pretenția și să vedem că se fac lucruri cu impozitele plătite de noi, adică educația, drumurile, sănătatea, și nu doar pe hârtie.
Și nu e vorba doar de nivelul de taxare, ci și de societatea din jurul tău, de liniștea pe care o ai când ieși din casă, cât de bine poți trăi într-o țară, cum funcționează instituțiile, cum sunt oamenii din jurul tău, din astea.
Nu mă refer strict la România, dar chiar și dacă e să te gândești la mutat în altă țară, pentru a trăi pe termen lung parcă tot e mai ok să alegi o țară din Europa, decât Asia sau Orientul Mijlociu. Statele Unite sunt altă discuție, că situația e mult mai complexă.
Mă uitam și la ce spunea Cristi pe TikTok, apropo de influencerii de travel care ne arată ce frumos e să trăiești prin locații exotice, sorbind un cocktail pe malul oceanului.
Sigur că e mișto dacă ești în vizită, dar dacă stai acolo pe termen lung, eventual cu familia, oare cum e? Sistemul de sănătate funcționează bine? Drumurile sunt ok? Poliția te bagă în seamă dacă ești jefuit? Cum arată clădirile când ieși din resort? Cum sunt oamenii din jur, relaxați, calmi sau agitați să facă 1 dolar de pe urma ta? Unde îți trimiți copiii la școală?
Revenind la Europa, am călătorit până acum prin câteva țări, dar încă nu am ajuns în America de Sud, Asia, Egipt, Dubai sau Israel, că tot e război acolo, din păcate. Unele par tentante, dar filozofia mea a fost hai să termin întâi de vizitat Europa și vechea civilizație, și după aia să îmi bat capul cu țările unde pleci cu emoții. Parcă nu aș pleca într-o țară unde poate izbucni război oricând, știi ce zic?
Voi dacă v-ați muta, în ce țară din Europa v-ați duce? Eu înclin spre Spania sau Portugalia, că fac urât la frig cu minus, dar parcă nu aș vrea să stau mereu doar la +20 grade Celsius, o vară continuă.
Unde vreau eu ca-i cald si bine (Spania/Italia) sunt salarii infecte.
Pe de alta parte unde as castiga si mai bine e vreme infecta (orice tara nordica).
True story.
Portugalia sau Italia daca ar fi sa plec, tot aşa, undeva să fie o vreme calda mereu. Daca ar fi din punct de vedere al civilizație cred Elveția sau Danemerca(altă țară nordică momentan nu am vizitat ca să compar).
Taxe și nivel de siguranță, încă e decent în .ro. Acum cu conflictul din Israel sper să nu înceapă un val de atentate prin Europa.
Din păcate cred că a început deja. https://romania.europalibera.org/a/32637156.html
Mai usor cu Spania…ce faci vara la 45 de grade?
Da, e bine iarna, dar vara e prăpăd.
Îți vizitezi rudele din România, unde sunt doar 42 de grade – https://www.antena3.ro/meteo/cea-mai-calduroasa-dimineata-26-iulie-ultimii-60-ani-romania-2023-681353.html
Cred că realiteatea e tristă, sunt tot mai greu de găsit zonele unde să ai temperaturi decente, fără extreme vara sau iarna.
din păcate era de așteptat….
M-am intors din Portugalia, am prins zile cu 39 de grade in octombrie. Te topeai pur si simplu, n-as vrea sa vad cum e in august la aceleasi 39 de grade sau mai mult.
True, dar în mod normal au 23 de grade în octombrie, ceea ce ar fi perfect. Pe de altă parte, și în România septembrie a fost lună de vară, deci clima nu mai e ce-a fost.
“calculele sunt tot pe acolo, cât timp reușești să scoți bani legal dintr-o firmă plătind statului maxim 20-25% impozite (impozit venit, impozit dividende, CASS, alte cheltuieli) încă ești ok, chiar și în România, pe afară treci de 30-35%.”
Calculele NU SUNT de loc “pe acolo” si tu nu ai nici cea mai mica idee despre ce vorbesti.
Sa nu mai vorbesc despre idiotii care ridica in slavi tarile nordice in frunte cu Danemarca, cloaca marxista cu cele mai mari taxe si impozite din toata Europa, si printre primele tari din lume ca nivel de taxare.
cateva exemple, doar ca fapt divers:
https://nomoretax.eu/the-advantages-of-doing-business-in-bulgaria-low-taxes-low-costs-and-high-potential/
https://nomoretax.eu/tax-bulgaria-soft-developers/
https://nomoretax.eu/portugal-fiscal-hope-in-very-uncertain-days/
https://nomoretax.eu/3-tax-in-portugal/
https://nomoretax.eu/austria-silent-partnership-offers-privacy-and-low-taxes/
https://nomoretax.eu/austrian-foundation/
https://nomoretax.eu/doing-business/minimise-taxes-malta/
https://nomoretax.eu/malta-crypto-leader/
https://nomoretax.eu/doing-business/minimise-taxes-ras-al-khaimah/
https://nomoretax.eu/how-to-arrange-a-will-in-dubai/
https://www.whytenerife.com/en/why-investing-in-tenerife/tax-benefits
https://www.warwicklegal.com/news/296/spain-how-to-pay-4-corporate-tax-in-the-canary-islands
etc.