fbpx

LANDrop, aplicație gratuită de transfer fișiere, rapid și fără fire, între Android, iPhone, Windows, Linux și Mac

De când am trecut pe iPhone am început să descopăr părțile bune ale ecosistemului Apple, dar și părțile rele. În principiu sunt mulțumit de alegere, dacă te obișnuiești cu ideea că plătești taxa de brand primești cam ceea ce ți se promite, chiar mai mult pe alocuri.

Cea mai mare problemă întâmpinată până acum la Apple este că iTunes e o mizerie de program, iar dacă vrei să transferi rapid poze, video sau fișiere de pe telefon pe laptop și laptopul nu e un Mac trebuie să te chinui cu cabluri, cam enervant în 2022. Deci m-am apucat de căutat o aplicație care să mă ajute să transfer fișierele de pe iPhone pe Windows fără fire.

Cea mai bună aplicație testată până acum e LANDrop, de aia v-o și recomand. E gratuită, e cross platform, adică puteți să o instalați pe Android, iPhone, Windows, Linux sau Mac, și face ce promite, îți transferă fișierele între dispozitivele pe care ai instalat programul, fără fire. Eu am testat aplicația de iPhone cu cea pentru Windows, dar cred că merge la fel de bine și pe Android.

Tipul ăsta prezintă mai bine cum funcționează, e suficient să ai aplicația pornită pe telefon și laptop, conectate la aceeași rețea wireless, și să alegi fișierele pe care vrei să le transferi.

Am văzut că și Radu a recomandat o aplicație de transfer cross platform, Feem, mie LANDrop mi se pare mai simplă și fără reclame.

Dacă știți ceva mai bun pentru transfer de fișiere între telefoane și laptopuri, fără fire, lăsați un comentariu. Dacă vă place dați un share.

Recomandă

3 Comentarii

  1. +1 pentru LANDrop, mulțumesc pentru pont! Am testat-o pentru transfer fișiere între Android și PC (Windows 11) și confirm că funcționează perfect. Pentru transfer rapid se poate crea hotspot cu telefonul, evident PC-ul va fi conectat la acest hotspot.
    Am testat și Feem, mi s-a părut mai lent transferul și este oarecum enervantă partea cu reclamelor. De notat că Feem are în plus funcția „chat”, funcție ce poate fi utilă uneori.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *