fbpx

Yuniku- ochelari creați special pentru tine, prin imprimare 3D

Felul în care sunt realizați ochelarii de vedere nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului, deși au fost inventați în jurul anului 1290, în Italia. În primul rând ai rama pentru ochelari, realizată din diverse materiale și aleasă mai ales pe criterii estetice, și în al doilea rând ai lentilele, realizate la recomandarea oftalmologului. Până acum acestea erau realizate separat, iar rezultatul era un compromis între design și funcționalitate. Ei bine, în 2019 putem avea ochelari creați special pentru noi, prin imprimare 3D. Dacă aveți probleme cu vederea sau sunteți cu gândul la următoarea pereche de ochelari citiți un pic despre ochelarii Yuniku, creați de Hoya.

Hoya este unul dintre cele mai mari branduri producatoare de lentile de vedere, cu origini în Japonia, iar ochelarii Yuniku (unic) ne arată cum putem folosi tehnologia chiar și în domeniul oftalmologic.

Recunosc, eu încă nu am nevoie de ochelari de vedere, dar uitându-mă la antecedentele din familie cred că în viitorul apropiat voi avea, și dacă voi avea mi-ar plăcea să am ochelari care nu doar să arate bine, ci să fie proiectați în funcție de fizionomie și vederea mea. Ăștia sunt ochelarii Yuniku.

Pe scurt când vrei o astfel de pereche de ochelari nu îți alegi o simplă ramă și lentile separate care trebuie să se potrivească în ramă, ci mergi la optician, unde ți se scanează fața cu un software special, pentru a calcula poziția ideală a lentilelor, a evalua nevoile tale de vedere și trăsăturile faciale. Astfel vei fi sigur că ramele sunt confortabile și adecvate fizionomiei tale, iar lentilele se potrivesc perfect.

După ce ești scanat îți alegi un model de rame din colecțiile existente, ținând cont și de stilul tău de viață, deoarece recomandările diferă pentru un individ ce lucrează la birou față de un sportiv sau cineva care călătorește mult, de exemplu.

Când ai terminat poți să te vezi pe ecran cu modelul de ochelari personalizat, înainte ca acesta să fie imprimat 3D, special pentru tine. La final lentilele sunt tăiate cu precizie, iar rama este imprimată direct în jurul lor, pentru o experiență vizuală incredibilă.

Clipul de mai jos vă arată tot procesul, de la scanarea feței până la realizarea ochelarilor prin imprimare 3D:

Probabil astea par mofturi, ia uite domle, am ajuns să ne imprimăm ochelarii, dar dacă porți ochelari de vedere zi de zi sigur vei aprecia o ramă ce se potrivește perfect fizionomiei, stă bine pe nas iar lentilele sunt amplasate la distanța optimă față de ochi. Am văzut suficiente cazuri cu persoane ce au schimbat 2-3 perechi de ochelari, până i-au nimerit pe cei buni.

În plus, ramele ochelarilor Yuniku sunt confecționate din poliamidă 12, un material care are proprietățile ideale pentru producerea de ochelari premium. Este mai dur decât acetatul, mai ușor decât titanul și mai flexibil decât TR90, un material utilizat în mod obișnuit în alte rame.

Dacă vă tentează o astfel de pereche de ochelari găsiți aici toți opticienii din România unde puteți comanda ochelarii Yuniku. În Bacău cei de la Laser Optica Bacău (str. Mihai Viteazul nr. 1, Splai 1) au deja tehnologia și vă pot ajuta cu toate informațiile necesare.

Fii unic! Alege Yuniku!

Recomandă

3 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *