
Campanii mai bune prin Google Adwords
Google a anunțat introducerea unor facilități noi în Adwords prin Enhanced campaigns. Advertiserii vor putea realiza campanii cu anunțuri targetate în funcție de locație, ora din zi sau dispozitivul folosit de către utilizatori. Da, chestiile astea se puteau face și până acum, dar trebuia să creezi campanii diferite cu anunțuri diferite, deci aveai mai multă bătaie de cap. Facilitățile vor fi disponibile treptat pentru toți utilizatorii Google Adwords, găsiți mai multe detalii aici. Încă o dovadă a faptul că ne îndreptăm spre o lume unde internetul mobil contează tot mai mult, iar reclamele vor fi adaptate în funcție de locul unde ne aflăm, ce gadget folosim sau când îl folosim, informații pe care, dacă nu știați deja, Google le are.






