Trilulilu se extinde?

Se pare că s-au decis să meargă și pe alt gen de afaceri, cu rădăcini în offline, probabil vor să își diversifice portofoliul, în cazul în care treaba cu videosharing-ul nu va prinde la public. Deocamdată și-au deschis un cafe-bar în Bacău. Au și jocuri mecanice, deci sigur le va merge bine. Sergiu, ai legătura.

Citește mai departeTrilulilu se extinde?

Motorola Droid Razr

Smartphone-ul tocmai a fost lansat oficial de Motorola, la un eveniment organizat împreună cu Verizon în State. Deși poartă numele de Razr, singura legătură între acest smartphone și legendarul telefon lansat de Motorola în 2004 este faptul că e foarte subțire, 7.1 mm mai exact pentru Motorola Droid Razr. Totuși, dă bine la PR să îl prezinți ca pe un continuator al seriei de telefoane din care s-au vândut peste 50 de milioane de unități, nu? Sursa foto Deja LG-ul meu Optimus Black, de 9.2 mm, care era promovat ca cel mai subțire smartphone la lansare acum câteva luni, e mai gros cu 2,1 mm și depășit de situație. Presupun că urmează telefoanele de 5 mm grosime și în curând cele subțiri cât o folie de plastic, la cum evoluează piața. Motorola Droid Razr se vrea un candidat direct pentru iPhone 4S și Samsung Galaxy S2 și are toate șansele să prindă la public, mai ales dacă bateria va rezista cel puțin o zi de utilizare intensivă. Are un ecran de 4,3 inchi rezistent la zgârieturi, o cameră de 8 MP cu filmare 1080p și un procesor de 1.2GHz, dual-core cu 1 Gb de RAM. Sistemul de operare e Android 2.3 Gingerbread, iar memoria internă e de 16 GB. O listă cu specificațiile complete găsiți aici. Prețul e de 299 dolari cu abonament de 2 ani la Verizon, deci prin România va ajunge probabil pe la 2500-3000 de lei la liber. Pe Mashable găsiți informații transmise live de la eveniment, eu vă las cu o demonstrație…

Citește mai departeMotorola Droid Razr

Video: Google Wallet în acțiune

Google a început să împingă Google Wallet prin derularea unor acțiuni promoționale în magazinele partenere din S.U.A. Promoterii se ofereau să plătească cumpărăturile clienților cu ajutorul unui telefon și al aplicației Google Wallet, explicându-le în același timp și cum funcționează sistemul de plăți prin intermediul telefonului mobil. Aș vrea eu să cred că Google va reuși să impună sistemul de plăți folosind telefonul mobil în detrimentul cardurilor, dar sunt prea mulți jucători pe piață și prea multe interese. Cred totuși că vor apărea tehnologii noi pentru procesarea plăților iar în timp cardurile de debit vor părea învechite.

Citește mai departeVideo: Google Wallet în acțiune

Cele mai mici prețuri la anvelope

Am zis că voi încerca să scriu pe blog și despre experiențele plăcute pe care le am cu branduri și companii, că de cele neplăcute oricum scrie toată lumea. Nexxon intră la categoria experiențe plăcute, am fost foarte mulțumit de ei de 2 ori până acum. Între timp au apărut oferte faine și pe eMag, cu transport gratuit: comandă anvelope auto online. Anul trecut căutam să îmi cumpăr cauciucuri de vară. Știți procedeul, te interesezi de mărci, dimensiuni, verifici piața… După ce am analizat toate site-urile ce vindeau anvelope online, după ce am mers prin Metro, Carrefour, Dedeman și Praktiker am ajuns, la recomandarea unui prieten, pe site-ul lor. Am comparat prețurile, chiar erau cele mai mici de pe piață. Mi-am cumpărat anvelopele și le-am ridicat direct de la filiala lor din Iași, au puncte de lucru în majoritatea orașelor mari din România. Anul ăsta aceeași poveste, doar că îmi trebuiau cauciucuri de iarnă și eram în Bacău. Am intrat pe site-ul lor, la fel, cele mai mici prețuri la anvelope de iarnă cu tot cu transport inclus le-am găsit la ei, alternativa era Dedeman, unde aceleași cauciucuri erau cu 10 lei mai scumpe pe bucată. Azi mi-au venit în Bacau, trimise chiar cu mașina lor, mâine merg să le montez. S-ar putea să găsiți prețuri puțin mai mici pe alte site-uri, dar nu uitați să adăugați cheltuielile cu transportul, pe care majoritatea magazinelor online de anvelope le afișează abia la final. Voi de ce firme sau branduri ați fost…

Citește mai departeCele mai mici prețuri la anvelope

Snaxuri de la Milka

Tocmai ce am văzut la Răzvan ultimele panouri stradale de la Milka, cele în care își promovează snaxurile. Totul e ok ca grafică, doar că în text apare cuvântul SNAXURI, care nu există în română, și nici în engleză din ce știu eu. Să fie vorba de o modificare a cuvântului snack? Asta înseamnă că Milka inventează mai nou și cuvinte. Voi la ce vă gândiți când auziți cuvântul Snax?

Citește mai departeSnaxuri de la Milka

Un blogger la uzina Renault din Maubeuge, Franţa

Sunt sigur ca vreţi să ştiţi cum arată o uzină de autovehicule în interior şi cum ia naştere o maşină. Şi eu eram curios până la  această experiență, care m-a făcut să descopăr foarte multe lucruri interesante. Încă din iulie, de când am fost declarat campionul eco al competiţiei “Expediţia Verde”, am aşteptat cu nerăbdare să vizitez uzina Renault din Maubeuge, locul unde se produce şi modelul electric Kangoo. La scurt timp dupa ce am fost anuntat de premiu am primit și programul, unde scria că voi petrece o zi vizitând uzina Renault. Mâ gândeam deja: ce pot face o zi întreagă acolo, ca vizitator? Pe 5 octombrie am plecat în Franţa, iar pe 6 octombrie, cei de la uzina Renault din Maubeuge m-au primit cu braţele deschise pentru vizita VIP. Acum, după ce am vizitat uzina şi am văzut tot ce se întâmplă cu maşinile, cred că o zi este puţin. Din fericire, datorită domnului Charles DE-OLIVEIRA, ghidul meu, am reuşit să mă încadrez în timpul alocat vizitei. Este extraordinar să vezi tot procesul de fabricaţie a unei maşini, plecând de la tabla folosită pentru tăierea pieselor de caroserie şi ajungând la maşina complet echipată care iese pe poarta fabricii. Dacă aveţi vreodată ocazia de a vizita o uzină de autoturisme nu ezitaţi, merită să ştiţi cum sunt create maşinile pe care le conducem cu toţii, zi de zi. Experienţa nu poate fi comparată cu nimic altceva, iar acum, după ce am avut şi ocazia de a conduce un Renault Kangoo…

Citește mai departeUn blogger la uzina Renault din Maubeuge, Franţa

Greșlile de txt atrag atenția

Hai că v-am atras atenția și eu, nu? Uite măi, Marius a greșit titlul articolului, ce prost. Nu chiar, cât timp greșeala din titlu v-a scos din starea obișnuită, v-a făcut să dați clic. Ieri citeam presa online. De regulă ignor reclamele de pe site-uri, știți cum se spune că ochiul uman e antrenat să ocolească anumite zone. Numai că bannerul de mai jos, urât, cu greșeli gramaticale și culori aiurea, mi-a atras atenția, tocmai pentru că era urât și avea greșeli gramaticale în titlu. E o idee foarte deșteaptă să te folosești de greșelile gramaticale și de un design atât de urât încât iese din tipare pentru a atrage atenția. Dacă era același banner scris corect, cu niște culori complementare și atractive, cu siguranță treceam peste el fără să îl remarc. Numai zic, uneori nu e nevoie să faci chestii extraordinare pentru a atrage atenția, e suficient să ieși puțin din tipare, să încalci regulile, să mergi contra curentului, să te diferențiezi de ceilalți.

Citește mai departeGreșlile de txt atrag atenția