Prin 2007 când începusem eu să scriu pe blog aveam prostul obicei de a critica orice lucru care mă nemulțumea, fără a cerceta mai bine situația. Nu îmi plăcea o firmă, o persoană sau un produs, pac, imediat scriam un articol pe blog. Chestia asta poate că îmi aducea cititori noi atunci, dar pe termen lung îmi afecta imaginea, brandul personal. În timp realizezi că orice opinie care nu este argumentată rămâne doar atât, o opinie, iar bloggerul care o emite nu contează tocmai pentru că nu își argumentează opinia, doar îi place să genereze scandaluri.
Mă uit la bloggerii noi (uneori și cei vechi) și văd că se repetă greșeala asta. Mulți scriu articole pline de injurii și critici la adresa unor branduri, companii sau persoane, aruncă cu noroi fără a se documenta, fără a cerceta mai în amănunt situația. Mergând pe principiul e părerea mea, e blogul meu, zic ce vreau eu mulți au impresia că își permit orice.
Așa o fi, la noi nu există încă legi care reglementează blogurile, doar că treaba asta cu înjuratul gratuit, doar pentru că poți, nu merge mult timp. Atunci când înjuri o companie e posibil să descoperi după ceva timp că aceea companie ar fi vrut să colaboreze cu tine pentru o campanie online (true story), dar în mod sigur nu va face asta pentru că vezi tu, i-ai înjurat gratuit pe blog mai demult. Atunci când înjuri alt blogger sau onliner (true story 2) e posibil să descoperi că aceea persoană te putea ajuta cu o recomandare, un sfat, dar nu o va face pentru că l-ai înjurat fără motiv.
De exemplu chiar azi vroiam să scriu un articol critic la adresa unui hypermarket care derula o promoție despre care eu credeam că e înselătoare, oferind la reducere niște produse, cu prețul inițial afișat mult mai mare decât cel real. Nu am scris, m-am documentat, am căutat mai multe detalii și am descoperit că promoția lor e pe bune, eu mă înșelam. Probabil că dacă îi criticam pe blog mai făceam rost de niște vizitatori azi, dar aș fi apărut ca neserios și hater în ochii lor.
E ușor să înjuri o persoană sau o companie pe blog, e mult mai greu să scrii un articol documentat, cu argumente și dovezi. Toți suntem buni la critici, dar prea puțini știm să criticăm constructiv, să oferim și soluții, nu doar jigniri.
O prezentare care mi-a plăcut la Snow Camp a fost cea a lui Adi Hădean, despre bloggingul pozitiv. Citiți articolul lui, merită, morala este că ce dai aia primești. Știu că există mulți bloggeri care spun că e imposibil să scrii tot timpul de bine, să vii doar cu lucruri pozitive pe blog, dar eu mi-am propus de ceva timp să fac asta cât mai mult, iar dacă nu reușesc, dacă chiar trebuie să critic pe cineva sau ceva, să ofer și motive, argumente, fapte, soluții, nu doar insulte.
Concluzia? Dacă aveți un blog nu jigniți gratuit, încercați să vă motivați opiniile din articole, să veniți cu dovezi, argumente palpabile, ceva mai mult decât X e idiot pentru că așa zic eu sau brandul Y e nasol pentru că nu îmi place mie campania lor de promovare deoarece bannerul avea scrisul aliniat la dreapta.
Altfel veți fi priviți ca niște hateri și pe termen lung veți pierde mulți prieteni, colaborări și respectul celor din jur. Chiar vreți să fiți cunoscuți ca bloggerul ăla care înjură și se ține numai de scandaluri? Nu cred.
„Atunci când înjuri o companie e posibil să descoperi după ceva timp că aceea companie ar fi vrut să colaboreze cu tine pentru o campanie online (true story), dar în mod sigur nu va face asta pentru că vezi tu, i-ai înjurat gratuit pe blog mai demult.”
Asta e maxima. Bine, bine, respectiva companie, sa spunem, ar vrea sa isi faca reclama la mine pe blog. Crezi pentru o secunda, in primul rand, ca as fi dispus eu sa ii fac reclama dupa ce am scris rau despre ea? Am ceva special pentru banci (scoatem ing-ul din aceasta ecuatie; ei sunt super), agentii imobiliare si alte cateva chestii pe care le detest 99% din timp, si anume tarife de aproximativ 3-4 ori mai mari 🙂
Eu nu mă refer la companiile pe care le urăști din suflet, la acelea nici eu nu le-aș face reclamă, deși nici pe ele nu recomand să le înjuri fără motiv și fără explicații.
Eu mă refer la cele pe care ești nervos pe moment, de exemplu ai văzut o reclamă de-a lor și nu ți-a plăcut ție, sau poate un reprezentant de-al lor ți-a vorbit pe un ton care ție ți s-a părut arogant. Și începi să îți bagi toate în ei pe blog, deși în general îți place compania și ce vând ei. Sper că acum ai înțeles.
De exemplu eu am pierdut niște campanii pe blog pentru că am criticat anterior reclame la acele produse (fără să vin cu argumente) deși brandurile respective îmi plăceau în general. De aia zic că e bine să vii cu argumente.
@Marius am inteles perfect acum. De obicei, scriu foarte des „la cald”, pentru ca apoi nu mai am chef si se duce subiectul (stii cum e 🙂 ) si tocmai de aceea am vreo 200 de drafturi. Intotdeauna e bine sa vii cu argumente, dar dat fiind faptul ca e un blog personal de foarte multe ori imi rezerv dreptul de a fi subiectiv, uneori cu pretul datului cu bata in balta. Deh, se mai intampla 🙂
Oamenii care în trecut mă înjurau şi mă ameninţau în toate felurile, astăzi vin la mine cu propuneri să le fac reclamă pe prima pagină (contra cost). În concluzie, ai dreptate.
Eu sunt la inceput si incerc ca blogul meu sa tine departe de asa ceva