fbpx

Mai bun ca Samsung Galaxy S22?

Oficial cred că am ajuns la nivelul unde nu mai tresar (foarte tare) când văd prețurile smartphone-urilor de top, cum ar fi Samsung S22.

Sigur, este scump, dar pot raționa că își merită banii, în fond are cele mai noi tehnologii în el, cele mai bune specificații.  În medie eu folosesc telefonul minim 2-3 ani, și când zic folosit nu glumesc, cel puțin 3-4 ore pe zi telefonul e butonat, utilizat pentru fotografii, emailuri, social media, documente, uneori mai editez și video pe mobil.

Deci aș putea zice că îmi recuperez investiția în timp, nu?

Totodată, am ajuns și la nivelul de maturitate financiară în care deși îmi permit un smartphone de top, parcă nu mi l-aș lua imediat ce apare, și prefer să aștept minim 6 luni, până când prețul coboară cu 30%. Parcă nu mai sufăr de sindromul shiny new thing.

Cam pe aici sunt, am ajuns la concluzia că prefer să cumpăr un model de top, dar nu imediat după ce a fost lansat. După câteva luni după lansare zic eu că poți obține cel mai bun raport preț-calitate, iar telefonul încă e în top.

Și nu, nici nu am chef să cumpăr cele mai noi telefoane dar din gama de mijloc, uneori sunt mai scumpe decât modelele premium lansate cu jumătate de an în urmă, cu specificații și funcții mai slabe, evident.

Evident, oferta este variată pentru că și gusturile noastre sunt variate, de asta avem de toate pentru toți.

Unii vor un telefon cât mai ieftin, doar pentru vorbit și chat, și atunci se justifică ceva la 100-200 de euro. Nu va atrage privirile, nu va fi cel mai rapid, dar va funcționa.

Alții vor un telefon care să arate foarte bine, să funcționeze corect, să țină bateria, dar să nu fie foarte scump, și aici sunt modelele între 200-400 euro, destul de echilibrate.

După 400 de euro deja începem să avem pretenții, dar mai trebuie să facem niște compromisuri, ori la design, ori la specificații, și așa ajungem la prețurile ce se apropie de 1000 de euro sau chiar peste, pentru flagship-uri. Aici nu plătești doar componentele, ci și tehnologia, cercetarea, accesul la cele mai noi inovații din domeniu, exclusivitatea de a avea jucăria pe care o vor toți, imediat după lansare.

Voi cum procedați când trebuie să vă cumpărați un telefon nou, cumpărați ce e mai bun și mai scump imediat ce apare, sau preferați să așteptați?

Recomandă

2 Comentarii

  1. Am luat iphone 11 imediat înainte de lansarea iphone 12. E primul iphone cu baterie decentă, după chin cu tabachera de iphone 7.
    Am luat un poco phone pentru copil, e genial telefonul (făcut de xiaomi). Xiaomi e pe val.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *