Adevărul e că nu știm ceva concret despre parenting. Testăm chestii.

Nu vreau să vă plictisesc prea mult cu sfaturi despre parenting și diferența de mentalități între generații. Dar mă gândeam la o chestie, poate că ar trebui să fim mai sinceri cu odraslele noastre. Să le spunem că în ciuda zecilor de cărți de parenting citite, a workshop-urilor interactive despre educație și a greșelilor făcute de părinții noștri pe care am promis că nu le vom repeta, nu știm exact ce va funcționa și ce nu, când vine vorba de creșterea și educația lor.

Generația copiilor noștri e diferită, societatea în care cresc ei se schimbă cu o viteză uimitoare, până și recomandările făcute de experți devin desuete în 2-3 ani. Cred că ăsta e adevărul, când vine vorba de creșterea copiilor fiecare generație se lovește de probleme diferite. Testăm chestii pe ei, unele funcționează, altele nu, la final sperăm să nu le stricăm copilăria, să aibă amintiri frumoase și să ajungă adulți ce se pot descurca singuri în viață.

Da, și mie îmi e frică să nu le stricăm viața copiilor fiind prea protectivi cu ei sau încercând să îi consolăm la orice mică dezamăgire. Într-un fel suntem ok aici, fetele au bunici la țară, știu cum arată animalele domestice, se joacă cu ele, au suficiente amintiri cu vara petrecută la aer, nu printre betoane. Și nici noi nu suntem genul părinților elicopter, mereu pe lângă copii, e normal ca odrasla să mai greșească, să învețe pe cont propriu, viața nu e mereu roz, e mai bine să aibă dezamăgiri mici în copilărie, decât șocuri mari când vor crește. Ai căzut, te ridici, te scuturi și mergi mai departe, apelezi la părinți dacă treaba e gravă.

Nu cred că generația noastră știe adevărul suprem în parenting. Bunicii și părinții noștri poate că nu ne-au crescut cum trebuie, preocuparea lor era supraviețuirea, să ne pună ceva pe masă, nu să aibă grijă de traumele emoționale. Unii dintre noi tocmai din cauza asta merg în extrema cealaltă, părinți ce își țin copiii închiși într-un turn de fildeș, ce îi feresc de orice pericol, îi ajută peste tot, amânând cât mai mult contactul cu realitatea. Nici așa nu e ok.

Când copiii sunt destul de mari ca să înțeleagă, s-ar putea ca cea mai bună soluție să fie adevărul – Copile, noi nu știm exact cum e cu parentingul ăsta. Încercăm chestii, unele funcționează, altele nu. Tot ce trebuie să știi tu e că te iubim și vrem să ajungi un adult ce va integra în societate zâmbind atunci când va căuta prin cufărul cu amintiri din copilărie. Cam atât.

Recomandă prietenilor!
  • 21
  •  
  •  
  •  
  •   

2
Comentezi și tu ceva?

avatar
  Abonează-te  
newest oldest most voted
Notify of
Răzvan
Vizitator

Mi se pare că a luat super amploare bula cu parentingul… Acum există maeștri ai parentingului, seminarii, liste cu situații și cum ar trebui ele gestionate… dar oare e nevoie de toată această cocoloșeală?

Consider că ai mei nu au crescut o lichea (nu am găsit alt cuvânt), deși n-aveau acces la grupuri de părinți și internet.