fbpx

Sfaturi utile despre cum să te pregătești de o criză economică

Tot mai mulți analiști economici anunță că ne apropiem de o nouă criză economică, probabil mai ușoară ca cea din 2008, dar zic să nu îi credem, poate nu vine chiar anul ăsta, în fond aceiași analiști în 2008 nu au știut ce i-a lovit. Totuși, la cum arată lucrurile economia românească nu merge prea bine, și chiar dacă petrecerea mai ține o perioadă la nivel mondial, nu strică puțină pregătire, just in case. În 2008 și pe noi ne-a luat ca din oală criza, eram tineri și naivi, tot ce câștigam cheltuiam, dar după ce ne-am lins rănile am învățat una alta, pe pielea noastră, nu din cărți. Și sunt niște sfaturi utile învățate atunci, valabile mereu.

Redu la minim ratele sau scapă de ele

În funcție de când ți-ai făcut creditele e posibil să obții o refinanțare cu o dobândă mai bună, la banca ta sau la alta. Oricum ar fi, e o idee bună să scapi de cât mai multe rate dacă se anunță o perioadă economică nasoală.

Evident, partea cu scăpatul de rate e valabilă dacă nu sunt foarte mari, sau dacă sunt datorii pe care le poți achita fără să rupi portofelul, deoarece e important să nu uiți că în cazul unei crize ai nevoie și de…

Bani deoparte pentru minim 6 luni de zile

Dacă îți trebuie minim 1000 de euro lunar ca să trăiești ok cu familia ta, ar trebui să ai 6000 de euro puși deoparte ca să dormi bine noaptea, fără stres. Dacă ai rate mari lunare, un job instabil sau situația economică e foarte incertă aș crește suma, să ai bani pentru 9-12 luni.

Ok, nu toți ne permitem să punem bani deoparte,  viața e grea, tentațiile sunt multe, trebuie să ne și distrăm, dar dacă tu mergi lunar în excursii fără să știi sigur că luna viitoare vei avea cu ce plăti toate facturile ești inconștient. Experții recomandă să pui deoparte lunar minim 20% din banii câștigați, dar uneori eu am senzația că la noi toți cheltuiesc de parcă ziua de mâine nu ar mai veni.

Redu din cheltuielile inutile

Ai 20 de perechi de pantofi sport dar trebuie să îți iei ultimul model de la Nike, deși trăiești de la un salariu la altul, nu ai nimic pus deoparte și ai rate lunare ? E clar un moft, nu te văd bine dacă vântul bate mai tare.

Ajută și o aplicație pentru urmărirea veniturilor și cheltuielilor, gen Wallet. Eu mă uit la final de lună să văd dacă am exagerat cu vreo categorie de cheltuieli, și dacă da din ce cauză. Oricum prima regulă rămâne aceiași, nu cheltui mai mult decât produci.

Diversifică-ți sursele de venituri

Pe lângă job nu strică să mai ai și ceva care să îți aducă un venit suplimentar, chiar dacă reprezintă 5-10% din totalul veniturilor lunare.

Poate că e ceva consultanță pe domeniul în care lucrezi, poate e un pic de freelancing pentru firma unde ai lucrat înainte, poate că e un hobby care aduce și bani, poate că sunt niște acțiuni ce aduc dividende, poate că e o garsonieră închiriată, ideea e să nu îți ții toate ouăle în același coș. Dacă vine criza și rămâi fără job contează mult să știi că poți face bani și din altceva, până îți revii.

Încearcă să devii indispensabil la job, sau să fii cel mai bun în domeniu, dacă ai firma ta sau clienții tăi

Asta e o idee furată din Linchpin, o carte de-a lui Seth Godin. Societatea se schimbă repede, joburile la fel, automatizarea face ca toate sarcinile repetitive să fie preluate de roboți, și în cazul unei crize primele posturi care sunt închise sunt cele ale angajaților de care o firmă se poate dispensa, oamenii care nu aduc o valoare adăugată mare.  Oricine poate da cu mopul, portarul poate fi înlocuit cu o ușă automată, manipulantul care mută piese din punctul A în punctul B poate fi schimbat cu un robot…

În schimb dacă firma știe că are de tine, dacă nu se poate descurca fără abilitățile tale, în cel mai rău caz vei suferi o reducere de salariu sau nici aia, în vremuri de criză sunt căutați oamenii ce aduc o valoare adăugată mare firmei. Valabil și pentru freelanceri sau antreprenori, e important să știi că ceea ce oferi tu nu poate fi găsit ușor în altă parte. Pe aceeași idee, e bine să livrezi 110%, la job sau pentru proprii clienți.

Nu îți ține toate economiile în același loc

În momentul actual leul se depreciază masiv față de euro, și dacă mă uit pe ultimii ani, chiar și fără crize cine și-a ținut economiile în euro, cash, a avut mai mult de câștigat decât cine a ținut aceleași sume în lei, la bancă, cu dobânzi jenante, de 2-3%. Evident, vorbim de sume în jur de 10.000 de euro, dacă discutăm de zeci sau sute de mii de euro e clar că trebuie să te gândești la alte investiții, nu la ținut banii sub saltea, și aici ai nevoie de un consultant financiar. Ideea e să nu ai toți banii în același loc, dacă sunt acțiuni să fie diversificate și pe domenii care prosperă în criză, gen utilități, dacă sunt economii în bănci să nu fie toate în aceeași bancă și așa mai departe.

E posibil ca eu să fiu mai mult pe latura realistă-pesimistă, e posibil să fie și 2019 un an bun, dar dacă lucrurile o iau razna dorm mult mai bine noaptea gândindu-mă în avans, decât un optimist naiv care crede că totul va fi bine și nu planifică deloc pentru viitor.

Voi ce mai faceți pentru a vă pregăti de următoarea criză economică?

Recomandă

6 Comentarii

  1. F bun articolul. Sfaturi de bun simt. Este util sa le citesti stranse intr-un singur loc. Iti citesc cu placere postarile 🙂

  2. Interesant articolul, sfaturi de bun simt…insa e mai greu sa scapi de rate cand nu ai avut alta varianta pentru achizitia unei case de exemplu. Da, este usor sa nu ai rate cand iti pica din cer un apartament sau o casa(parinti, bunici, alte rubedenii), insa cand trebuie sa iei totul de la 0, de la o chirie in lanul de porumb al Bucurestiului, e mai dificil…cel putin in cazul meu, desi am lunar venituri decente as fi avut nevoie de ceva ani ca sa strang suma necesara achizitiei unei case – fara a imprumuta de la diverse banci. Desi sunt o fire optimista pun lunar bani deoparte, mi se pare o idee buna sa ai mereu un backup. As scapa si de rate, sincer sa fiu, insa in acest moment nu este posibil…mai ales ca nu joc la Loto 🙁

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *