Etichetă blog

De ce nu primeşti răspuns la emailuri

Emailul de mai jos a venit ieri pe adresa de email de pe blog, de la un alt blogger, pe care nu îl cunosc personal. Era trimis la grămadă către aproximativ 20 de bloggeri cunoscuţi din România, adresele lor de email fiind trecute toate în câmpul TO, cu alte cuvinte hai să trimitem un email în grabă către toţi bloggerii, poate îmi răspunde cineva.
Doi la mână, emailul e plin de greşeli gramaticale.
Trei la mână, emailul e impersonal, nu oferă nici o motivaţie pentru care bloggerii ar trebui să răspundă. Nu, politeţea nu scuză lenea.

Oare îi va răspunde cineva bloggerului respectiv?

Salutare
Imi cer scuze in primul rand ca incerc sa profit putin de timpul dumneavoastra, care ca si al meu este de obicei destul de important, dar vreau sa adresez o intrebare fie persoanelor importante din blogosfera romaneasca,
fie amicilor 2.0 pe care mi i-am facut, de aceea va rog daca pueti sa va rupeti 30 de secunde pentru a-mi raspunde si mie la o intrebare legata de gadgeturile zilelor noastre:
“De ce am nevoie de un Tablet PC?“  ( Bineinteles opinia dumneavoastra… De ce aveti dumneavoastra nevoie de o tableta… nu EU  )
Oricat se succint ar fi raspunsul va sunt recunoscator pentru timpul si atentia acordata.
Multumesc anticipat!
Raspunsurile vor face obiectul unui articol pe blogul meu.

Citește mai departeDe ce nu primeşti răspuns la emailuri

Cum să adaugi albumele din Picasa ca galerie de imagini pe blog

De aproximativ 2 ani de zile folosesc Picasa pentru albumele de fotografii pe care le urc online şi pentru pozele afişate pe blog. Pe lângă spaţiul de stocare nelimitat pentru fotografii Picasa are numeroase avantaje, inclusiv existenţa unui editor (Picnik) care permite retuşarea fotografiilor online, atunci când eşti pe fugă sau nu ai un program instalat pe calculator.

Eu prefer să nu ţin albumele de fotografii direct pe blog din motive de spaţiu, sunt sigur că sunt mulţi care fac la fel. Dacă vreau să mut blogul procesul de transfer e mult mai rapid, practic trebuie doar să salvez baza de date.

Când vine vorba însă de inseratul albumelor de fotografii într-un blog pe WordPress sub formă de galerii Picasa nu oferă prea multe opţiuni, singurele variante fiind embedul unui slideshow sau inserarea manuală a fotografiilor, ceea ce e un calvar. Aici intervin pluginurile WordPress pentru Picasa, am testat peste 20 de pluginuri pentru inserarea fotografiilor din Picasa pe blog până am găsit ceva pe placul meu. Vă zic şi vouă ce am descoperit, să nu vă mai chinuiţi şi voi. Vroiam un simplu plugin care să îmi afişeze albumul din Picasa ca galerie, iar când fac clic pe o imagine să o deschidă fullscreen, în aceeaşi pagină, fără redirect sau alte prostii.

Care e cel mai bun plugin pentru a adăuga galeriile din Picasa pe blog? Răspunsul e MudSlideShow. Uşor de instalat şi configurat, Mudslideshow permite atât inserarea directă a unui album Picasa sub formă de galerie în articolele sau paginile blogului, cât şi inserarea de fotografii individuale, totul direct din editorul vizual WordPress, printr-un buton dedicat. În plus în setări există mai multe opţiuni de vizualizare a galeriilor de imagini, eu am rămas la FancyBox.

Un exemplu de galerie foto inserată cu MudSlideShow puteţi vedea la articolul cu Blogăria.

Voi ce pluginuri folosiţi pentru afişarea imaginilor de pe blog?

Citește mai departeCum să adaugi albumele din Picasa ca galerie de imagini pe blog

Neogen, Zumzi și PoftaBuna.ro – peste tot se discută despre reduceri colective

La Blogăria de anul ăsta am ratat prima parte a prezentărilor, adică cea cu albinuța, dar am găsit prezentarea despre Zumzi pe Slideshare. Pe scurt Zumzi, un site de reduceri colective lansat anul trecut care a fost preluat de Neogen integral în ianuarie 2011 a ajuns acum să depășească Bestjobs ca încasări lunare. Desigur, profitul nu poate fi comparat cu Bestjobs care are alt model de business, dar e surprinzător să vezi cum Zumzi e pe locul 2 ca vânzări, când știi că sunt peste 30-40 de site-uri similare în România.

Apropo de Bestjobs, oare când va apare opțiunea de afișare doar a anunțurilor de angajare strict pentru un anumit oraș, fără cele premium și cele pentru toate orașele? Încă aștept.

Călin Fusu spune că tot profitul Zumzi este reinvestit în marketing, strategia pe termen lung fiind ceva de genul „intră cine vrea, rezistă cine poate”. Cu alte cuvinte Fusu mizează pe faptul că vor avea destui bani să împingă Zumzi până când ceilalți jucători vor dispare de pe piață. Vom vedea ce va face Gorupon-ul, că dacă nici ei nu au bani…  Aici îi dau dreptate, e nevoie de bani mulți pentru a susține un proiect de genul ăsta o perioadă mai mare de un an de zile. Nu mulți își permit.

Neogen, după schimbări în toate direcțiile în funcție de ce era la modă în acel an se pare că va râmâne pe piața de dating, adăugând în plus și oferte cu prețuri mici. Da, va avea oferte la fel ca Zumzi, doar că pe Neogen nu va fi o singură ofertă pe zi, ci mai multe, chiar dacă discounturile vor fi mai mici. Au mers pe varianta asta pentru a nu aglomera Zumzi cu oferte. Sunt curios să văd cum le va ieși combinația, eu m-aș fi axat doar pe dating și motivarea utilizatorilor să posteze mai multe fotografii în profil, plus profile Premium pentru cei dornici de combinații.

PoftăBună.ro, un proiect ce va fi lansat curând, își propune să adune la un loc toate ofertele restaurantelor cu livrare la domiciliu (inițial doar din București), venind cu plusuri, ca de exemplu bonusuri pentru clienții ce comandă prin intermediul lor. Între timp își caută un slogan potrivit printr-un concurs derulat online. Mie îmi place logo-ul. Ceva similar ca idee este deja pe Iași, Flămânzilă.ro.

Vă las cu prezentarea Zumzi, au mai scris despre ce s-a discutat la Blogăria Piticu și Costin pe Refresh.

Chiar, voi mai folosiți site-urile de reduceri colective? Ce cumpărați de obicei?

Citește mai departeNeogen, Zumzi și PoftaBuna.ro – peste tot se discută despre reduceri colective

Blogaria 6

Update – poze Blogaria 6

Tocmai am plecat din Bucuresti catre Bulgaria, pentru a sasea editie a evenimentului cu bloggeri organizat de Neogen, binecunoscuta Blogaria.

Am inteles ca pe langa piscina, bautura si mancare vom discuta despre Neogen, Zumzi si alte proiecte online. Revin cu noutati din Blogaria 6 cand dau de internet.

Pe Twitter hashtagul e #blo6aria, daca va intereseaza. Aveti ceva intrebari pentru Calin Fusu legate de Neogen? Acum e momentul.

Citește mai departeBlogaria 6

Cum poţi folosi mediile pentru atingerea obiectivelor de marketing

Citeam articolul ăsta legat de viitorul advertisingului şi atenţia mi-a fost atrasă de graficul de mai jos, care arată corelaţia între diferitele medii folosite pentru promovarea unui brand şi obiectivele de marketing.

medii de promovare
Graficul, deşi e din 2009, e de actualitate. Televiziunea e în continuare cel mai bun mediu pentru a crea notorietate rapid în jurul unui brand şi a atinge o audienţă cât mai largă, revistele şi ziarele sunt utile pentru a familiariza consumatorii cu brandul, iar internetul e cel mai bun mediu pentru a genera trafic şi a aduce clienţi care au intenţia să cumpere produsele tale.

Normal, există discuţiile legate de faptul că rata de click pe bannere e în continuă scădere, dar la final adevărul este că internetul vinde, iar cel mai bine acum dacă ai buget este să derulezi campanii integrate, care să conţină atât reclame TV cât şi trimiteri către online, unde poţi prelua leadurile şi interacţiona efectiv cu clienţii prin site-uri create special pentru campania de promovare.

Citește mai departeCum poţi folosi mediile pentru atingerea obiectivelor de marketing