Etichetă blog

Sindromul „Fii primul care comentează” pe blog

Blogurile sunt construite astfel încât să afișeze numărul de comentarii sub titlu. În cazul în care nu există nici un comentariu textul standard poate fi înlocuit, în loc de zero comentarii poți pune un text ca „Fii primul care comentează”, „Lasă un comentariu” etc.

Dacă ai un blog cu multi cititori, cu o comunitate activă de comentatori în jurul lui atunci nu trebuie să își bați capul prea mult cu chestia asta, comentariile apar imediat ce ai apăsat pe Publish. În schimb dacă ai un blog unde cititorii nu prea comentează un text ca „Fii primul care comentează” în loc să determine cititorii să comenteze îi va alunga.

De ce? Pentru că de regulă nu ne place să fim primii care comentăm. Cine vede un articol cu mesajul „Fii primul care comentează” se gândește: uite, nu este nici un comentariu aici, deși articolul e bun. Parcă aș comenta, dar chiar nu vreau să fiu eu primul. Nu vreau să mă bag în seamă, așa că merg mai departe.

Experții recomandă în cazul ăsta, când ai zero comentarii la articole, să renunți de tot la afișarea numărului de comentarii, cel puțin pe homepage, cel puțin până vei ajunge să primești câteva comentarii în mod regulat la articole.

Pe același principiu, nu vă recomand să vă puneți pe blog contorul care arată numărul de abonați la feedul RSS prin Feedburner dacă aveți puțini abonați. Cică numărul magic ar fi în jur de 100. Altfe, invitația e ceva de genul „Fii primul care se abonează la blogul meu”. Mai bine puneți iconița standard pentru feedul RSS.

Știu, logica vă spune să vă lăudați cu cei 20 de abonați, dar dacă munciți pentru a crea de conținut de calitate și aveți o temă de blog decentă un cititor care știe ce e ăla un feed RSS când va vedea doar 20 de abonați la blog va gândi așa: Doar 20 de abonați? Cam puțini, sigur blogul ăsta are ceva probleme. Poate că doar articolul ăsta e bun, poate că restul articolelor sunt slabe. Mai bine nu mă abonez, are prea puțini cititori.

Deciziile de genul ăsta, dacă comentez sau nu pe un blog sau dacă mă abonez sau nu, se iau la minut, iar un simplu text ca „Fii primul care comentează” poate alunga comentatorul potențial, în loc să îl atragă.

Mă opresc aici, nu înainte de a vă întreba – Cine va fi primul care comentează? 🙂

Citește mai departeSindromul „Fii primul care comentează” pe blog

Bloggerii de la How to web 2011

V-am mai spus că pe 9 și 10 noiembrie sunt la București pentru How To web, un eveniment cu, pentru și despre antreprenorii. Azi a fost anunțată lista cu toți bloggerii oficiali ai evenimentului. Din .ro, pe lângă mine vor mai fi și următorii bloggeri:

Titus Capilnean – www.tituscapilnean.ro

Andra Zaharia – www.andrazaharia.ro

Stefan Murgeanu – www.concediaza-ti-seful.ro

Val Vesa – www.adspedia.ro

Lista completă cu toți bloggerii e aici. Mai sunt 10 zile în care puteți să vă rezevați un bilet la How to web, programul mi se pare foarte interesant pentru cei care vor să învețe de la alți antreprenori.

Cine mai vine din Iași la How to web cu autocarul special?

A da, recomandați-mi și un hotel sau o pensiune decentă în București, pentru noaptea de miercuri, 9 noiembrie.

Citește mai departeBloggerii de la How to web 2011

WPTouch – un plugin util pentru afișarea blogului pe smartphone și tabletă

Viitorul este mobil, și una dintre primele chestii pe care le afli când îți faci un blog este că trebuie să îl optimizezi pentru cititorii care te citesc de pe telefon. Da, sunt mulți oameni care accesează blogurile de pe smartphone, de ex la mine Google Analytics îmi spune că aprox 5% dintre cititori mă citesc de pe un telefon cu Android, un iPhone sau un alt device mobil. E clar, ai nevoie de un plugin care să afișeze blogul cât mai usor pentru cititorii ăștia.

Până acum foloseam MobilePress, care își face treaba destul de bine, afișează celor care intră de pe un browser mobil o versiune simplificată a blogului, tocmai pentru ca ei să te citească mai ușor. Problema este că smartphone-urile cu Android sau iPhone-urile dispun de mult mai multe facilități decât un telefon obișnuit și e păcat să nu te folosești de ele. Nu mai zic de tablete.

Aici intră în joc WPTouch, un plugin ce afișează o temă foarte atractivă celor ce intră pe blogul tău de pe un smartphone cu Android, BlackBerry sau iPhone, practic îți transformă blogul într-o aplicație specială pentru aceste gadgeturi, ușor de configurat. Există și varianta Pro, dacă vrei să inserezi reclame în tema pentru mobil sau vrei să customizezi mai mult aspectul temei.

WPtouch automatically transforms your WordPress blog into an iPhone application-style theme, complete with ajax loading articles and effects, when viewed from iPhone, iPod touch, Android, Palm Pre, Samsung touch and BlackBerry Storm/Torch mobile devices.

The admin panel allows you to customize many aspects of its appearance, and deliver a fast, user-friendly and stylish version of your site to touch mobile visitors, without modifying a single bit of code (or affecting) your regular desktop theme.

Un clip de prezentare mai jos, deși e puțin mai vechi, au mai fost adăugate câteva facilități între timp. Eu am testat pluginul vreo 2 zile, sunt foarte mulțumit de el, deci rămâne activ.

Cum vi se pare pluginul?

Citește mai departeWPTouch – un plugin util pentru afișarea blogului pe smartphone și tabletă

Câștigătorul concursului Altex oferă acum 2x Diferenta

Cu ceva timp în urmă anunțam pe blog un concurs cu ocazia campaniei derulate de Altex prin care se oferă 2x diferenta pentru produsele aflate la promoție. Tot ce trebuia să faceți era să scrieți pe blogul vostru un mic articol în care povestiți care sunt produsele la care sunteți cei mai atenți când vine vorba de preț.

Azi e 21, concursul s-a încheiat și trebuie să anunț cine va primi premiul,  un Kit wireless desktop Microsoft oferit de Microsoft  împreună cu Altex. Au fost bloggeri care au ridicat ștacheta, s-au implicat mult, scriind articole foarte detaliate și interesante, cu mult peste ce mă așteptam eu. Articolele înscrise în concurs, ca să nu o mai lungesc:

Nu a fost ușor să aleg câștigătorul, dar am decis să mă țin de cuvânt și să respect strict criteriul de jurizare anunțat de la început- va câștiga bloggerul care scrie cel mai amuzant și interesant articol. Am citit fiecare articol, încercând să îl găsesc pe cel mai bun. Acum că le-ați citit și voi, sunt sigur că veți fi de acord cu mine.

Câștigătorul concursului e Cezar, cu articolul Universul e împotriva mea, pentru că m-a făcut să zâmbesc cel mai mult și pentru că a știut să abordeze tema concursului într-o manieră diferită. Cezar, sper că vei fi consolat acum cu kitul wireless câștigat, deși cred că ți-ai refăcut deja provizia de lapte din frigider. Vei fi contactat pe emailul lăsat în comentarii pentru a primi premiul.

Mulțumesc tuturor pentru participare.

Citește mai departeCâștigătorul concursului Altex oferă acum 2x Diferenta

Un blogger la uzina Renault din Maubeuge, Franţa

Sunt sigur ca vreţi să ştiţi cum arată o uzină de autovehicule în interior şi cum ia naştere o maşină. Şi eu eram curios până la  această experiență, care m-a făcut să descopăr foarte multe lucruri interesante.

Încă din iulie, de când am fost declarat campionul eco al competiţiei “Expediţia Verde”, am aşteptat cu nerăbdare să vizitez uzina Renault din Maubeuge, locul unde se produce şi modelul electric Kangoo.

La scurt timp dupa ce am fost anuntat de premiu am primit și programul, unde scria că voi petrece o zi vizitând uzina Renault. Mâ gândeam deja: ce pot face o zi întreagă acolo, ca vizitator? Pe 5 octombrie am plecat în Franţa, iar pe 6 octombrie, cei de la uzina Renault din Maubeuge m-au primit cu braţele deschise pentru vizita VIP.
Acum, după ce am vizitat uzina şi am văzut tot ce se întâmplă cu maşinile, cred că o zi este puţin. Din fericire, datorită domnului Charles DE-OLIVEIRA, ghidul meu, am reuşit să mă încadrez în timpul alocat vizitei. Este extraordinar să vezi tot procesul de fabricaţie a unei maşini, plecând de la tabla folosită pentru tăierea pieselor de caroserie şi ajungând la maşina complet echipată care iese pe poarta fabricii.

Dacă aveţi vreodată ocazia de a vizita o uzină de autoturisme nu ezitaţi, merită să ştiţi cum sunt create maşinile pe care le conducem cu toţii, zi de zi. Experienţa nu poate fi comparată cu nimic altceva, iar acum, după ce am avut şi ocazia de a conduce un Renault Kangoo ZE, modelul Kangoo electric, pot spune că viitorul aparţine maşinilor electrice.

În Franța, de exemplu, modelul Renault Kangoo ZE este folosit de către Poşta Franceză, Poliţie, Pompieri și în flotele hypermarketurilor şi a mai multor alte companii mari.

Mai sunt câteva aspecte de rezolvat, dar în câţiva ani cred că și noi vom folosi maşinile electrice la fel ca pe cele pe motorină sau benzină. Pentru mine, o surpriză plăcută în timp ce am condus a fost lipsa zgomotului realizat de motor. Maşina era pornită, dar nu se auzea nimic! Ciudat dar adevărat.

Din ce știam eu, preţul maşinilor electrice este mai mare decât pentru mașinile cu combustibil clasic.  Am aflat însă că în Franţa statul francez oferă reduceri importante pentru cumpărarea de maşini electrice, subvenții care ajung până la 5000 de euro, astfel încât preţul unui Renault Kangoo ZE ( electric) poate fi comparabil cu cel al unui Renault Kangoo diesel.

Și în România au inceput să fie încurajate achizițiile de mașini electrice. Guvernul a anuntat că acordă o subvenţie de 20% din preţ la cumpărarea unui autovehicul electric, subvenție care poate ajunge până la 3.700 euro. De asemenea, şi prin programul REMAT va exista un mecanism care să încurajeze achiziţionarea unor astfel de vehicule. E un început promitator pot spune.

Am fost asaltat de avalanşa de informaţii interesante aflate la uzina Renault din Maubeuge. Ca idee, am vizitat fiecare secţie, plecând de la cea unde se decupează formele pentru caroserie şi ajungând până la sectia Renault Tech, unde maşinile produse în serie în interiorul uzinei sunt personalizate pentru flotele speciale destinate clienţilor mari.

Imagini de la uzina Renault

Cele mai importante informaţii despre uzina Renault de la Maubeuge:

  • În 2010 erau  2200 de oameni care lucrau în uzină. Angajaţii noi se specializează la locul de muncă, în spaţii amenajate special pentru asta – şcoli în uzină;
  • Procedeul de asamblare a pieselor este 99% automatizat, sunt 522 de roboţi care realizează operaţiunile de montaj şi prelucrare;
  • Se asamblează 48 de Kangoo-uri pe oră;
  • Se produc toate modelele Kangoo, în total sunt 393 de caroserii diferite în funcţie de cerinţele clienţilor;
  • Un Kangoo e alcătuit din peste 2000 de piese diferite;
  • 139.259 de vehicule Kangoo au fost produse în 2010;
  • Zilnic se consumă 650 metri cubi de apă în uzină;
  • Suprafaţa totală a întregului site este de 83,6 hectare, din care suprafața construită măsoară 23 hectare;
  • Zinic sunt descărcate 170 de camioane cu piesele necesare pentru maşini;
  • În prezent, din 48 de Renault Kangoo realizate pe oră 6 sunt electrice;

În plus, am înţeles acum de ce Renault insistă foarte mult pe latura ecologică şi protecţia mediului. La uzina Renault din Maubeuge reciclarea este una dintre cele mai importante priorităţi, practic tot ce ce poate recupera se recuperează.

Reciclarea în uzina Renault:

  • 30% din apa utilizată în uzină este refolosită datorită propriei staţii de filtrare şi reciclare;
  • În 1999 se foloseau 3 metri cubi de apă la producerea unei maşini, în 2011 se folosesc 2 metri cubi;
  • 60% din apa folosită în uzină provine din captarea apelor pluviale;
  • Parcarea imensă pentru Kangoo-urile ce aşteaptă livrarea este acoperită cu panouri solare, iar energia obţinută este vândută către filiala franceză Eon;
  • Deşeurile de tablă sunt colectate, compactate şi trimise la centrul de reciclare.
  • Peste tot în uzină am văzut coşuri de gunoi pe categorii: hîrtie, sticlă, metale şi altele.

Am plecat de la Renault cu capul plin de informaţii despre procesul de fabricaţie a maşinilor şi mai ales a modelului Kangoo ZE. Abia aştept să ajungă şi la noi maşinile electrice o opţiune viabilă. Ţinând cont de faptul că 90% din timp conduc maşina în oraş, nu m-aş mira dacă peste câţiva ani mă veţi vedea la volanul unui autoturism eco, 100% electric.

Voi aţi conduce  o maşină electrică? 

Citește mai departeUn blogger la uzina Renault din Maubeuge, Franţa

Interviu cu mine despre vizita la uzina Renault

Înterviul a apărut pe postul local Tele M din Iași. A durat vreo 2 ore toată filmarea, ca să iasă treaba bine. În final au rămas câteva secunde. Nu mai știu cât s-a lucrat în producție pentru montaj. Dacă credeați că e ușor să lucrezi în televiziune, aflați că nu e deloc așa.

Mulțumesc celor de la Tele M pentru că mi-au trimis știrea rapid.

Citește mai departeInterviu cu mine despre vizita la uzina Renault

Site-uri cu fotografii stock gratuite pentru articolele de pe blog

Una din dilemele bloggerului care vrea să realizeze articole memorabile este: Unde găsesc fotografii pentru a ilustra articolul meu? Se știe că articolele care sunt însoțite de fotografii atrag mai mulți cititori decât cele care conțin doar text, plus că ne este mai ușor să asociem un text cu o imagine.

glass

Cea mai simplă soluție este să ne facem noi propriile fotografii, propriul fotostock, vorba lui Zoso. Și eu mai fac chestia asta, când văd ceva interesant fac o fotografie, două, trei, chiar dacă nu le folosesc atunci. Nu se știe când am nevoie de ele pentru a ilustra un articol.

Totuși, nu ne-am născut toți fotografi și nu avem cu toții aparate performante, iar uneori chiar nu găsim o fotografie potrivită pe calculator pentru articol. Aici intră în joc site-urile de fotografii stock, mai ales cele care oferă fotografii gratuite pentru utilizarea lor în scopuri necomerciale, cum ar fi ilustrarea articolelor de pe bloguri.

Mai jos aveți o colecție de site-uri unde puteți găsi fotografii gratuite pentru ilustrarea articolelor de pe blog. Oricum, înainte de a folosi o fotografie verificați drepturile de licențiere pentru ea, să nu aveți ulterior surprize din partea autorului. Nu, dacă e pe net nu înseamnă automat că e și gratuit.

Site-uri cu fotografii stock gratuite:

  1. FreeFoto.com
  2. Stock.xchg
  3. EveryStockPhoto
  4. Freemediago
  5. Studio7designs 
  6. CreatingOnline Stock Photos
  7. Public domain photos
  8. Flickr
  9. MorgueFile
  10. Freeimages 
  11. ImageBase
  12. Freepixels
  13. Photo Rack
  14. Free Historical Stock Photos
  15. Cepolina
  16. Nationsillustrated
  17. Open photo
  18. Pixelperfectdigital

Voi ce alte surse folosiți pentru fotografiile de pe blog?

Citește mai departeSite-uri cu fotografii stock gratuite pentru articolele de pe blog