Mai folosește cineva MySpace? Mai ține cineva minte vremurile când toți puneam poze pline cu sclipici pe Hi5, acest oracol digital ce a murit din vina lui, de la prea mult kitsch? Găsisem clipul de mai jos cu evoluția rețelelor sociale din 2003 până în 2019, și mă uitam cât de mult s-a schimbat internetul.
Evident, unele dintre platforme nu au prins la noi, altele s-au ridicat deoarece au profitat de ascensiunea smartphone-urilor, dar dacă e să învățăm ceva din toate astea e că nimic nu ține pentru totdeauna, totul se schimbă. Până și Facebook, care încă pare de neclintit ca rețea socială, știe asta, audiența lor e în declin, timpul petrecut în rețea scade, de asta au cumpărat Instagram, WhatsApp și încearcă să cumpere sau să cloneze orice platformă nouă ce prinde la public.